Cea de-a şaisprezecea carte a lui Adrian Georgescu, romanul-eseu Anul putorii, a cărui naraţiune a fost structurată în formă de jurnal, păstrează caracteristicile estetice, stilistice şi compoziţionale experimentate cu eficienţă de autor în celelalte scrieri ale sale. De data aceasta, prozatorul problematizează relaţiile dintre eul existenţial (personajul Eu-fiul) şi existenţa originară (personajul maica prea bătrână)dar şi cu timpul şi spaţiul real al fiinţialităţii sale (puţul 07, adică anul 2007 şi apartamentul în care locuiesc cele două personaje) precum şi cu Dumnezeu (Doamne-Doamne).

Naraţiunea nu relevă cu claritate „culorile” evenimentelor provocate şi promovate de raporturile dintre existenţele puse în mişcare ideatică, ci evidenţiază o lume plină de nuanţe evenimenţiale aflate într-un permanent conflict faptic şi dialogal, nuanţe care se întretaie, se suprapun, se anulează reciproc şi se recompun într-un spaţiu comunicativ anulat şi recompus, instantaneu şi în durată. De însăşi ordinea sa antagonică, ivind sau suprimând sensuri semnificative ale trăirii, în conformitate cu cerinţele motivate ale naraţiunii.

Dacă evenimentele narate în roman au o evidentă legitimare particulară, uneori fiind implicate, demonstrativ, chiar aspecte din biografia autorului, ele, însă, conturează cu subtilitate, dar temeinic, printr-o simbolistică structurată cu fidelitate faţă de realitatea problematicii, o generalitate semnificativă care dă un sens efectiv povestirii.

Citește tot>>

Anul Putorii

Cea de-a şaisprezecea carte a lui Adrian Georgescu, romanul-eseu Anul putorii, a cărui naraţiune a fost structurată în formă de jurnal, păstrează caracteristicile estetice, stilistice şi compoziţionale experimentate cu eficienţă de autor în celelalte scrieri ale sale. De data aceasta, prozatorul problematizează relaţiile dintre eul existenţial (personajul Eu-fiul) şi existenţa originară (personajul maica prea bătrână)dar şi cu timpul şi spaţiul real al fiinţialităţii sale (puţul 07, adică anul 2007 şi apartamentul în care locuiesc cele două personaje) precum şi cu Dumnezeu (Doamne-Doamne).

Naraţiunea nu relevă cu claritate „culorile” evenimentelor provocate şi promovate de raporturile dintre existenţele puse în mişcare ideatică, ci evidenţiază o lume plină de nuanţe evenimenţiale aflate într-un permanent conflict faptic şi dialogal, nuanţe care se întretaie, se suprapun, se anulează reciproc şi se recompun într-un spaţiu comunicativ anulat şi recompus, instantaneu şi în durată. De însăşi ordinea sa antagonică, ivind sau suprimând sensuri semnificative ale trăirii, în conformitate cu cerinţele motivate ale naraţiunii.

Dacă evenimentele narate în roman au o evidentă legitimare particulară, uneori fiind implicate, demonstrativ, chiar aspecte din biografia autorului, ele, însă, conturează cu subtilitate, dar temeinic, printr-o simbolistică structurată cu fidelitate faţă de realitatea problematicii, o generalitate semnificativă care dă un sens efectiv povestirii.

Citește tot>>

Postat de pe data de 12 apr., 2010 in categoria Recenzii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 802 ori.

Publica un raspuns