Succesul la şcoală şi, mai târziu, în viaţă, începe acasă cu cele 20 de minute de lectură zilnică împreună cu copilul dumneavoastră. Copiii cărora li se citeşte începând de la vârste mici vor învăţa să citească mai uşor şi mai repede decât cei cărora nu li s-a citit. Să le citim copiilor este cea mai uşoară şi mai puţin costisitoare metodă prin care îi putem ajuta să aibă succes la şcoală. Este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face ca părinţi.
Copiii învaţă să citească la şcoală, dar, de multe ori, asociază cititul cu lecţiile şi nu cu o activitate distractivă. De departe, cea mai eficientă metodă de a-i încuraja pe copii să iubească cărţile şi cititul este să le citim de mici, şi, cu cât începem mai devreme, cu atât şansele de succes sunt mai mari.

S-a prezis, la un moment dat, sfârşitul cuvântului tipărit. Dimpotrivă, internetul a făcut cititul o parte şi mai importantă din viaţa noastră. Internetul în sine este o uriaşă sursă de informaţii şi divertisment, bazată pe umilul cuvânt scris. Pentru a utiliza internetul în mod eficient, pentru a evalua corect valoarea informaţiilor de pe web, capacitatea de a citi şi gândi critic este vitală.

Citeste tot articolul>>

Importanţa lecturii zilnice

Postat de pe data de 3 mart., 2010 in categoria Părinți. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 527 ori.

Publica un raspuns