Universitatea Mureș merită să apară

Poate că știți deja că noua lege a învățămîntului va permite fuziunea universităților. Acum ceva zile în urmă am aflat că în Tîrgu Mureș ar fi existat o astfel de intenție venită dinspre Universitatea ”Petru Maior”, dar cei de la UMF cărora le-a fost adresată propunerea de a începe discuții preliminarea privind o eventuală fuziune, […]

Mudromu I plemenitomu etc. etc.

Da, poate e cazul să folosiţi răbojul, să încercuiţi data din calendar, să ce vreţi voi. Da, azi am să încep cu o secvenţă exploatată naţionalist la maxim în ultimii 50 ani, începând cu sfârşitul erei comunismului internaţionalist/începutul erei comunismului naţionalist până la actuala societate capitalistă multilateral dezvoltată, dar puţin cam fascistă şi cam prea […]

Conferintele TED.com ar trebui sa fie curs obligatoriu pentru cei care educa

Am descoperit recent pe websitul www.ted.com sunt titrate in limba romana vreo 500 de conferinte. Este un lucru deosebit avind in vedere valoarea deosebita a celor care au sustinut aceste conferinte. Una dintre persoanele care au tradus parte din aceste conferinte, Magda,  scrie pe blogul ei : „Viata mea e impartita intre Romania si California. […]

Câștigă cărți pentru biblioteca școlii tale!

Educatie.inmures.ro organizează în perioada 17.11.2010 – 20.12.2010 concursul Câștigă cărți pentru biblioteca școlii tale! Educatie.inmures.ro oferă trei seturi de cărți, fiecare set cuprinzând 27 de cărți (manuale, culegeri și caiete de lucru) cadrelor didactice din România pentru biblioteca școlii în care activează. Concursul se adresează învățătorilor și profesorilor din România, iar pentru a intra în […]

Ministrii educatiei ar trebui sa ia lectii de educatie civica

Aseara am urmarit pe Realitatea TV o emisiune scapata din mina de moderator. Domnul Tatulici a avut o multime de invitati. Dintre acestia am putut remarca prezenta ministrilor educatiei si cercetarii de prin 1996 incoace. Opozitia puterii a fost reprezentata de doamna Ecaterina Andronescu, parlamentar de prin 1996 si rector de ceva ani la UPB, […]

FELICITARI : Dragos Curtifan – Labradors.ro – Three Pharm srl

Astazi am fost la o discutie cu Dragos Curtifan. Dragos este unul din managerii Three Pharm si fondatorul clubului de baschet pentru copii : www.labradors.ro . Este un club privat finantat exclusiv din abonamentul lunar platit de parinti, iar pentru banii dati Asociatia fondata de Dragos da chitanta. Un lucru foarte important intr-o tara ca […]

Concurs: Câștigă o Revistă Garfield!

Revista Tuș are un nou prieten – Garfield – cel mai iubit motan din lume, cel mai haios și cel mai leneș în același timp. Cine este Garfield? Motanul veșnic înfometat s-a născut în 1978 fiind o creație a lui Jim Davies care a și fondat compania Paws Incorporated. Simpaticul motan a devenit repede cel […]

De ce ne-au părăsit teutonii?

Pe la 1211, regele Andrei al II-lea al Ungariei a reuşit să fraierească nişte călugari-cătane (cruciaţii Ospitalieri ai ordinului Sfintei Maria), care erau în repliere de prin Ţara Sfântă via Acra, unde o cam luasera în freză, o dată cu căderea statelor latine din Levant. Cică, Regele Andrei le-ar fi dat meleaguri mănoase, locuite de […]

Aventură și atelier de creație pentru copii – ediția 2010

Educatie.inmures.ro și Revista Tuș organizează și în acest an tabăra de creație pentru copii – Aventură și atelier de creație. Aventură și atelier de creație are de această dată o temă specială, și anume Circul Vesel. Copiii sunt invitați să intre și să cunoască lumea minunată a circului unde chiar ei pot fi un clown […]

Invatamintul si greva

Catalin Heghes scria astazi despre examenul picat al sindicalistilor din invatamint. Este normal sa fie asa. De ce? Pai de ce ar merge bine sindicatul atunci cind  nu merge bine nimic in Romania, iar acest lucru se datoreaza si acestor profesori si a lipsei lor de etica si de asumare a rolului important ce il […]