Da, aşa se spune pe la ţară, iar noi, chiar dacă uneori ne place să ne credem mai deştepţi că trăim la oraş, ar trebui să căutăm adevărul din aceste vorbiri ale neamului care, absolut sigur, au fost verificate înainte de lansarea pe piaţă. Şi sunt multe altele. Dar eu m-am oprit de două zile la vorba asta de duh a poporului meu, popor care nu îmi dă în aceste vremi prea multe motive să fiu mândru că îi apaţin şi asta, nu din alte motive, ci pur şi simplu pentru că nu îmi place cum şi-a aranjat această minunată de ţară. A aranjat-o şi la propriu, prost, dar mai ales la figurat…

Revenind însă la vorba de mai sus, vă spun mai întâi că vreau înapoi 50% din cotizaţia care îmi e reţinută lunar la fondul de pensii. Retroactiv pe ultimii patru ani şi vreau totodată ca pe viitor să mi se reţină doar 50%. Pentru că doar mama mai ia pensie de la stat după ce tatăl meu a murit acum patru ani. Vă întrebaţi desigur ce legătură are acest fapt cu vorba românească ce am citat mai sus, nu-i aşa?! Păi are. Pentru că, după ce în urmă cu câţiva ani eram gata să pariez pe Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale drept viitor preşedinte, zilele astea am stat, l-am ascultat şi am ajuns la concluzia că timpul a trecut, Isărescu nu s-a îngrăşat şi nici nu a chelit. Că vorba de fapt e cam aşa: Omul când îmbătrâneşte, ori se-ngraşă, ori cheleşte, ori prosteşte”. Iar în cazul domnului guvernator primele două nu cadrează. Nu e gras şi nici chel. Poate tocmai de aceea a spus în urmă cu vreo 48 de ore că pensionarii n-au de ce să îşi ceară banii cu care au cotizat la fondul de pensii înapoi deoarece banii lor au fost colectaţi când erau în câmpul muncii pentru a li se plăti pensiile părinţilor lor… Aţi înţeles?!? Ei bine, domnule guvernator, dacă aşa stau lucrurile, eu vreau să mi se reducă această cotizaţie cu 50%. Am expus mai sus motivele. Iar orfanilor ar trebui să nu li se mai reţină deloc. A cui pensie or plăti-o bieţii oamenii fără părinţi? Pentru că, după cum spui domnia ta, sigur nu a lor… Şi scriind asta îmi dau seama că toate au vremea lor. Poate ar fi necesară o schimbare şi la Banca Naţională, iar primul semnal ar fi trebuit să fie acea informaţie ieşită tot din guriţa guvernatorului potrivit căreia Banca are bani gârlă, dar nu îi poate cheltui pe altceva decât pe maşini de lux…

Aproape că îmi e greu să înţeleg România. Dar înţeleg de ce suntem îngroapa în care suntem şi din care nu ne mai scoate nimeni. Înţeleg de ce ştiu occidentalii mai multe despre Budapesta decât despre Bucureşti… Pentru că dincolo de Artand, lucrurile sunt mai simple, mai clare şi mai ieftine…

Probabil unele afirmaţii de aici vor stârni multe patimi, dar ştiţii ceva? M-am simţit foarte bine când am văzut un francez la o staţie de carburant încremenit, iar apoi cuprins de bucurie când i-am înapoiat 100 de euro, bani pe care din întâmplare îi numărase prost în restul ce trebuia să mi-l dea. Nu i-am spus că sunt român… Poate de ruşine că sub turnul Eiffel era plin de români care cerşeau cu penibila frază “du iu spic inglăş” sau de români care aruncau inele de tinichea în faţa francezilor încercând apoi să îi tapeze de bani pentru că ei oricum nu au ce face cu inelul de aur abia găsit… Acolo ei, aici Isărescu, Boc, Băsescu şi toţi ceilalţi care de 20 de ani nu au reuşit să facă prea multe pentru popor. Sau poate poporul nu le-a cerut mai mult de pâine şi circ. Nu-i aşa?!

“Omul când îmbătrâneşte, ori se-ngraşă, ori prosteşte…”

Da, aşa se spune pe la ţară, iar noi, chiar dacă uneori ne place să ne credem mai deştepţi că trăim la oraş, ar trebui să căutăm adevărul din aceste vorbiri ale neamului care, absolut sigur, au fost verificate înainte de lansarea pe piaţă. Şi sunt multe altele. Dar eu m-am oprit de două zile la vorba asta de duh a poporului meu, popor care nu îmi dă în aceste vremi prea multe motive să fiu mândru că îi apaţin şi asta, nu din alte motive, ci pur şi simplu pentru că nu îmi place cum şi-a aranjat această minunată de ţară. A aranjat-o şi la propriu, prost, dar mai ales la figurat…

Revenind însă la vorba de mai sus, vă spun mai întâi că vreau înapoi 50% din cotizaţia care îmi e reţinută lunar la fondul de pensii. Retroactiv pe ultimii patru ani şi vreau totodată ca pe viitor să mi se reţină doar 50%. Pentru că doar mama mai ia pensie de la stat după ce tatăl meu a murit acum patru ani. Vă întrebaţi desigur ce legătură are acest fapt cu vorba românească ce am citat mai sus, nu-i aşa?! Păi are. Pentru că, după ce în urmă cu câţiva ani eram gata să pariez pe Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale drept viitor preşedinte, zilele astea am stat, l-am ascultat şi am ajuns la concluzia că timpul a trecut, Isărescu nu s-a îngrăşat şi nici nu a chelit. Că vorba de fapt e cam aşa: Omul când îmbătrâneşte, ori se-ngraşă, ori cheleşte, ori prosteşte”. Iar în cazul domnului guvernator primele două nu cadrează. Nu e gras şi nici chel. Poate tocmai de aceea a spus în urmă cu vreo 48 de ore că pensionarii n-au de ce să îşi ceară banii cu care au cotizat la fondul de pensii înapoi deoarece banii lor au fost colectaţi când erau în câmpul muncii pentru a li se plăti pensiile părinţilor lor… Aţi înţeles?!? Ei bine, domnule guvernator, dacă aşa stau lucrurile, eu vreau să mi se reducă această cotizaţie cu 50%. Am expus mai sus motivele. Iar orfanilor ar trebui să nu li se mai reţină deloc. A cui pensie or plăti-o bieţii oamenii fără părinţi? Pentru că, după cum spui domnia ta, sigur nu a lor… Şi scriind asta îmi dau seama că toate au vremea lor. Poate ar fi necesară o schimbare şi la Banca Naţională, iar primul semnal ar fi trebuit să fie acea informaţie ieşită tot din guriţa guvernatorului potrivit căreia Banca are bani gârlă, dar nu îi poate cheltui pe altceva decât pe maşini de lux…

Aproape că îmi e greu să înţeleg România. Dar înţeleg de ce suntem îngroapa în care suntem şi din care nu ne mai scoate nimeni. Înţeleg de ce ştiu occidentalii mai multe despre Budapesta decât despre Bucureşti… Pentru că dincolo de Artand, lucrurile sunt mai simple, mai clare şi mai ieftine…

Probabil unele afirmaţii de aici vor stârni multe patimi, dar ştiţii ceva? M-am simţit foarte bine când am văzut un francez la o staţie de carburant încremenit, iar apoi cuprins de bucurie când i-am înapoiat 100 de euro, bani pe care din întâmplare îi numărase prost în restul ce trebuia să mi-l dea. Nu i-am spus că sunt român… Poate de ruşine că sub turnul Eiffel era plin de români care cerşeau cu penibila frază “du iu spic inglăş” sau de români care aruncau inele de tinichea în faţa francezilor încercând apoi să îi tapeze de bani pentru că ei oricum nu au ce face cu inelul de aur abia găsit… Acolo ei, aici Isărescu, Boc, Băsescu şi toţi ceilalţi care de 20 de ani nu au reuşit să facă prea multe pentru popor. Sau poate poporul nu le-a cerut mai mult de pâine şi circ. Nu-i aşa?!

Postat de pe data de 23 iul., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,425 ori.

1 Raspuns pentru ““Omul când îmbătrâneşte, ori se-ngraşă, ori prosteşte…””

  1. Dan Masca spune:

    Servus Adrian, toti imbatrinim.
    Isarescu vorbeste in sfirsit clar si la obiect.

Publica un raspuns