Am fost martor, la interval de nici 24 de ore, la două evenimente care mi-au demonstrat, o dată în plus, că trăim vremuri interesante. Cum e mai rău.
Primul e legat de un personaj care a intrat cu tupeu într-o instituţie, a început să ţipe, a făcut spume şi a plecat liniştit. Relaxat chiar. Atât doar că nu a ştiut să deschidă uşa la plecare şi, ghinion: şi-a dat seama singur că, aşa ca la ţară, poarta avea un zăvor. Ce-i drept, electronic. Sau, vorba lui: un buton contra proşti. Şi, când a dat de el, ca şi arestatul, s-a relaxat total. La revederea libertăţii. Nu contează cine a fost. Mai degrabă reacţia sa la aer. Sau în aer. Asta mi-a dat de gândit. Pentru că, scăpat ca din arc, era un cu totul alt om. Intrase „năcăjât”, nu i s-a rezolvat nimic deşi s-a oţărât la toţi, dar ieşea relaxat. Chiar debusolat din pricina relaxării. O relaxare dată probabil de faptul că a zis, pe un ton răspicat, ce a vrut să spună. Sincer, nu l-am prea înţeles, dar mi-am pus întrebarea dacă nu cumva acel om a fost adus în starea asta tocmai de incertitudinea în care trăim cu toţii. Şi dacă e aşa, e de aşteptat ca, în curând, să nu mai fie locuri „la Grecu”, adică la clinica de psihiatrie, pentru cei ce nu au înţeles ce e cu Grecu… Pentru că, de regulă, criza şi incertitudinea duc lumea pe culmile disperării, iar oamenii nu mai raţionează. Acţionează precum oricare dintre noi după ce ne învârtim în carusel…
Al doilea vizează un personaj al cărui nume îmi permit să îl fac public. Pentru că a fost persoană publică şi, la final de carieră şi-a făcut-o cu mâna lui. Sau cu semnătura lui. E Viorel Filip, fostul şef de la Comunitară. Acum purtat prin sălile de judecată, încercând să-şi scoată cămaşa cât mai curată după ce procurorii DNA l-au pus sub acuzare în deja celebrul dosar legat de punctele de pază bănoase pe care şeful comunitar le-a cedat firmei unuia din angajaţii săi. Procurorii spun chiar că Filip era „asociatul din umbră” al colegului său şi au găsit mai multe dedesubturi decât am scos eu la iveală înainte ca ancheta procurorilor să se fi declanşat. Pentru că mie mi-a parvenit doar un document semnat de Filip şi onor vicele Claudiu Maior, care mirosea a trafic de influenţă în condiţiile în care directorii unor regii şi societăţi importante erau dirijaţi să încheie contracte cu firma poliţistului comunitar, în timp ce procurorii au avut acces la mult mai multe, inclusiv la convorbirile telefonice ale comunitarilor şi la documente pe care mulţi am fi vrut să le citim… Ei bine, procesul e pe rol, toată presa merge la fiece termen ca la urs şi dă câte ceva. Şi de fiecare dată Viorel Filip e nemulţumit. Ceartă jurnaliştii la care îi merge de parcă bieţii oameni i-ar fi datori cu ceva. Arată cu degetul ba spre unul, ba spre altul şi ţipă şi el, precum „omul năcăjât” de care vorbeam mai devreme fără a conştientiza niscaiva aspecte. Nu presa este însă cea care l-a pus să semneze documentul. Nu presa a semnat lângă el ca mai apoi să spună că a avut totală încredere în el că, ce mai, era şeful Poliţiei Comunitare. Şi nu presa a fost cea care a vorbit la telefon cu subalternul lui despre angajări în firma privată, la fel cum nu jurnaliştii au fost cei care s-au dus să-şi facă analizele la un cabinet particular spunând că sunt de la Poliţia Comunitară aşa încât din bugetul local să le fie plătite taxele. Toate astea sunt în dosar şi le-au constatat procurorii. Aşadar, degeaba se supără acum dr. Viorel Filip, un om onorabil altfel, pentru că, fiind vorba şi de un singur leu din bugetul local e normal ca jurnaliştii să scrie. Şi e normal să aştepte să vadă încotro se duce firul. Asta întrucât, vicele Maior, care, în locul primarului, a semnat alături de el docomentul incriminator ajuns probă în instanţă, este doar martor în proces, iar Filip bănuieşte, şi o şi spune la supărare, după cum afirmă unii apropiaţi ai săi, că tot pocinogul i se trage chiar de la viceprimarul care iese acum basma curată. Asta dacă nu cumva cercetarea judecătorească ar duce la extinderea urmăririi penale.
Ei, revenind, l-am văzut pe Filip supărat, încrâncenat că de ce s-a dat o ştire. Că de ce s-a scris şi s-a spus că prejudiciul e de 20.000 de euro când procurorii au stabilit un prejudiciu mai mic. Păi, pur şi simplu pentru că asta era valoarea contractelor pierdute de Poliţia Comunitară. Şi pentru că lumea trebuie să ştie. Pentru că lumea vrea cifre exacte, nu aproximări. Viorel Filip nu a înţeles, dar, după ce şi-a descărcat năduful, neobişnuit fiind să fie pus la zid, el militarul care a trăit o viaţă întreagă probabil cu ideea că el este şeful care are puterea şi pune la zid subalternii sau duşmanii s-a calmat. În aşteptarea unei sentinţe pe care nu o va da nici presa şi nici el, ci instanţa. O sentinţă care îi poate fi favorabilă sau care poate să îl înfunde. O sentinţă care poate să îl vizeze doar pe el sau în care poate să îi ducă şi pe alţii… A ieşit şi el pe uşa cu „butonul anti-proşti” şi a pornit linistit prin aerul brăzdat de soarele primăverii…

Eu, după ce am văzut ambele cazuri m-am dus la „butonul anti-prost”, l-am apăsat şi am ieşit afară. Şi ştiţi, adevărul e că te calmează imediat. E încă atâta libertate afară, dar e aşa de uşor să o pierdem dacă nu ne trezim la vreme… Pentru că, dacă dormim, fie ne-o fură cineva, fie riscăm să rămânem în beznă şi să nu găsim butonul “anti-prost”…

Un om “năcăjât”… Adică doi.

Am fost martor, la interval de nici 24 de ore, la două evenimente care mi-au demonstrat, o dată în plus, că trăim vremuri interesante. Cum e mai rău.
Primul e legat de un personaj care a intrat cu tupeu într-o instituţie, a început să ţipe, a făcut spume şi a plecat liniştit. Relaxat chiar. Atât doar că nu a ştiut să deschidă uşa la plecare şi, ghinion: şi-a dat seama singur că, aşa ca la ţară, poarta avea un zăvor. Ce-i drept, electronic. Sau, vorba lui: un buton contra proşti. Şi, când a dat de el, ca şi arestatul, s-a relaxat total. La revederea libertăţii. Nu contează cine a fost. Mai degrabă reacţia sa la aer. Sau în aer. Asta mi-a dat de gândit. Pentru că, scăpat ca din arc, era un cu totul alt om. Intrase „năcăjât”, nu i s-a rezolvat nimic deşi s-a oţărât la toţi, dar ieşea relaxat. Chiar debusolat din pricina relaxării. O relaxare dată probabil de faptul că a zis, pe un ton răspicat, ce a vrut să spună. Sincer, nu l-am prea înţeles, dar mi-am pus întrebarea dacă nu cumva acel om a fost adus în starea asta tocmai de incertitudinea în care trăim cu toţii. Şi dacă e aşa, e de aşteptat ca, în curând, să nu mai fie locuri „la Grecu”, adică la clinica de psihiatrie, pentru cei ce nu au înţeles ce e cu Grecu… Pentru că, de regulă, criza şi incertitudinea duc lumea pe culmile disperării, iar oamenii nu mai raţionează. Acţionează precum oricare dintre noi după ce ne învârtim în carusel…
Al doilea vizează un personaj al cărui nume îmi permit să îl fac public. Pentru că a fost persoană publică şi, la final de carieră şi-a făcut-o cu mâna lui. Sau cu semnătura lui. E Viorel Filip, fostul şef de la Comunitară. Acum purtat prin sălile de judecată, încercând să-şi scoată cămaşa cât mai curată după ce procurorii DNA l-au pus sub acuzare în deja celebrul dosar legat de punctele de pază bănoase pe care şeful comunitar le-a cedat firmei unuia din angajaţii săi. Procurorii spun chiar că Filip era „asociatul din umbră” al colegului său şi au găsit mai multe dedesubturi decât am scos eu la iveală înainte ca ancheta procurorilor să se fi declanşat. Pentru că mie mi-a parvenit doar un document semnat de Filip şi onor vicele Claudiu Maior, care mirosea a trafic de influenţă în condiţiile în care directorii unor regii şi societăţi importante erau dirijaţi să încheie contracte cu firma poliţistului comunitar, în timp ce procurorii au avut acces la mult mai multe, inclusiv la convorbirile telefonice ale comunitarilor şi la documente pe care mulţi am fi vrut să le citim… Ei bine, procesul e pe rol, toată presa merge la fiece termen ca la urs şi dă câte ceva. Şi de fiecare dată Viorel Filip e nemulţumit. Ceartă jurnaliştii la care îi merge de parcă bieţii oameni i-ar fi datori cu ceva. Arată cu degetul ba spre unul, ba spre altul şi ţipă şi el, precum „omul năcăjât” de care vorbeam mai devreme fără a conştientiza niscaiva aspecte. Nu presa este însă cea care l-a pus să semneze documentul. Nu presa a semnat lângă el ca mai apoi să spună că a avut totală încredere în el că, ce mai, era şeful Poliţiei Comunitare. Şi nu presa a fost cea care a vorbit la telefon cu subalternul lui despre angajări în firma privată, la fel cum nu jurnaliştii au fost cei care s-au dus să-şi facă analizele la un cabinet particular spunând că sunt de la Poliţia Comunitară aşa încât din bugetul local să le fie plătite taxele. Toate astea sunt în dosar şi le-au constatat procurorii. Aşadar, degeaba se supără acum dr. Viorel Filip, un om onorabil altfel, pentru că, fiind vorba şi de un singur leu din bugetul local e normal ca jurnaliştii să scrie. Şi e normal să aştepte să vadă încotro se duce firul. Asta întrucât, vicele Maior, care, în locul primarului, a semnat alături de el docomentul incriminator ajuns probă în instanţă, este doar martor în proces, iar Filip bănuieşte, şi o şi spune la supărare, după cum afirmă unii apropiaţi ai săi, că tot pocinogul i se trage chiar de la viceprimarul care iese acum basma curată. Asta dacă nu cumva cercetarea judecătorească ar duce la extinderea urmăririi penale.
Ei, revenind, l-am văzut pe Filip supărat, încrâncenat că de ce s-a dat o ştire. Că de ce s-a scris şi s-a spus că prejudiciul e de 20.000 de euro când procurorii au stabilit un prejudiciu mai mic. Păi, pur şi simplu pentru că asta era valoarea contractelor pierdute de Poliţia Comunitară. Şi pentru că lumea trebuie să ştie. Pentru că lumea vrea cifre exacte, nu aproximări. Viorel Filip nu a înţeles, dar, după ce şi-a descărcat năduful, neobişnuit fiind să fie pus la zid, el militarul care a trăit o viaţă întreagă probabil cu ideea că el este şeful care are puterea şi pune la zid subalternii sau duşmanii s-a calmat. În aşteptarea unei sentinţe pe care nu o va da nici presa şi nici el, ci instanţa. O sentinţă care îi poate fi favorabilă sau care poate să îl înfunde. O sentinţă care poate să îl vizeze doar pe el sau în care poate să îi ducă şi pe alţii… A ieşit şi el pe uşa cu „butonul anti-proşti” şi a pornit linistit prin aerul brăzdat de soarele primăverii…

Eu, după ce am văzut ambele cazuri m-am dus la „butonul anti-prost”, l-am apăsat şi am ieşit afară. Şi ştiţi, adevărul e că te calmează imediat. E încă atâta libertate afară, dar e aşa de uşor să o pierdem dacă nu ne trezim la vreme… Pentru că, dacă dormim, fie ne-o fură cineva, fie riscăm să rămânem în beznă şi să nu găsim butonul “anti-prost”…

Postat de pe data de 12 mai, 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 568 ori.

1 Raspuns pentru “Un om “năcăjât”… Adică doi.”

  1. alexandru p spune:

    De ce Maior e inca martor? De ce nu i s-a schimbat inca incadrarea juridica in invinuit macar? Nu vede nimeni cine a coordonat si instigat la realizarea acestei afeceri? Filip a declarat asta public! Oare si Parchetul Mures s-a desfiintat? Sau s-a plecat si el?

Publica un raspuns