15 ianuarie. Ziua de naştere a celui pe care urmaşii săi, mai mult sau mai puţini demni,l-au numit „Luceafărul” poeziei româneşti. A fost hulit, supralicitat, înjurat sau ridicat în slăvi, clişeizat sau îngropat în festivism. El a rămas pur şi simplu Eminescu. Mihai Eminescu.
Într-o scrisoare către Iacob Negruzzi, Mihai Eminescu scrie „Nebunia politică a smintit la noi cei mai mulţi creeri, epidemia e generală. Când dar în mijlocul unei asemine epidemii se găsesc tineri feriţi de dânsa şi care conlucrează serios la o operă de regenerare a minţilor, acei tineri păşesc pe adevărata cale ce duce la un viitor ferice şi glorios pentru ei şi pentru ţara lor”.
Recunoaşteţi atmosfera? S-a schimbat ceva între timp? Nu cred. Doar recesiunea şi-a pus şi mai mult amprenta asupra situaţiei grele în care se află cultura. A devenit desuetă sintagma „cultura- cenuşăreasa bugetului”. În fiecare perioadă de negociere a bugetului, soarta culturii apare la secţiunea „altele”, cu un mare 0 ca primă cifră a procentului acordat. Cu atât mai mult acum, în perioadă de criză, în care atenţia guvernanţilor se îndreaptă în cu totul altă parte (şomaj, pensionari, etc).
Cu toate acestea, în goana nebună de a mai scoate un ban în plus la buget din piatră seacă, ideiile năstruşnice ce poartă ştampila Guvernului Boc al IV -lea ies în fiecare zi la suprafaţă, revelând o imaginaţie extrem de bogată. Plata CAS în cazul contractelor pe drept de autor vine să încununeze nefericit căderea liberă la care este supus fenomenul cultural. Teatrele trăiesc la cota de avarie, edituri de prestigiu se închid (vezi cazul editurii Nemira), odată cu ele librăriile („Romulus Guga” din Tîrgu-Mureş), fondurile culturale au rămas fără finanţare, cinematografele au dispărut subit în locul lor apărând peste noapte cazinouri şi cluburi de noapte.
Eminescu, luceafăr de criză !
15 ianuarie. Ziua de naştere a celui pe care urmaşii săi, mai mult sau mai puţini demni,l-au numit „Luceafărul” poeziei româneşti. A fost hulit, supralicitat, înjurat sau ridicat în slăvi, clişeizat sau îngropat în festivism. El a rămas pur şi simplu Eminescu. Mihai Eminescu.
Într-o scrisoare către Iacob Negruzzi, Mihai Eminescu scrie „Nebunia politică a smintit la noi cei mai mulţi creeri, epidemia e generală. Când dar în mijlocul unei asemine epidemii se găsesc tineri feriţi de dânsa şi care conlucrează serios la o operă de regenerare a minţilor, acei tineri păşesc pe adevărata cale ce duce la un viitor ferice şi glorios pentru ei şi pentru ţara lor”.
Recunoaşteţi atmosfera? S-a schimbat ceva între timp? Nu cred. Doar recesiunea şi-a pus şi mai mult amprenta asupra situaţiei grele în care se află cultura. A devenit desuetă sintagma „cultura- cenuşăreasa bugetului”. În fiecare perioadă de negociere a bugetului, soarta culturii apare la secţiunea „altele”, cu un mare 0 ca primă cifră a procentului acordat. Cu atât mai mult acum, în perioadă de criză, în care atenţia guvernanţilor se îndreaptă în cu totul altă parte (şomaj, pensionari, etc).
Cu toate acestea, în goana nebună de a mai scoate un ban în plus la buget din piatră seacă, ideiile năstruşnice ce poartă ştampila Guvernului Boc al IV -lea ies în fiecare zi la suprafaţă, revelând o imaginaţie extrem de bogată. Plata CAS în cazul contractelor pe drept de autor vine să încununeze nefericit căderea liberă la care este supus fenomenul cultural. Teatrele trăiesc la cota de avarie, edituri de prestigiu se închid (vezi cazul editurii Nemira), odată cu ele librăriile („Romulus Guga” din Tîrgu-Mureş), fondurile culturale au rămas fără finanţare, cinematografele au dispărut subit în locul lor apărând peste noapte cazinouri şi cluburi de noapte.
