Trecerea Transilvaniei în componenţa statului român la 1 Decembrie 1918, în urma Primului Război Mondial, va atrage după sine o serie de transformări şi în ceea ce priveşte înfăţişarea oraşelor transilvănene. Încep să îşi facă apariţia elemente specific româneşti în arhitectura clădirilor nou ridicate. Stilul arhitectural cel mai des folosit în România începutului de secol XX este neoromânescul. Iniţiatorul acestui curent, care are la bază ideea revalorificării arhitecturii tradiţionale româneşti şi în special a stilului brâncovenesc, este Ion Mincu.
Unul dintre cele mai inspirate edificii în stil neoromânesc de la Tîrgu-Mureş este actuala clădire a Primăriei. Construcţia a fost realizată pentru a servi iniţial ca sediu al prefecturii, întrucât vechea prefectură construită în secolul al XVIII-lea nu mai corespundea necesităţilor administraţiei judeţene. În urma organizării unui concurs de proiecte, în anul 1935, arhitectul bucureştean Eugen I. Grosu câştigă locul întâi. Lucrările vor începe în anul 1936 imediat ce se găseşte un teren potrivit pentru amplasarea clădirii, şi durează până în 1940. Dispoziţia planimetrică adoptată este de forma literei „U”, fiecare dintre cele trei corpuri având acces din stradă. Elevaţia se compune din patru nivele, dintre care cel mai important este primul etaj unde se află sala festivă şi birourile administraţiei locale.
Valoarea artistică a clădirii rezidă în decoraţiunile faţadei principale, cea dinspre Piaţa Victoriei. Pentru organizarea faţadei s-a ales soluţia succesiunii dintre rezalite şi retrageri. Astfel, corpul central şi cele două pavilioane din colţuri sunt scoase destul de mult înafară. Soclul clădirii este realizat din piatră naturală şi înglobează în suprafaţa sa ferestrele care corespund demisolului. Ferestrele parterului au deschideri semicirculare cu ancadramente din piatră finisată. Pe axa mediană a parterului se află portalul intrării principale. În conformitate cu forma ferestrelor, acesta are la rândul său o deschidere semicirculară a cărei contur dinspre interior este marcat printr-un brâu răsucit, sculptat în piatră. Arcul se sprijină pe colonete scunde şi robuste.
Clădirea Primăriei
Trecerea Transilvaniei în componenţa statului român la 1 Decembrie 1918, în urma Primului Război Mondial, va atrage după sine o serie de transformări şi în ceea ce priveşte înfăţişarea oraşelor transilvănene. Încep să îşi facă apariţia elemente specific româneşti în arhitectura clădirilor nou ridicate. Stilul arhitectural cel mai des folosit în România începutului de secol XX este neoromânescul. Iniţiatorul acestui curent, care are la bază ideea revalorificării arhitecturii tradiţionale româneşti şi în special a stilului brâncovenesc, este Ion Mincu.
Unul dintre cele mai inspirate edificii în stil neoromânesc de la Tîrgu-Mureş este actuala clădire a Primăriei. Construcţia a fost realizată pentru a servi iniţial ca sediu al prefecturii, întrucât vechea prefectură construită în secolul al XVIII-lea nu mai corespundea necesităţilor administraţiei judeţene. În urma organizării unui concurs de proiecte, în anul 1935, arhitectul bucureştean Eugen I. Grosu câştigă locul întâi. Lucrările vor începe în anul 1936 imediat ce se găseşte un teren potrivit pentru amplasarea clădirii, şi durează până în 1940. Dispoziţia planimetrică adoptată este de forma literei „U”, fiecare dintre cele trei corpuri având acces din stradă. Elevaţia se compune din patru nivele, dintre care cel mai important este primul etaj unde se află sala festivă şi birourile administraţiei locale.
Valoarea artistică a clădirii rezidă în decoraţiunile faţadei principale, cea dinspre Piaţa Victoriei. Pentru organizarea faţadei s-a ales soluţia succesiunii dintre rezalite şi retrageri. Astfel, corpul central şi cele două pavilioane din colţuri sunt scoase destul de mult înafară. Soclul clădirii este realizat din piatră naturală şi înglobează în suprafaţa sa ferestrele care corespund demisolului. Ferestrele parterului au deschideri semicirculare cu ancadramente din piatră finisată. Pe axa mediană a parterului se află portalul intrării principale. În conformitate cu forma ferestrelor, acesta are la rândul său o deschidere semicirculară a cărei contur dinspre interior este marcat printr-un brâu răsucit, sculptat în piatră. Arcul se sprijină pe colonete scunde şi robuste.
