Cetatea Sighişoarei este cea mai spectaculoasă şi mai bine păstrată cetate medievală din Transilvania. Anumite scrieri istorice vorbesc despre întemeierea aşezării cândva la sfârşitul secolului al XII-lea, însă prima atestare documentară datează din anul 1280, când Sighişoara este menţionată într-un document sub denumirea de Castrum Sex. După cucerirea Transilvaniei de către maghiari, regele Geza al II-lea va aduce în zonele limitrofe colonişti germani care întemeiază aşezări şi se implică în apărarea graniţelor regatului. Printre aceste aşezări ale saşilor, întemeiate în decursul secolelor XII-XIII, se numără şi Sighişoara. Saşii erau naţiune privilegiată în Transilvania, cu dreptul de proprietate garantat de regalitate, iar în secolul al XIV-lea scaunele săseşti vor primi autonomie teritorială deplină, având o organizare independentă de cea a statului maghiar.
Nucleul burgului sighişorean a fost fortificat în decursul secolului al XIII-lea, după invaziile devastatoare ale tătarilor, prin construirea zidurilor de incintă. Cu toate acestea, Sighişoara apare atestată ca cetate abia în 1367: civitas de Seguswar. Era centrul Scaunului Schässburg, din care mai făceau parte şaisprezece sate.
Un rol extrem de important în dezvoltarea economică dar şi social-politică a cetăţii l-au avut breslele meşteşugăreşti. Breslelor transilvănene, printre care şi cele din Sighişoara, le va fi reînnoit statutul printr-un document din 1376. Se face referire cu această ocazie la 19 bresle care grupau în organizarea lor un număr de 25 de meserii.
În decursul secolului al XV-lea cetatea dobândeşte forma sa actuală cu zidurile de incintă crenelate, cu drumurile de strajă, cu cele 14 turnuri şi 5 bastioane dintre care astăzi s-au mai păstrat 9 turnuri şi 2 bastioane. În interiorul zidurilor existau 164 de locuinţe şi 13 clădiri publice.
Cetatea Sighişoarei este cea mai spectaculoasă şi mai bine păstrată cetate medievală din Transilvania. Anumite scrieri istorice vorbesc despre întemeierea aşezării cândva la sfârşitul secolului al XII-lea, însă prima atestare documentară datează din anul 1280, când Sighişoara este menţionată într-un document sub denumirea de Castrum Sex. După cucerirea Transilvaniei de către maghiari, regele Geza al II-lea va aduce în zonele limitrofe colonişti germani care întemeiază aşezări şi se implică în apărarea graniţelor regatului. Printre aceste aşezări ale saşilor, întemeiate în decursul secolelor XII-XIII, se numără şi Sighişoara. Saşii erau naţiune privilegiată în Transilvania, cu dreptul de proprietate garantat de regalitate, iar în secolul al XIV-lea scaunele săseşti vor primi autonomie teritorială deplină, având o organizare independentă de cea a statului maghiar.
Nucleul burgului sighişorean a fost fortificat în decursul secolului al XIII-lea, după invaziile devastatoare ale tătarilor, prin construirea zidurilor de incintă. Cu toate acestea, Sighişoara apare atestată ca cetate abia în 1367: civitas de Seguswar. Era centrul Scaunului Schässburg, din care mai făceau parte şaisprezece sate.
Un rol extrem de important în dezvoltarea economică dar şi social-politică a cetăţii l-au avut breslele meşteşugăreşti. Breslelor transilvănene, printre care şi cele din Sighişoara, le va fi reînnoit statutul printr-un document din 1376. Se face referire cu această ocazie la 19 bresle care grupau în organizarea lor un număr de 25 de meserii.
În decursul secolului al XV-lea cetatea dobândeşte forma sa actuală cu zidurile de incintă crenelate, cu drumurile de strajă, cu cele 14 turnuri şi 5 bastioane dintre care astăzi s-au mai păstrat 9 turnuri şi 2 bastioane. În interiorul zidurilor existau 164 de locuinţe şi 13 clădiri publice.