Mircea Cărtărescu are şi un volum de fan-club, un fel de special edition a unor texte răspândite în presa literară românească şi internaţională. Cartea se numeşte Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli şi a apărut la Humanitas în 2003. Coperta roşie a primei ediţii, de pe care chipul lui Cărtărescu, multiplicat, engravat şi, fireşte, pixelizat cu un galben discret, îşi scrutează cititorul cu veşnicul său „surâs amar”, atât de familiar fanilor, ar putea la fel de bine să-nchidă-n sine un CD rar ori o biografie aparţinând unei vedete rock din vremurile de aur ale genului. Şi, la urma urmei, asta şi face, într-un anume sens, pentru că Mircea Cărtărescu se arată, în cele 300 de pagini, în rolul lui favorit de strateg şi magician al seducţiei, mixând registrele scriiturii între ficţiune, iluzie, fantasmă, realitate, adevăr ori biografie.

Nu ştiu de ce dar am sentimentul că tot din această caracteristică organică, să-i zicem, a vieţii şi a scrisului, i se trage lui Cărtărescu şi întregul traseu al receptării de către public (fie el larg ori mai „select”), inclusiv mai toate contestările cu care s-a ales, din belşug, nu doar în ultima vreme, ci de când „s-a trezit pe lumea” literaturii, asta ca să-i parafrazez chiar titlul primului text din acest volum.

Citește tot>>

Portret al artistului în pixeli

Mircea Cărtărescu are şi un volum de fan-club, un fel de special edition a unor texte răspândite în presa literară românească şi internaţională. Cartea se numeşte Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli şi a apărut la Humanitas în 2003. Coperta roşie a primei ediţii, de pe care chipul lui Cărtărescu, multiplicat, engravat şi, fireşte, pixelizat cu un galben discret, îşi scrutează cititorul cu veşnicul său „surâs amar”, atât de familiar fanilor, ar putea la fel de bine să-nchidă-n sine un CD rar ori o biografie aparţinând unei vedete rock din vremurile de aur ale genului. Şi, la urma urmei, asta şi face, într-un anume sens, pentru că Mircea Cărtărescu se arată, în cele 300 de pagini, în rolul lui favorit de strateg şi magician al seducţiei, mixând registrele scriiturii între ficţiune, iluzie, fantasmă, realitate, adevăr ori biografie.

Nu ştiu de ce dar am sentimentul că tot din această caracteristică organică, să-i zicem, a vieţii şi a scrisului, i se trage lui Cărtărescu şi întregul traseu al receptării de către public (fie el larg ori mai „select”), inclusiv mai toate contestările cu care s-a ales, din belşug, nu doar în ultima vreme, ci de când „s-a trezit pe lumea” literaturii, asta ca să-i parafrazez chiar titlul primului text din acest volum.

Citește tot>>

Postat de pe data de 12 apr., 2010 in categoria Recenzii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 591 ori.

Publica un raspuns