Nu ţinem nici cu stânga, nici cu dreapta, nici cu centrul. Ţinem să fim liberi!
Susţinem micşorarea rolului statului în favoarea extinderii libertăţii şi responsabilităţii individuale, în virtutea ordinii proprietății private adusă/generată de funcționarea unei piețe libere ce este degrevată de intervenționismul etatist/statal. Deşi există, teoretic, o pleiadă de măsuri prin care libertatea personală şi economică poate fi promovată, acestea variind ca sferă de aplicare, intensitate şi durată, faptele curente arată că ele ori nu se aplică, ori se aplică trunchiat. Milităm pentru consecvenţă în reducerea mărimii, rolului şi puterii statului în toate domeniile şi la toate nivelurile.
În România nu suferim de prea multă ideologie, ci de prea puţină claritate ideologică. Spre deosebire de alte mişcări civice sau politice, noi ne propunem să aducem necesara claritate ideologică în înțelegerea raportului dintre stat și piața liberă, în ultimă instanță a relației cetățean-stat în vremurile de astăzi.
În acest sens, pentru noi esenţa statului constă în aceea că el este un monopol teritorial asupra reglementării şi utilizării legitime a constrângerii, a violenței. De asemenea, el presupune, prin natura sa, existenţa instrumentului coercitiv al taxării sau impozitării. Trebuie înţeles imediat, însă, că nu e vorba de violenţă defensivă: ideea de monopol al reglementării şi cea de impozitare nu consună decât cu posibilitatea agresiunii instituţionalizate (adică statul este singurul care are voie să iniţieze violenţa din raţiuni ce pot fi numite „interes public”, de pildă). Instrumentul taxării este dependent în ultimă instanţă de posibilitatea „iniţierii legitime a violenţei” în vederea extragerii resurselor, deci tot de primul aspect fundamental de monopol asupra constrângerii (monopol asupra „agresiunii legitime”).
Pe de altă parte, noi considerăm că piaţa este mecanismul de alocare a resurselor, pe baza calculului economic, atâta timp cât funcționarea ei naturală nu este perturbată de intervenția guvernamentală. Și este vorba despre o alocare rațională, în sensul că este optimă în raport cu preferinţele indivizilor, reflectate în actele de vânzare-cumpărare. Ca atare, dacă oamenii vor droguri, arme, aur, piaţa le va oferi aceste lucruri. Dacă oamenii vor discoteci mai degrabă decât spitale, maşini scumpe mai degrabă decât şcoli, piaţa le va furniza cu prioritate discoteci şi maşini. În acest sens, piața este perfectă, în vreme ce oamenii pot fi lipsiți de virtuți morale. Sau, altfel spus, piața este imperfectă numai în măsura în care oamenii sunt imperfecți; imperfecțiunea nu este un atribut al pieței, ci al omului.
De aceea, credem că există, în esenţă, două moduri prin care indivizii pot prospera:
Societatea există doar în măsura în care indivizii cooperează paşnic, urmându-şi propriile interese şi propriul drum spre fericire doar prin mijloace economice. Cu cât aplicarea mijloacelor politice devine mai extinsă cu atât cooperarea socială este mai slăbită, iar oamenii ajung în starea de barbarie. Societatea nu este ţinută laolaltă de vreun “contract social”, ci de legăturile istorice, economice şi culturale dintre oameni care împărtăşesc valori comune. Doar un cadru instituțional favorabil libertății poate consolida coeziunea socială, poate garanta prosperitate pentru toţi.
Dar România actuală cu greu mai poate fi caracterizată ca fiind o societate. În ultimele două decenii, ea a reprezentat mai degrabă un spaţiu în care s-au exersat plenar mijloacele politice; un teren fertil pentru cultivarea politicilor păguboase şi a corupţiei. Societatea şi economia românească se află într-o criză profundă, marcată de sărăcie, incertitudine şi nesustenabilitate a politicilor actuale. Am ajuns aici datorită modelului de dezvoltare centrat pe stat. Acesta presupune, în esenţă, desconsiderarea persoanei şi proprietăţii private, cu cele două nefaste corolarii ale sale: risipa enormă de resurse şi degradarea valorilor civice şi morale. E un foarte bun prilej pentru a conştientiza că statul nu creează prosperitate şi cumsecădenie, ci doar redistribuie – interesat – avuţia produsă în sfera privată şi generează condiţii propice de manifestare pentru caracterele precare.
Moştenirea culturală şi socială a experimentului socialist din secolul al XX-lea a trenat după Revoluţia din 1989. Aceasta şi-a pus amprenta – prin mentalităţile paternaliste şi comportamentele colectiviste – atât asupra funcţionării democraţiei cât şi asupra evoluţiei economice.
este clar pentru toată lumea că România are o democraţie originală. Mai puţin clar este motivul pentru care aşa stau lucrurile. “Democraţia nu poate funcţiona dacă o mare parte a votanţilor se află pe ştatul de plată al guvernului. Dacă membrii Parlamentului nu se consideră reprezentanţi ai contribuabililor, ci exponenţi ai celor care primesc salarii, subvenţii, cadouri şi alte beneficii. Atunci s-a terminat cu democraţia” (Ludwig von Mises). Iar România se încadrează exact în acest model. Nu este de mirare că Parlamentul este instituţia cu cel mai scăzut grad de încredere din partea populaţiei şi că toată lumea se plânge de deficitul de democraţie.
Atunci când am înlăturat dictatura comunistă nu am realizat pericolul tiraniei majorităţii, al puterii maselor uşor manipulabile. Nu am realizat că democraţia ne răspunde doar la întrebarea Cine să conducă România? lăsând la voia celor ajunşi la putere să stabilească Cum să fie condusă România? Acesta este motivul pentru care România a fost condusă prost. În loc să dezbatem idei şi să votăm viziuni strategice, clasa politică ne pune să răspundem la întrebări lipsite de fond precum De câţi aleşi avem nevoie în Parlament? sau Cum să fie aleşi Aleşii?
Odată ajunşi la putere, creativitatea oamenilor politici se va rezuma doar la găsirea celor mai bune mijloace de a-şi spori avuţia proprie şi a grupurilor de interese aflate în spate. Şi asta trebuie să se întâmple cât mai repede în interiorul ciclului electoral. Așa cum arată experiența, Aleşii vor decide întotdeauna să conducă România nu pentru binele celor mulţi, ci pentru binele lor.
Pe scurt, ceea ce ne diferențiază în spațiul ideilor politice este următorul principiu: în vreme ce alții urmăresc să câștige puterea pentru a face statul mai eficient, noi dorim diminuarea lui.
spre deosebire de alte ţări fost-comuniste, România a rămas în urmă pe drumul dezvoltării economice. Nu este de mirare faptul că economia de piaţă este funcţională doar în documentele guvernanţilor, fie ei români sau europeni. Statul cheltuie în prezent cca. 40% din producţia naţiunii. El decide cu cât să ne impoziteze, nu cu gândul la nevoile noastre, ci în funcţie de nevoile aparatului guvernamental. El impune noi şi noi reglementări nu cu scopul de a ajuta dezvoltarea firmelor private, ci de a justifica necesitatea creării de noi agenţii guvernamentale. Spre exemplu, în prezent, românii trebuie să muncească 149 de zile dintr-un an pentru a acoperi cheltuielile statului. Doar apoi se pot ocupa şi de satisfacerea propriilor nevoi.
“Economia de piaţă nu are nevoie de apologii sau de propagandişti. Realizările sale vorbesc de la sine. Civilizaţia modernă este produsul filozofiei laissez-faire” (Ludwig von Mises). La începutul capitalismului, în era revoluţiei industriale și a creşterii fulminate a nivelului de trai pe care acest sistem le-a produs (simultan cu explozia demografică), nu au existat nici tributuri fiscale împovărătoare, nici subvenţii, nici drepturi sociale, nici privilegii, nici deficite sau datorii publice copleşitoare. Toate acestea au apărut pe măsură ce ideile socialiste au anesteziat raţiunea şi bunele moravuri, iar capitalismul a fost parazitat de o clasă politică cu o moralitate precară şi de afacerişti venali.
În schimb, creaţiile statului trebuie trâmbiţate, inaugurate cu fast şi tăiat de panglici, menţionate obsesiv – pentru a ascunde găurile negre în care s-au dus banii cetăţenilor şi pentru a satisface ambiţia trufaşă a vreunui politician.
În realitate, statul nu creează nimic. Socialiștii din toate partidele ne vând minciuna că fără stat nu există decât haos și anarhie. Adevărul este că, cu cât statul este mai mic cu atât societatea își poate dezvolta propria ordine a proprietății private și libertății personale. Socialiștii ne întrețin de asemenea iluzia că guvernul este Mâna Providenţială, care poate să crească bunăstarea tuturor. Dar nu este nicidecum vorba de magie. Pentru ca Guvernul să poată da un leu, trebuie mai întâi să îl ia prin impozitare tot de la noi. Pentru a crea un loc de muncă, distruge vrând-nevrând un altul. Pentru a stimula consumul dintr-un bun, va reduce consumul din altele.
Capitalismul şi libertatea economică cultivă virtuţi precum responsabilitatea, decenţa, cumpătarea, modestia, gândirea pe termen lung. Etatismul dezvoltă vicii precum laşitatea, risipa, vanitatea și servilismul. Piaţa liberă stimulează buna înţelegere între toţi: patronul magazinului din colţ mulţumeşte clienţilor care îi trec pragul. Dar intervenţiile guvernului încurajează discordia; când viaţa socială este politizată, strategia potrivită este: “Mulţumeşte-i primarului, mulţumeşte-i partidului, mulţumeşte-i ministrului sau preşedintelui, fii amabil cu guvernanţii şi dă-te bine cu puterea, că poate vei primi şi tu o pleaşcă”. Nu ne putem aştepta la mărinimie din partea guvernului. Mărinimos nu poate fi decât cel care este proprietar, stăpân pe roadele eforturilor sale, conştient de valoarea muncii depuse. În schimb, ministrul nu poate fi decât meschin, pentru că nu este în măsură să decidă decât temporar asupra unor resurse pe care le-a obţinut din condeiul rectificării bugetare.
În România, corupţia este endemică. Corupţia nu ţine în principal de moştenirea culturală sau de mentalităţi – altminteri nu am putea explica de ce milioane de români renunţă la practicile asociate corupţiei imediat ce trec graniţa. Corupţia ţine de mediul instituţional românesc, mai precis de sufocarea vieţii sociale prin reglementarea a tot ce mişcă. “Nimic nu corupe mai mult un om decât ipostaza de a fi un braţ al legii şi de a-i putea face pe ceilalţi oameni să sufere” (Ludwig von Mises). Corupţia este oricând şi pretutindeni un rezultat al instituţiilor paternaliste şi al intervenţionismului. Nu există cale mai directă şi mai eficientă de a elimina corupţia decât combaterea statolatriei și neutralizarea centrilor nervoși ai intervenționismului guvernamental. Şpaga dată profesorului, sau doctorului, va dispărea atunci când aceştia nu vor mai fi funcţionari publici, ci vor activa în instituţii private.
În ultimii douăzeci de ani, România a fost condusă în general prin programe anti-liberale. Datorită impozitelor copleşitoare, privilegiilor “sociale” sau “clientelare”, cotizaţiilor forţate, barierelor birocratice, politizării tuturor aspectelor vieţii – de la familie până la infrastrucură – societatea a ajuns pe punctul disoluţiei, autoritatea legii este ridiculizată de forţa pumnului sau de manevrele politice. România va putea să redevină o societate doar în măsura în care proprietatea privată, drepturile individuale, libertatea contractului sunt garantate de facto, nu doar de jure.
evoluţiile recente din Europa pun tot mai mult sub semnul întrebării viabilitatea modelului social european. Sufocat de „social” prin propriile mecanisme redistributive, statul bunăstării a intrat într-o fază de agonie. Încercarea organismelor europene de a-l resuscita prin exacerbarea centralismului birocratic şi intervenţionismului va conduce la o „planificare” îngrijorătoare a economiei şi societăţii bătrânului continent.
O Europă armonizată nu înseamnă automat armonie în interiorul Europei. „Generozitatea” politicilor sociale este înălţată pe o fiscalitate tot mai împovărătoare. Iar în loc ca acestea să asigure coeziune socială, sfârşesc prin a anula creşterea economică şi a spori tensiunile intra-comunitare. Indiferent că avem în vedere spaţiul românesc sau european, trebuie spus clar că sistemul statului bunăstării nu reprezintă altceva decât o metodă sigură de transformare pas cu pas a economiei de piaţă în socialism.
Dacă eurocraţii vor să construiască o Uniune a Statelor Europene Socialiste, noi spunem NU! La fel spun din ce în ce mai mulţi cetăţeni ai Europei, fie că sunt din ţări mai dezvoltate sau mai sărace. La fel spun şi românii, al căror grad de încredere în viitorul european şi în structurile politice europene a scăzut substanţial faţă de anii trecuţi. Uniunea Europeană nu mai este acum răul cel mic, deoarece actuala evoluţie trasată de la Bruxelles se abate serios de la principiile ce au stat la baza constituirii pieţei comune.
Soluţia pe care o propunem este micşorarea puterii statului. Cu cât statul este mai mic, cu atât este mai important individul; cu cât statul decide mai puţine lucruri pentru toată lumea, cu atât fiecare dintre noi poate decide mai mult pentru el însuşi; cu cât statul are mai puţini bani, cu atât este mai bogat individul.
Această soluție este realizabilă și oportună prin modificarea Constituției și a legislației actuale.
Prin următoarele măsuri:
Prin următoarele măsuri:
Educaţia românilor se află pe un trend descendent. Sistemul de învăţământ este la ani-lumină distanţă de necesităţile societăţii noastre. Până acum, efectul clar al reformelor întreprinse a fost împingerea planurilor de învăţământ într-o mişcare browniană şi devalorizarea constantă a diplomelor. În ciuda creşterii constante a cheltuielilor publice, performanţele educaţionale au scăzut (vezi rata promovabilităţii la bacalaureat; nicio instituţie românească de învăţământ nu a pătruns în clasificări internaţionale relevante). Un student „instruit” în universităţile de stat costă de 10 ori mai mult decât cel instruit la privat (ţinând cont nu doar de alocaţia efectivă pe cap de student, ci şi de costurile totale ale aparatului birocratic aferent)
Poate nicăieri nu se observă mai limpede decât în sistemul sanitar public românesc că aşa-zisele servicii gratuite oferite de stat sunt fie inexistente, fie deloc gratuite – asta atunci când nu se transformă în veritabile “rele” publice.
În prezent, cine câștigă 800 de lei plătește la stat drept contribuție la fondul de sănătate circa 100 de lei, adică o optime din salariul net. Așa-i ajută statul asistențial pe săraci. În plus, pe lângă faptul că cer mai mulți bani de la Casa de Asigurări, spitalele publice mai cer bolnavului să vină cu bani de acasă pentru materiale și medicamente. Iar venitul la negru al doctorilor este mai mare decât cel oficial – aceasta dacă nu cumva cineva crede că un doctor poate trăi cu salariul de la stat.
Sub aspectul eficienţei: spitalele publice decontează de la Casa de Asigurări de Sănătate mai mult decât cele private (raportându-ne la acelaşi serviciu).
Piaţa românească a muncii este una dintre cele mai obstrucţionate şi inflexibile din Europa, atât în ceea ce priveşte nivelul taxării, cât şi al reglementării. Elemente principale ce determină această stare de lucruri sunt: salariul minim pe economie; dificultatea concedierii; reglementările privind securitatea muncii; cele privind reglementarea accesului la anumite profesii; reglementarea orelor suplimentare; rigiditatea programului de lucru; reglementarea duratei vieţii active etc.
Degrevarea statului de funcții duce la reducerea nevoii de bani publici necesari finanțării acestor funcții. Un stat mai mic este un stat cu un buget comprimat atât pe partea de surse/venituri cât și pe partea de utilizări/cheltuieli. Astfel, măsurile pe care le susținem se diferențiază net de „politica de austeritate” urmată în prezent, care țintește la însănătoșirea statului – implicit prin sărăcirea individului – și ale cărei rezultate sunt evidente: subminarea perspectivelor de creștere economică și alimentarea contradicțiilor sociale.
Fie că ne place sau nu, nu putem spera la o viață mai bună dacă ne încredințăm soarta în mâinile statului. „Liberalismul social” este doar un sinonim pentru „socialismul cu față umană”. Oamenii nu pot rămâne liberi și nici nu pot trăi mai bine, dacă acceptă ideile și programele paternaliste. Falimentul acestor programe este vădit astăzi, iar noi ne aflăm la răscruce: fie acceptăm scuzele oficiale și cedăm insistențelor de a da mai mult guvernului, fie decidem că prosperitatea și coeziunea socială pot fi atinse doar dacă schimbăm direcția – către libertate. Miza este propria noastră soartă și cea a urmașilor noștri.

🙂 In seara aceasta, cineva, la o conferinta de presa spunea ca trebuie sa facem autostrazi, sa creem locuri de munca sa reformam Romania.
Am citit materialul de mai sus..sincer..nu vad prea mari diferente..:), asta daca nu exista undeva si o detaliere clara a fiecarui punct, pina dupa ultima virgula, variabila si necunoscuta care ar genera-o masurile amintite.
Intru-cit e prea lunga si generala lista de propuneri, la o scara mai mica, un candidat la primaria unui sat de 500 de locuitori cu un buget x, calculabil in actualele conditii de fiscalitate ce platforma electorala ar avea care sa se incadreze in cele de mai sus?
Cel mai cunoscut (si bogat in acelasi timp) libertarian roman a cumparat pe nimic o rafinarie, a negociat cu statul ( cu socialisti ca sa fim exacti) sa-i amane plata datoriilor ( era o metoda mascata de reducere a impozitarii cred) si pe urma a vandut-o catre altii, uitand sa plateasca ceea ce datora ( asta cred ca este acumulare de capital datorita spiritului antreprenorial)
Si ca o aplicare a principiului egalitatii – in fata legii si de sanse- uita acum sa plateasca si privatilor in cazul afacerii de succes pe care o detine acum, mai mic.ro, e adevarat decat cea cu rafinaria.
Sper ca domnul in cauza ramane doar un libertarian cunoscut si nu unul de marca.
Florine,
Platforma electorala a unuia intr-un sat mic este cea mai apropiata de libertarianism.
Pentru ca pamimtul, satul iti ofera cea mai mare libertate comparativ cu orasul unde ITMul , garda etc te cauta mai des , iar primaria cu bani face cinema, piscine , discoteci etc. 😉
@senilu: libertarian nu este doar din vorbe cum bine zici. Faptele conteaza, iar Patriciu a profitat de pe urma statului corupt si incompetent.
Da,a profitat sanatos as zice.
Dar nu asta-i discutia.
Ci una care din pacate se poarta la un nivel extrem de jos ca intelect, argumente si, de ce nu, politete.Aceea a rolului statului in contextul actual. Cat si ce reglementam, cat ce si cum distribuim.
Cred ca un Speakers Corner s-ar impune. Chiar si la batalul Azo.
@senilu : daca tu vei gasi vreun domeniu in care statul exceleaza si nu risipeste sa imi spui?
Da nu cred ca rolul statului este sa nu risipeasca, indiferent de domeniu.
Pentru uni a tine in viata un bolnav incurabil inca 2 zile sa zicem, e o risipa inutila de fonduri, pentru altii e o problema de etica/morala in care banii nu au ce cauta.
Normal ca statul risipeste. Dar haide sa vedem ce insemana a risipi in sanatate, cultura invatamant . Dincolo de calcule pur economice.
Si ca sa dau un exemplu : e foarte simplu sa spui „fiecare individ va putea opta pentru un anumit pachet de servicii medicale în funcţie de starea sa de sănătate şi de suma pe care dorește să o aloce.”
Nu. Formularea corecta era: suma pe care poate poate sa o aloce.
Invatamantul : e interzis sa ai scoli/universitati private? Nu. La ce a dus invatamantul privat? La Spiru Haret. Dupa cei 4 ani de invatamant obligatoriu propusi , in lipsa finantarii staului ce o sa se intample? In conditiile in care acum abandonul scolar e unde e!
Nu cred in solutii universale de genul : statul e prost administrator , hai sa privatizam totul. Nu compari gazele cu invatamantul si sanatatea cu posta.
Nu inlocuim o solutie proasta cu una care se poate dovedi si mai proasta.
Asadar hai sa ne convingem ca solutia e buna si poate functiona si la noi, in functie de particularitatile locale, si da, o implementam.
Senilu’ , o piata in care statul aplica reguli duble nu genereaza competitie de la privat decit de „calitatea” gen Spiru Haret, unde in spate este clar un politic si nu competitie privata.
Nu intram in detalii pentru ca este mult prea mult de discutat, dar as dori sa iti dau un link la o lege tradusa in limba romana :
http://www.homeschooling.ro/ro/documents/new_york.html
Romania avea in perioada interbelica homeschooling, dar asa zisa lege reformata a uitat sa adauge aceste alternativa educationala.
Oricum, iti garantez ca denaturarea pietei este mult mai mare decit crezi tu. Exemplul cu tinutul in viata al unui om bolnav nu este relevant pentru statul actual, din contra. Arata clar problemele ce le creaza, dar cind oamenii nu mai stiu ce inseamna sa fii liber, atunci este greu sa ii convingi usor.
Mi se pare ca exemplele date de senilu’ mai sus sunt foate bune: daca solutia privata este mai buna decat cea finantata de banii statului, ar fi trebuit sa-si arate roadele in invatamant si sanatate. De ce sunt universitatile private proaste? Pentru ca trebuie sa plateasca taxe? Ma indoiesc. As zice ca un rol important este mentalitatea mercantilista de tip: daca platesc, de ce mai trebuie sa si invat? Si asta am observat si la studentii din SUA de la o universitate privata la care am avut ocazia sa predau. Introducerea unor activitati in sfera pietei poate distruge anumite valori asociate cu aceste aceste activitati in mod traditional. (vezi aici ceva in acest sens:
http://www.youtube.com/watch?v=DFVdX4Tje2E ) Privatizarea nu inseamna doar mai putine taxe si mai putine controale (ceea ce, in principiu e ceva ok) ci si supunenea domeniului respectiv atat rigorilor pietii (unde unii pierd pentru ca sunt prosti manageri, nu neaparat prosti specilisti), cat si puterii sale transformatoare in sfera valorilor. Despre cum calculul economic poate sa afecteze negativ sistemul sanitar se pot spune multe. De ex, ca alegerea pe care o face pacientul e conditionata de capacitatile de marketing are medicului (de multe ori independente de calitatea sa ca medic).
Una dintre problemele libertarianismului, mi se pare mie, este ca propune solutii la fel de radicale si revolutionare precum cele ale comunismului. Asa cum nici comunismul nu mai fusese experimentat pana la momentul revolutiei bolsevice, tot asa nici libertarianismul nu a mai fost pana astazi (cel putin nu la nivelul unei societati de dimensiunile celor in care traim). Paralela e relevanta deoarece comunismul e constant criticat ca fiind o utopie, ceea ce si este. Dar cum stim ca libertarianismul nu este si el o utopie? Adica o teorie care arata bine pe hartie dar care pusa in practica poate sa schimbe radical lumea in rau. Imi amintesc de o discutie de acum cativa ani in care Vlad Topan (de la mises.ro) raspundea unei astfel de obiectii ridicate de Sorin Vieru spunand ca au existat exemple istorice de societati libertariene: comunitatile de pusnici cretini din secolele II si III. Foarte bine, asa sa fie atunci. Doar ca e cam irelevant.
Erata: vroiam sa spun ‘pusnici crestini’ in penultimul rand.
partea cu , ce nu trebuie facut, e clara, si e veche..intrebarea era alta si tinea de partea practica concreta a acestui curent…daca ea exista
dar hai sa o luam metodic
Revenim in mica noastra comunitate de 500 de persoane cu citeva situatii.
1)Sanatate, asistenta sociala..
10 sunt orfani
10 sufera de diverse forme de handicap grave.
10 sunt persoane in varsta fara urmasi.
Ce fac cu ei?
Aloc o parte din banii care ii impozitez de la tine cetatean al satucului meu pentru asistenta sociala?
Sa zicem ca da, cum fac mai departe?
Contractez eu primarie in numele celor asistatii o asigurare privata? Sau asigur serviciile medicale necesare lor in spitalul meu de stat?
(asta insemnind in oricare din variante cheltuieli, in cel mai bun caz constante, dar al caror nivel la un moment dat este posibil sa depaseasca suma obtinuta din impozitele cetatenilor mei, si atunci iar intram intr-o alta situatie ciudata pentru ca nu am voie prin constitutie sa ma imprumut, nu am cum sa maresc impozitele, si nu pot sa obtin profit eu ca primarie pentru ca nu am nici cinema nici parc de distractii cu toate ca eu, primarul as putea sa obtin profit din ele )
Ducind la extrem situatia , niciunul din cei 30 de cetatenii ai satucului meu, nu au „ales” sa fie in starea de fapt descrisa mai sus.
Ok, sa vina primul raspuns,exista fundatiile pe diverse profile…
Foarte bine..si ce fac, ma duc si ii oblig sa aiba grija de cetatenii mei daca pur si simplu , nu vor?
2) Invatamint
@senilu’ da exista Spiru Haret dar exista si Cantemir sau Sapientia mai mult sau mai putin 100% private ..aici principiul libertanismului poate functiona fara probleme.
Dar ducind situatia mai in viitor, eu, copil de 10 ani, la terminarea celor 4 ani de invatamint obligatoriu ce aleg? Mai nimic, pentru ca nu sunt in masura sa aleg, si o vor face sau ma vor ghida in alegere in principiu parintii mei, pe baza nivelului intelectual si al cunostintelor pe care le-au dobindit de-a lungul vietii.
Daca acestea provin de pe urma a 12 clase obligatorii, cu scriere IRC sau nu, cu almanahe sau Guta, tot e un plus fata de ce m-ar sfatuii parintii mei absolventi de 4 clase..si atit…
Si exemplele pot continua..
La nivel de manifest, e frumose aproape ideal, dar mai mult de atit, a construit cineva cel putin la nivel teoretic un model de sistem bazat pe acele principii?
Asta intreb eu, care sincer as vrea ca la alegerile de la primaria din satucul meu de 500 de locuitori, situatia sa fie asa:
Candidatilor li se da valoarea bugetului de care dispun in primul an de mandat.100 de lei
Si x, vine si imi spune cu 30 de lei fac telegondola pe poklos, cu 20 fac 10km de sosea pe strada ta etc.
Y imi va propune telegondola de la zoo la we cu 40 de lei , 20 de km de trotuar pe strada mea cu 10 lei s.a.m.d.
iar eu, cetatean libertarian sau nu , voi putea alege ce vreau concret trotuar sau sosea, iar dupa primul an de mandat daca nu am ce am ales, ma duc si il trimit la plimbare pe primarul ce l-am ales.
Florin, ai auzit de mentorat ? Cite ore din viata ta privata ai acordat-o tu si cunoscutii tai mentoratului ?
De exemplu sa iti planifici sa ii inveti pe niste tineri pasionati de hardware, cum anume se face un service la monitoare, notebookuri etc ?
Crezi ca trebuie sa faca neaparat nu stiu citi ani de scoala la stat ca sa devina dintr-un ucenic pasionat un bun profesionist pentru tirgul nostru ?
Un exemplu simplu ce il dau in ultima vreme este urmatorul :
veniturile estimate ale primariei din toate activitatile si taxele si impozitele pe 2012 sunt de 167350000 lei . Sa spunem ca avem 70000 de contribuabili in oras. Asta ar inseamna ca toata lumea sa plateasca in 2012 o taxa de 2390 lei per contribuabil, domiciliat in Tirgu Mures. Asa cum toti platim acelasi pret la piine la magazin, tot asa ar trebui sa se plateasca si o singura taxa.
Crezi ca daca le-ai spune oamenilor ca in loc de 2390 lei ei ar putea plati doar 1200 lei, avind in vedere ca pot alege daca mai vor weekend, cinema, patinoar , transport gratuit, din taxele noastre, etc, iar de diferenta de bani ce le ramine decid ei, liberi. daca vor sa faca baie, sa se dea cu patinele sa mearga la film etc. oamenii o sa spuna ca da vrem sa dam 3000 lei si sa ne mai faca primaria si statul multe si marunte ? 🙂
Poate nu stiai , dar Serviciul Maltez, care in Tirgu Mures, din bani privati, duce acasa la persoanele in virtsa o piine zilnic prin programul piine Sfantului Anton, are o vechime in occident de peste 900 de ani.
Poate ca nu stiai, dar bunatatea unor privati nu va putea niciodata sa fie inlocuita cu asa zisa solidaritate a statului, care cica ea banii de la toti si are grija el sa ajunga unde trebuie.
NU uita ca pe vremuri, in Transilvania, comunitatile nu functionau ca state, iar primele scoli , multe sute de ani au fost private, iar primii invatatori prin zona noastra erau preotii.
Ca la noi comunistii si prin vest socialistii cred ca rostogolirea datoriilor si tiparirea de hirtie fara acoperire este solutia, asta nu inseamna ca unii nu stiu ca doar privatii, fara denaturarea interventiei statului, pot sa se organizeze si sa presteze actiuni umanitare.
De ce crezi tu ca banii daca ti-ar ramine tie, nu ai fi in stare sa decizi , asa cum faci acum ca poti sa dai :
– un leu ca pentu asigurare CASCO la privat
– 1 leu pentru un ong care se ocupa de batrini
– un leu etc.
De ce crezi ca un om, care se ocupa de sanatatea oamenilor bolnavi, ii va trata altfel daca este la stat, fata de situatia cind omul acela ar face parte din organizatii private, care impreuna decid cum si ce vor sa faca.
Daca ceva este nevoie in comunitate atunci rapid apare oferta de servicii de tot felul.
Sigur ca este greu sa ne obisnuim ca sa fii LIBER nu este nici o mare filosofie si nu este nici un risc in plus, fata de a avea un stat SOCIAL iresponsabil.
Care ar fi fost problema ca in loc sa dam taxele la cineva care nu stim ce face cu ele. Niciodata nu ne spune unde s-au dus, nimeni raspunde, am da la ONGuri care se ocupa de batrini, au spitale private, sisteme de asigurari private si se concureaza si iti dau rapoarte astfel incit sa simti ca banii dati sunt acoperiti de serviciile dorite.
De ce crezi ca trebuie sa fim solidari, inainte de a fi responsabili cu viata noastra si a celor din apropierea noastra si doar dupa aceea sa zicem ca suntem solidari.
De ce trebuie sa iti platesc eu tratamentul tau la plamini, cind stii clar ca tigarile si anumite excese alimentare si poluarea de la AZO iti fac rau, iar tu nu esti responsabil de propria viata ?
Daca ai stii ca unii nu munesc ca prostii ca sa creeze locuri de munca si sa dea taxele la stat la timp si din ce in ce mai multe, atunci sunt sigur ca altfel ne-am comporta cu totii .