Sunt deja obişnuit să aflu aproape zilnic că banii noştri (şi când spun „banii noştri” mă refer la banii pe care populaţia acestei ţări îi plăteşte sub formă de impozite şi taxe) ajung, sub diverse forme, la şmecheri. Aşa am şi aflat astăzi că sunt în continuare oameni care iau bani pentru a sta, pur şi simplu. Că, ce mai, lucrează la stat… Mai mult, dacă e să dau crezare surselor mele, sunt oameni care au fost angajaţi la stat să stea. Un caz de acest gen ar putea fi cel de la Ogra, unde am aflat deunăzi că de luni întregi din bugetul local se plăteşte salariul unui bibliotecar. Atât doar că în Ogra nu este bibliotecă. Au vrut consilierii locali să dechidă una, au şi adunat ceva cărţi, dar când şi-au dat seama ce costuri implică au renunţat la idee. Astfel au decis să desfiinţeze şi postul de bibliotecar, însă s-au lovit se pare de opoziţia instituţiei Prefectului de Mureş care nu ar fi de acord cu acest demers. Micul fond de carte acumulat, mai mult din donaţii decât din achiziţii, de la Primăria Ogra a fost trimis la biblioteca şcolii din comună, însă bibliotecarul se prezintă zilnic la „serviciu”, încasează banii şi stă…

Asta îmi aduce aminte de perioada când la Biblioteca Judeţeană Mureş era director Dimitrie Poptămaş. Am pus atunci mâna pe un stat de plată şi am descoperit că arhivarii nu aveau sporurile de praf şi arhivă pe care le avea şeful bibliotecii… Unul participa la evenimente prin urbe sau judeţ, iar altul stătea printre cărţi. Sporul lui…

Bibliotecar fără bibliotecă. La Ogra

Postat de pe data de 27 mai, 2010 in categoria Civism, Cultură. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 811 ori.

Publica un raspuns