Forma initiatorului_legeapartidelor

FORMA INIŢIATORULUi_explicatii_legeapartidelor

Expunere de motive_legeapartidelor

EXPUNERE DE MOTIVE

În România, s-a manifestat o tendinţă de îngreunare a accesului noilor partide pe scena politică locală şi în Parlamentul ţării. Această tendinţă este evidentă când ne raportăm la creşterea în mai multe etape a numărului de susţinători de care este nevoie pentru a fi înregistrat un partid, precum şi a pragului electoral care trebuie atins de o formaţiune politică pentru a obţine mandate în Parlamentul României. În 1990, erau necesari 251 de membri fondatori pentru înfiinţarea unui partid politic. Numărul a crescut la 10.000 în 1996, pentru a ajunge la 25.000 de membri fondatori în 2003.

Adoptarea Legii 14/2003 a partidelor politice, care prevede un prag de reprezentativitate de 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti, a avut ca efect descurajarea participării politice a cetăţenilor români, din cel puţin două perspective: din cea de candidat la alegeri şi din cea de fondator al unei noi formaţiuni politice. Aceste două efecte sunt măsurabile şi pot fi exprimate prin cifre.

Atât legea din 1996 cât şi cea din 2003 au redus gradual numărul partidelor politice care s-au înscris în competiţia electorală pentru alegerile parlamentare. Dacă în 1990 şi în 1992, 67 şi, respectiv, 140 de partide intrau în competiţia electorală, numărul lor a scăzut treptat, pe măsură ce condiţiile de înregistrare a unui partid politic au devenit tot mai constrângătoare. În 1996, numărul partidelor politice care au participat la alegeri a fost de 61, în 2000 de 54, în 2004 de 45, în 2008 de 19, pentru a ajunge la doar 16 în 2012. De notat este şi anomalia democratică constituită de faptul că numărul organizaţiilor reprezentând minorităţile naţionale care au participat la alegerile din 2012 a fost cu trei mai mare decât cel al partidelor, adică 19, şi egal în 2008. Tot din cauza legii partidelor politice din 2003, doar 13 partide au mai supravieţuit condiţiei de a obţine 50.000 de voturi la alegerile din 2004, restul au fost dizolvate de către Tribunalul Bucureşti.

Simultan, legea partidelor politice din 2003 a avut ca efect scăderea constantă a numărului de cetăţeni români înscrişi în formaţiunile politice, de la 1.735.430 în 2003, la 1.307.417 în 2007, pentru a ajunge la 1.208.058 în 2012.

În aceste condiţii, pragul de reprezentativitate de 25.000 de membri fondatori, impus de Legea 14/2003, are ca efect restrângerea exercitării dreptului de asociere. Acţiunea de înfiinţare a unui partid politic în România poate fi iniţiat numai de către cetăţenii a căror bunăstare şi timp le permit strângerea a 25.000 de semnături din cel puţin 18 judeţe. Totuşi, conform articolului 53 din Constituţie, restrângerea unui drept poate avea loc doar în condiţii excepţionale. Dreptul la asociere este un drept sine qua non al democraţiei, în absenţa căruia regimul democratic ar înceta să existe. Dovadă stă şi faptul că primul drept conferit românilor după Revoluţia din 1989 a fost dreptul la asociere, prin Decretul-lege nr.8 din 31 decembrie 1989 privind înregistrarea şi functionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti în România. Fenomenul devalorizării partidelor, evocat de către Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 35/1996, ca argument pentru măsura luată de legiuitor de a impune pragul de reprezentativitate, nu poate constitui motiv de restrângere a exercitării dreptului la asociere. Mai mult, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede la articolul 11, punctul 1, că „Orice persoană are dreptul la libertate de întrunire paşnică şi la libertate de asociere (…)”. Cu toate acestea, o parte din cetăţenii români nu se pot exprima liber, fiindu-le restricţionată participarea politică în calitate de membri al unui partid politic şi în calitate de candidaţi la alegeri.

Legea 14/2003 şi-a propus să instituţionalizeze partidele politice, făcându-le în sine instituţii reprezentative pentru întreaga populaţie românească, punând astfel, într-o oarecare măsură, semnul egal între ceea ce ar trebui să fie două tipuri diferite de participare politică: adeziunea la un partid şi votul electoral.

Pragul de reprezentativitate obligatoriu cerut de lege neagă existenţa clivajelor din societatea românească şi împiedică integrarea şi reprezentarea acestora. Bunăoară, interesele unui judeţ din România pot fi, în mod fundamental, diferite de cele din alte judeţe. Legea partidelor politice din 2003 constituie o piedică în calea participării politică a cetăţenilor şi se află în contradicţie cu procesele de descentralizare şi regionalizare.

Dintre statele europene, România impune condiţiile cele mai constrângătoare pentru înfiinţarea unui partid politic. În multe dintre democraţiile consolidate din Europa, precum Anglia, Olanda, Italia, Belgia sau Franţa, un grup de trei cetăţeni se pot asocia în scop politic, formând fie un partid politic, fie o asociaţie civică cu drepul de a intra în competiţia electorală. Din perspectiva uşurinţei exercitării dreptului la asociere, România nu seamănă cu niciuna dintre ţările europene, ci are mai multe în comun cu ţările din spaţiul ex-sovietic. Condiţiile de înfiinţarea a unui partid politic în România sunt chiar mai constrângătoare decât în Rusia şi Ucraina, calificate ca fiind regimuri politice nedemocratice. În Rusia, sunt necesari 500 de membri fondatori, o scădere bruscă în 2012 de la 40.000 de membri fondatori, iar în Ucraiana, sunt necesari 10.000 de susţinători, care provin din cel puţin două-treimi din regiunile Ucrainei şi din oraşele Kiev şi Sevastopol şi din Republica Autonomă Crimeea. Doar în Kazakhstan se impun condiţii mai constrângătoare decât în România, fiind necesare 50.000 de semnături pentru înfiinţarea unui partid politic.

Aşadar, conform pragului de reprezentativitate impus de legea partidelor politice, 1 cetăţean român din 761 ar trebui să devină membru al unui nou partid politic. În Ucraina, 1 din 4.845 de cetăţeni poate susţine un partid politic. În Rusia, chiar şi înainte de relaxarea condiţiilor, era mai facil să înfiinţezi un partid politic decât în România, raportul fiind de 1 cetăţean din 3.452. Doar în Kazakhstan restricţiile le depăşesc pe cele din România, fiind vorba de un raport de 1 la 350 de cetăţeni. Raportat la mărimea populaţiei, condiţiile de înfiinţare a unui partid politic în România conduc la un fenomen de partidizare a societăţii. Raportul este şi mai mic dacă referinţa sunt cetăţenii cu drept de vot, nu totalul populaţiei.

Pragul de reprezentativitate de 25.000 de membri fondatori, necesar înregistrării unui partid politic, reprezintă o atingere directă şi nemijlocită adusă existenţei a însuşi dreptului la liberă asociere.

Prin urmare, devine imperativă relaxarea condiţiilor de înfiinţare a unui partid politic în România. În această iniţiativă legislativă pe care o propunem, intenţionăm să înlesnim înfiinţarea partidelor politice atât pentru alegerile parlamentare, cât şi pentru alegerile locale. Propunem modificarea numărului minim necesar înregistrării unui partid politic prin reducerea numărului de membri fondatori la trei. De asemenea, propunem modificarea condiţiilor de dizolvare a unui partid politic. Tribunalul Bucureşti va putea dizolva un partid politic dacă se îndeplinesc alternativ următoarele două condiţii: nu a ţinut nicio adunare generală timp de 5 ani sau nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două campanii electorale parlamentare succesive, în cel puţin o circumscripţie electorală.

Aceaste modificări aduse legii partidelor politice vor încuraja participarea politică a cetăţenilor români, prin crearea partidelor „de jos în sus” şi, mai ales, prin stimularea activismului politic la nivel local.

Vă prezentăm in format PDF expunerea de motive si prppunerea de moficare a legii. Speram ca actualul parlament sa modifice aceasta lege astfel incit sa putem spera ca in Romania in 2016 vor exista mai multe optiuni a electoratului plecind de la nivel de comuna/orase si pina la nivel de judete , regiuni si poate chiar aliante la nivel national intre diferite partide independente infiintate



Legea 14/2003 a partidelor partidelor politice si necesitatea modificarii ei

Forma initiatorului_legeapartidelor

FORMA INIŢIATORULUi_explicatii_legeapartidelor

Expunere de motive_legeapartidelor

EXPUNERE DE MOTIVE

În România, s-a manifestat o tendinţă de îngreunare a accesului noilor partide pe scena politică locală şi în Parlamentul ţării. Această tendinţă este evidentă când ne raportăm la creşterea în mai multe etape a numărului de susţinători de care este nevoie pentru a fi înregistrat un partid, precum şi a pragului electoral care trebuie atins de o formaţiune politică pentru a obţine mandate în Parlamentul României. În 1990, erau necesari 251 de membri fondatori pentru înfiinţarea unui partid politic. Numărul a crescut la 10.000 în 1996, pentru a ajunge la 25.000 de membri fondatori în 2003.

Adoptarea Legii 14/2003 a partidelor politice, care prevede un prag de reprezentativitate de 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti, a avut ca efect descurajarea participării politice a cetăţenilor români, din cel puţin două perspective: din cea de candidat la alegeri şi din cea de fondator al unei noi formaţiuni politice. Aceste două efecte sunt măsurabile şi pot fi exprimate prin cifre.

Atât legea din 1996 cât şi cea din 2003 au redus gradual numărul partidelor politice care s-au înscris în competiţia electorală pentru alegerile parlamentare. Dacă în 1990 şi în 1992, 67 şi, respectiv, 140 de partide intrau în competiţia electorală, numărul lor a scăzut treptat, pe măsură ce condiţiile de înregistrare a unui partid politic au devenit tot mai constrângătoare. În 1996, numărul partidelor politice care au participat la alegeri a fost de 61, în 2000 de 54, în 2004 de 45, în 2008 de 19, pentru a ajunge la doar 16 în 2012. De notat este şi anomalia democratică constituită de faptul că numărul organizaţiilor reprezentând minorităţile naţionale care au participat la alegerile din 2012 a fost cu trei mai mare decât cel al partidelor, adică 19, şi egal în 2008. Tot din cauza legii partidelor politice din 2003, doar 13 partide au mai supravieţuit condiţiei de a obţine 50.000 de voturi la alegerile din 2004, restul au fost dizolvate de către Tribunalul Bucureşti.

Simultan, legea partidelor politice din 2003 a avut ca efect scăderea constantă a numărului de cetăţeni români înscrişi în formaţiunile politice, de la 1.735.430 în 2003, la 1.307.417 în 2007, pentru a ajunge la 1.208.058 în 2012.

În aceste condiţii, pragul de reprezentativitate de 25.000 de membri fondatori, impus de Legea 14/2003, are ca efect restrângerea exercitării dreptului de asociere. Acţiunea de înfiinţare a unui partid politic în România poate fi iniţiat numai de către cetăţenii a căror bunăstare şi timp le permit strângerea a 25.000 de semnături din cel puţin 18 judeţe. Totuşi, conform articolului 53 din Constituţie, restrângerea unui drept poate avea loc doar în condiţii excepţionale. Dreptul la asociere este un drept sine qua non al democraţiei, în absenţa căruia regimul democratic ar înceta să existe. Dovadă stă şi faptul că primul drept conferit românilor după Revoluţia din 1989 a fost dreptul la asociere, prin Decretul-lege nr.8 din 31 decembrie 1989 privind înregistrarea şi functionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti în România. Fenomenul devalorizării partidelor, evocat de către Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 35/1996, ca argument pentru măsura luată de legiuitor de a impune pragul de reprezentativitate, nu poate constitui motiv de restrângere a exercitării dreptului la asociere. Mai mult, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede la articolul 11, punctul 1, că „Orice persoană are dreptul la libertate de întrunire paşnică şi la libertate de asociere (…)”. Cu toate acestea, o parte din cetăţenii români nu se pot exprima liber, fiindu-le restricţionată participarea politică în calitate de membri al unui partid politic şi în calitate de candidaţi la alegeri.

Legea 14/2003 şi-a propus să instituţionalizeze partidele politice, făcându-le în sine instituţii reprezentative pentru întreaga populaţie românească, punând astfel, într-o oarecare măsură, semnul egal între ceea ce ar trebui să fie două tipuri diferite de participare politică: adeziunea la un partid şi votul electoral.

Pragul de reprezentativitate obligatoriu cerut de lege neagă existenţa clivajelor din societatea românească şi împiedică integrarea şi reprezentarea acestora. Bunăoară, interesele unui judeţ din România pot fi, în mod fundamental, diferite de cele din alte judeţe. Legea partidelor politice din 2003 constituie o piedică în calea participării politică a cetăţenilor şi se află în contradicţie cu procesele de descentralizare şi regionalizare.

Dintre statele europene, România impune condiţiile cele mai constrângătoare pentru înfiinţarea unui partid politic. În multe dintre democraţiile consolidate din Europa, precum Anglia, Olanda, Italia, Belgia sau Franţa, un grup de trei cetăţeni se pot asocia în scop politic, formând fie un partid politic, fie o asociaţie civică cu drepul de a intra în competiţia electorală. Din perspectiva uşurinţei exercitării dreptului la asociere, România nu seamănă cu niciuna dintre ţările europene, ci are mai multe în comun cu ţările din spaţiul ex-sovietic. Condiţiile de înfiinţarea a unui partid politic în România sunt chiar mai constrângătoare decât în Rusia şi Ucraina, calificate ca fiind regimuri politice nedemocratice. În Rusia, sunt necesari 500 de membri fondatori, o scădere bruscă în 2012 de la 40.000 de membri fondatori, iar în Ucraiana, sunt necesari 10.000 de susţinători, care provin din cel puţin două-treimi din regiunile Ucrainei şi din oraşele Kiev şi Sevastopol şi din Republica Autonomă Crimeea. Doar în Kazakhstan se impun condiţii mai constrângătoare decât în România, fiind necesare 50.000 de semnături pentru înfiinţarea unui partid politic.

Aşadar, conform pragului de reprezentativitate impus de legea partidelor politice, 1 cetăţean român din 761 ar trebui să devină membru al unui nou partid politic. În Ucraina, 1 din 4.845 de cetăţeni poate susţine un partid politic. În Rusia, chiar şi înainte de relaxarea condiţiilor, era mai facil să înfiinţezi un partid politic decât în România, raportul fiind de 1 cetăţean din 3.452. Doar în Kazakhstan restricţiile le depăşesc pe cele din România, fiind vorba de un raport de 1 la 350 de cetăţeni. Raportat la mărimea populaţiei, condiţiile de înfiinţare a unui partid politic în România conduc la un fenomen de partidizare a societăţii. Raportul este şi mai mic dacă referinţa sunt cetăţenii cu drept de vot, nu totalul populaţiei.

Pragul de reprezentativitate de 25.000 de membri fondatori, necesar înregistrării unui partid politic, reprezintă o atingere directă şi nemijlocită adusă existenţei a însuşi dreptului la liberă asociere.

Prin urmare, devine imperativă relaxarea condiţiilor de înfiinţare a unui partid politic în România. În această iniţiativă legislativă pe care o propunem, intenţionăm să înlesnim înfiinţarea partidelor politice atât pentru alegerile parlamentare, cât şi pentru alegerile locale. Propunem modificarea numărului minim necesar înregistrării unui partid politic prin reducerea numărului de membri fondatori la trei. De asemenea, propunem modificarea condiţiilor de dizolvare a unui partid politic. Tribunalul Bucureşti va putea dizolva un partid politic dacă se îndeplinesc alternativ următoarele două condiţii: nu a ţinut nicio adunare generală timp de 5 ani sau nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două campanii electorale parlamentare succesive, în cel puţin o circumscripţie electorală.

Aceaste modificări aduse legii partidelor politice vor încuraja participarea politică a cetăţenilor români, prin crearea partidelor „de jos în sus” şi, mai ales, prin stimularea activismului politic la nivel local.

Vă prezentăm in format PDF expunerea de motive si prppunerea de moficare a legii. Speram ca actualul parlament sa modifice aceasta lege astfel incit sa putem spera ca in Romania in 2016 vor exista mai multe optiuni a electoratului plecind de la nivel de comuna/orase si pina la nivel de judete , regiuni si poate chiar aliante la nivel national intre diferite partide independente infiintate



Postat de pe data de 16 mart., 2013 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 7,048 ori.

Publica un raspuns