Prima premieră a anului la TEATRU 74 este spectacolul „IERI”după “Merge” şi “O haită de sfinţi” de Neil laBUTE, în regia lui Adi Iclenzan. În distribuţia spectacolului îi întâlnim pe Oana Porav-Hodade, Ciprian Mistreanu, Stanca Jabeniţan, Alin Stanciu, ultimul debutând cu acest spectacol pe scena TEATRU 74. Tot un debut este considerată şi scenografia Andei Pop, studentă în anul I la Universitatea de Atre din Tîrgu-Mureş. Regizorul Adi Iclenzan este deja la al patrulea spectacol realizat la TEATRU 74, după „Cyrano de Bergerac, poate…”, „Blockout” şi „Cum am mâncat un câine”. Premiera spectacolului IERI, după Neil laBute, în regia lui Adi Iclenzan. Premiera va avea loc vineri, 26 februarie 2010, la ora 19, iar al doilea spectacol duminică, 28 feburarie, ora 19.Neil laBute este unul dintre cei mai jucaţi regizori americani, piesele sale abordând principalele probleme ale societăţii din care facem parte.