După şase ani în care au crezut că lucrurile se pot îndrepta şi la Târgu-Mureş, liberalii care în 2004, mizând pe înţelegerea pe criterii etnice pentru susţinerea lui Dorin Florea, excluşi din partid, revin uşor uşor la crezul dintâi. Unii spun că nu au abandonat niciodată doctrina liberală, că au fost excluşi pe nedrept sau că ei nu ar fi părăsit vreodată partidul. Între timp însă lucrurile s-au schimbat. Eugen Nicolăescu a plecat din Mureş, iar Dorin Florea le-a demonstrat că este acelaşi. Neschimbat. Mai mult, în loc să îi promoveze pe ei şi-a propulsat oamenii de încredere în posturile cheie atât în partid cât şi în afară. La PNL Mureş s-a impus Ciprian Dobre. Unii spun că prin metode dictatoriale moştenite de la Eugen Nicolăescu. Alţii sunt de părere că, dacă Dobre nu făcea asta organizaţia liberală din Mureş dispărea. Dobre nu a reuşit însă deocamdată să adune în jurul său liberalii adevăraţi. Continuă să îl ţină departe de decizie pe Dan Maşca, l-a determinat să plece pe Cornel Brişcaru, care între noi fie vorba numai liberal nu era, dar putea construi partidul care a pierdut după plecarea lui Mihai Antonie. Mai mult, Dobre a încins lupta cu Doru Oprişcan, ambii cu pretenţii, dar acesta din urmă trimis şi el în afara partidului şi ajuns şef la PD-L Târgu-Mureş, un bastion de luptă din PD-L Mureş. Acum, după şase ani, liberalii, care i-au ţinut trena lui Florea după cum spun unii, se întorc la izvoare. Precum fiul rătăcitor. Primul despre care am aflat este Mircea Bădulescu. A demisionat din PDL şi s-a reînscris în organizaţia liberală. Prin anumite cercuri se vorbeşte chiar despre o posibilă reîntoarcere a lui Mihai Poruţiu care nu mai este de multă vreme iubit de Dorin Florea. Chiar şi Doru Oprişcan spun unii s-ar întoarce, însă doar cu anumite concesii pe care ar trebui să le facă Ciprian Dobre. Oprişcan ar putea chiar să joace un rol important la viitoarele alegeri, atunci când Dorin Florea va încerca să îşi lase oamenii de încredere în urmă.
Aşadar, lumea politică locală începe regruparea. Nu m-ar mira nici măcar ca Mihail Antonie să caute să se reintegreze în PNL. Asta aşa pentru că, de când e social-democrat nu a mai prea auzit nimeni de el…
Iar cu liniile refăcute PNL s-ar putea impune din nou pe plan local şi judeţean, cu voci puternice, nu cu timiditatea liberalului Pui din CL Trgu-Mureş care nu reuşeşte să iasă de după catedră pentru a susţine proiectele pe care le aşteaptă susţinătorii PNL.