E o vorbă la români: când îţi iei permisul de conducere înveţi să înjuri ca un birjar. Cu asta porneşte la drum aproape orice şofer, amator sau profesionist. Şi, dat fiind numărul mare de maşini care circulă pe drumurile patriei, aş putea spune că aproape toţi românii pornesc la drum cu înjurăturile pe buze. Spun aproape toţi, pentru că, desigur, sunt şi excepţii. Iar când înjurăturile sunt dublate de nesimţire tabloul mârlanului cu covrig în mână este complet. L-am văzut zilele astea din plin pe drumul spre Voiniceni. Unde se circulă pe o singură bandă din cauza lucrărilor de reabilitare a carosabilului. Sunt şi semafoare. Însă nimeni nu pare să le mai prea ia în seamă. Adică aproape nimeni. Eu, personal am făcut vreo şase drumuri pe acolo şi am stat la semafor în timp ce birjarii, nu doar cu maşini scumpe, ci şi cei cu Dacia 1300, treceau nestingheriţi prin stânga-mi, forţând practic pe cei de la capătul opus să aştepte până se făcea roşu şi verde încă o dată şi eu, la celălalt capăt, mai stăteam o tură, liniştit ascultând înjurăturile ce şi le aruncau unii altora. Ia poliţişti nici vorbă. Am sunat la Rutieră şi am primit răspunsul: stau zilnic acolo o oră, ridică zeci de permise şi pleacă. nu pot sta ziua întreagă acolo pentru că au şi alte zone „fierbinţi”. I-am înţeles. Până la urmă nu e normal să stăm cu paznicul la uşă pentru a nu scuipa pe jos. Şi asta m-a făcut să mă gândesc la birjari. La comportamentul nostru de şoferi. Pentru că e practic ceva ce ne caracterizează întreaga existenţă. E ceva care ne defineşte şi care spune multe despre oamenii care populează această ţară. O ţară în care toţi sunt grăbiţi şi toţi au dreptate. O ţară în care fiecare ştie de ce ne merge prost, dar o ţară în care nimeni nu ştie soluţia atunci când are frâiele în mâini. O ţară în care fiecare vorbeşte peste celălalt. O ţară în care nu dă bine să spui sincer „nu ştiu” atunci când ţi se adresează o întrebare. Practic, o ţară de birjari.
O ţară de birjari
E o vorbă la români: când îţi iei permisul de conducere înveţi să înjuri ca un birjar. Cu asta porneşte la drum aproape orice şofer, amator sau profesionist. Şi, dat fiind numărul mare de maşini care circulă pe drumurile patriei, aş putea spune că aproape toţi românii pornesc la drum cu înjurăturile pe buze. Spun aproape toţi, pentru că, desigur, sunt şi excepţii. Iar când înjurăturile sunt dublate de nesimţire tabloul mârlanului cu covrig în mână este complet. L-am văzut zilele astea din plin pe drumul spre Voiniceni. Unde se circulă pe o singură bandă din cauza lucrărilor de reabilitare a carosabilului. Sunt şi semafoare. Însă nimeni nu pare să le mai prea ia în seamă. Adică aproape nimeni. Eu, personal am făcut vreo şase drumuri pe acolo şi am stat la semafor în timp ce birjarii, nu doar cu maşini scumpe, ci şi cei cu Dacia 1300, treceau nestingheriţi prin stânga-mi, forţând practic pe cei de la capătul opus să aştepte până se făcea roşu şi verde încă o dată şi eu, la celălalt capăt, mai stăteam o tură, liniştit ascultând înjurăturile ce şi le aruncau unii altora. Ia poliţişti nici vorbă. Am sunat la Rutieră şi am primit răspunsul: stau zilnic acolo o oră, ridică zeci de permise şi pleacă. nu pot sta ziua întreagă acolo pentru că au şi alte zone „fierbinţi”. I-am înţeles. Până la urmă nu e normal să stăm cu paznicul la uşă pentru a nu scuipa pe jos. Şi asta m-a făcut să mă gândesc la birjari. La comportamentul nostru de şoferi. Pentru că e practic ceva ce ne caracterizează întreaga existenţă. E ceva care ne defineşte şi care spune multe despre oamenii care populează această ţară. O ţară în care toţi sunt grăbiţi şi toţi au dreptate. O ţară în care fiecare ştie de ce ne merge prost, dar o ţară în care nimeni nu ştie soluţia atunci când are frâiele în mâini. O ţară în care fiecare vorbeşte peste celălalt. O ţară în care nu dă bine să spui sincer „nu ştiu” atunci când ţi se adresează o întrebare. Practic, o ţară de birjari.
