Temeraritatea ipotezei de lucru şi persuasiunea implicită a misiei asumate l-au pus de îndată pe Cistelecan în miezul unei contradicţii aparent flagrante, pe care primii dintre recenzenţii eseului au şi dibuit-o, nu-i vorbă, cu promptitudine. Celălalt Pillat ar fi fost, de fapt, pretextul emergenţei unui alt Cistelecan, până atunci ocultat cu metodă de cel cunoscut de toată lumea, dar unul atât de diferit ca temperament şi tabieturi, încât părea un extraterestru ce l-a suspendat temporar, într-o stază criogenică, pe cel dintâi, i-a scris cartea şi apoi l-a părăsit cu desăvârşire, lăsându-l doar să o semneze la trezire. Cistelecan însuşi nu îşi ascundea, în autoironicul şi expeditivul Cuvânt înainte, un sentiment de stranietate şi oareşce neîncredere condescendentă faţă de propriu-i op, camuflate într-o paradă de subtilităţi auto-amuzate, de comediant tragic, ce îi sunt atât de caracteristice: „Lectura care urmează nu-i, în nici un caz, una atât de temerară. În locul eroismelor actualizante şi care răscroiesc un scriitor, ea a preferat o modestă adecvare. Titlul cărţii pare, în mod sigur, emfatic. El nu e însă decât înşelător. Înşelător, mai întâi pentru că nu-i vorba, de fapt, despre un alt Pillat, care le-ar fi rămas ascuns celorlalţi interpreţi. Dimpotrivă, autorul a găsit, în comentariile care l-au precedat, nenumărate puncte de sprijin şi de incitare, chiar dacă uneori contrariantă […] În al doilea rând, titlul e înşelător pentru că el nu propune un alt statut valoric pentru Pillat. Nu va fi vorba, aşadar, nici de un Pillat umflat cu pompa admirativă, nici de un Pillat ridicat de păr. Cu atât mai mult cu cât poetul însuşi se plângea de calviţie.”
Temeraritatea ipotezei de lucru şi persuasiunea implicită a misiei asumate l-au pus de îndată pe Cistelecan în miezul unei contradicţii aparent flagrante, pe care primii dintre recenzenţii eseului au şi dibuit-o, nu-i vorbă, cu promptitudine. Celălalt Pillat ar fi fost, de fapt, pretextul emergenţei unui alt Cistelecan, până atunci ocultat cu metodă de cel cunoscut de toată lumea, dar unul atât de diferit ca temperament şi tabieturi, încât părea un extraterestru ce l-a suspendat temporar, într-o stază criogenică, pe cel dintâi, i-a scris cartea şi apoi l-a părăsit cu desăvârşire, lăsându-l doar să o semneze la trezire. Cistelecan însuşi nu îşi ascundea, în autoironicul şi expeditivul Cuvânt înainte, un sentiment de stranietate şi oareşce neîncredere condescendentă faţă de propriu-i op, camuflate într-o paradă de subtilităţi auto-amuzate, de comediant tragic, ce îi sunt atât de caracteristice: „Lectura care urmează nu-i, în nici un caz, una atât de temerară. În locul eroismelor actualizante şi care răscroiesc un scriitor, ea a preferat o modestă adecvare. Titlul cărţii pare, în mod sigur, emfatic. El nu e însă decât înşelător. Înşelător, mai întâi pentru că nu-i vorba, de fapt, despre un alt Pillat, care le-ar fi rămas ascuns celorlalţi interpreţi. Dimpotrivă, autorul a găsit, în comentariile care l-au precedat, nenumărate puncte de sprijin şi de incitare, chiar dacă uneori contrariantă […] În al doilea rând, titlul e înşelător pentru că el nu propune un alt statut valoric pentru Pillat. Nu va fi vorba, aşadar, nici de un Pillat umflat cu pompa admirativă, nici de un Pillat ridicat de păr. Cu atât mai mult cu cât poetul însuşi se plângea de calviţie.”