Încasatorii de drepturi de autor, indiferent că au creat sau nu ceva, guriste sau papagali de radio şi tv, oameni care citesc un prompter, au sărit ca arşi când statul acesta cu veleităţi dictatoriale a hotărât să îi oblige la plată pentru veniturile cu pricina. Au sărit ca arşi pentru că astfel salariilor lor s-au redus şi se reduc, iar din spate patronii îi împung să strige. Aşa e, nu sunt de acord cu ei. Din cel puţin un motiv. Această găselniţă a transformării României în una eminamente creatoare, probabil pe principiul “românul e născut poet” ne prejudicia pe toţi. Şi aduceau bani în plus doar patronilor care preferau să plătească fiece angajat, fără a căuta să afle dacă e sau nu “autor” pentru a scăpa astfel de plata dărilor către stat. Un stat schimonosit şi aşa, un stat cu buzunarele goale şi găurite de mâinile cioturoase ale tuturor celor ce l-au guvernat şi furat în ultimii 20 de ani. Aşadar, primul motiv îl consider obiectiv şi impunea reacţia statului spre a găsi formula de impozitare. Pentru că, spre exemplu, toţi reporterii sau majoritatea reporterilor care livrau ştiri erau plătiţi în baza unor contracte de drepturi de autor. Or, atâta vreme cât ştirea în sine nu intra sub incidenţa copyright-ului, atunci nu văd de unde până unde “autoratul”.

Rămân însă şi eu solidar cu cei care strigă, însă privesc spre o altă direcţie: SĂNĂTATEA. Dacă la fondul de şomaj şi la cel de pensii am siguranţa că, dacă nu mor înainte de a ajunge să beneficiez de acele drepturi voi primi banii cu pricina înapoi, la fondul asigurărilor de sănătate lucrurile stau altfel. Şi nu înţeleg de ce trebuie să cotizez deşi nu beneficiez vreodată de ceva?! Mai mult, nu înţeleg de ce, dacă tot cotizez, în cazul unui concediu medical sunt căutat acasă cu potera şi, dacă nu mă găseşte miliţeanul şi papagalul de la serviciu, nu mai primesc banii?! La fel cum nu înţeleg de ce, dacă e un fel de RCA personal pentru sănătatea fiecăruia sau un CASCO obligatoriu, de ce nu sunt lăsat să îmi găsesc singur casa de sănătate la care să cotizez sau banca în care să depun aceşti bani din care, la nevoie, să îmi fie plătite medicamentele pe care oricum le aduc de acasă sau operaţie pe care oricum o voi achita şi medicului care trebuie să trăiască şi el după ce mă va fi văzut ieşind pe propriile-mi picioare din salon?! Şi, de ce nu, până la urmă tot banca sau fondul cu pricina ar putea fi cel care să îmi asigure în final incinerarea sau mausoleul funerar. Pentru că acum statul imi ia banii, îi foloseşte şi nu îmi mai dă înapoi nimic. Nici măcar respectul acela trâmbiţat de un post naţional de televiziune în căutarea audienţei şi a susţinerii publice… Şi atunci cum să nu le dau dreptate celor din sistemul privat de sănătate care spun că şi aici e nevoie de liberalizarea pieţei?! Păi le dau. Şi ştiţi de ce? Pentru că oricum după 20 de ani de tranziţie am ajuns o ţară-experiment care în curând îşi va pierde probabil şi dreptul de a respira prin oamenii ei aerul poluat al planetei…

Şi de aici fac o divagaţie, dar în strânsă legătură cu subiectul şi vă spun că au dreptate social-democraţii lui Ponta când spun că ar depune moţiunea de cenzură atunci când vor avea susţinerea publică necesară pentru acest demers. De ce? Simplu: atâta vreme cât strigă doar doi-trei năpăstuiţi, cei ce conduc ţara le vor râde în nas şi cu votul majorităţii îi vor trimite înapoi la colţ. Dar atunci când poporul cere, desigur, dacă nu e sub influenţa alcoolului, pot pica şi dictaturi, chiar dacă sunt ele păzite de “garda naţională” sau de câinii de pază ai preşedintelui…

Dar până explodează mămăliga probabil soluţia va fi tot o “găleată de emigrare”.

Jecmăneala pentru sănătate

Încasatorii de drepturi de autor, indiferent că au creat sau nu ceva, guriste sau papagali de radio şi tv, oameni care citesc un prompter, au sărit ca arşi când statul acesta cu veleităţi dictatoriale a hotărât să îi oblige la plată pentru veniturile cu pricina. Au sărit ca arşi pentru că astfel salariilor lor s-au redus şi se reduc, iar din spate patronii îi împung să strige. Aşa e, nu sunt de acord cu ei. Din cel puţin un motiv. Această găselniţă a transformării României în una eminamente creatoare, probabil pe principiul “românul e născut poet” ne prejudicia pe toţi. Şi aduceau bani în plus doar patronilor care preferau să plătească fiece angajat, fără a căuta să afle dacă e sau nu “autor” pentru a scăpa astfel de plata dărilor către stat. Un stat schimonosit şi aşa, un stat cu buzunarele goale şi găurite de mâinile cioturoase ale tuturor celor ce l-au guvernat şi furat în ultimii 20 de ani. Aşadar, primul motiv îl consider obiectiv şi impunea reacţia statului spre a găsi formula de impozitare. Pentru că, spre exemplu, toţi reporterii sau majoritatea reporterilor care livrau ştiri erau plătiţi în baza unor contracte de drepturi de autor. Or, atâta vreme cât ştirea în sine nu intra sub incidenţa copyright-ului, atunci nu văd de unde până unde “autoratul”.

Rămân însă şi eu solidar cu cei care strigă, însă privesc spre o altă direcţie: SĂNĂTATEA. Dacă la fondul de şomaj şi la cel de pensii am siguranţa că, dacă nu mor înainte de a ajunge să beneficiez de acele drepturi voi primi banii cu pricina înapoi, la fondul asigurărilor de sănătate lucrurile stau altfel. Şi nu înţeleg de ce trebuie să cotizez deşi nu beneficiez vreodată de ceva?! Mai mult, nu înţeleg de ce, dacă tot cotizez, în cazul unui concediu medical sunt căutat acasă cu potera şi, dacă nu mă găseşte miliţeanul şi papagalul de la serviciu, nu mai primesc banii?! La fel cum nu înţeleg de ce, dacă e un fel de RCA personal pentru sănătatea fiecăruia sau un CASCO obligatoriu, de ce nu sunt lăsat să îmi găsesc singur casa de sănătate la care să cotizez sau banca în care să depun aceşti bani din care, la nevoie, să îmi fie plătite medicamentele pe care oricum le aduc de acasă sau operaţie pe care oricum o voi achita şi medicului care trebuie să trăiască şi el după ce mă va fi văzut ieşind pe propriile-mi picioare din salon?! Şi, de ce nu, până la urmă tot banca sau fondul cu pricina ar putea fi cel care să îmi asigure în final incinerarea sau mausoleul funerar. Pentru că acum statul imi ia banii, îi foloseşte şi nu îmi mai dă înapoi nimic. Nici măcar respectul acela trâmbiţat de un post naţional de televiziune în căutarea audienţei şi a susţinerii publice… Şi atunci cum să nu le dau dreptate celor din sistemul privat de sănătate care spun că şi aici e nevoie de liberalizarea pieţei?! Păi le dau. Şi ştiţi de ce? Pentru că oricum după 20 de ani de tranziţie am ajuns o ţară-experiment care în curând îşi va pierde probabil şi dreptul de a respira prin oamenii ei aerul poluat al planetei…

Şi de aici fac o divagaţie, dar în strânsă legătură cu subiectul şi vă spun că au dreptate social-democraţii lui Ponta când spun că ar depune moţiunea de cenzură atunci când vor avea susţinerea publică necesară pentru acest demers. De ce? Simplu: atâta vreme cât strigă doar doi-trei năpăstuiţi, cei ce conduc ţara le vor râde în nas şi cu votul majorităţii îi vor trimite înapoi la colţ. Dar atunci când poporul cere, desigur, dacă nu e sub influenţa alcoolului, pot pica şi dictaturi, chiar dacă sunt ele păzite de “garda naţională” sau de câinii de pază ai preşedintelui…

Dar până explodează mămăliga probabil soluţia va fi tot o “găleată de emigrare”.

Postat de pe data de 6 sept., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 570 ori.

1 Raspuns pentru “Jecmăneala pentru sănătate”

  1. E spune:

    Aha, deci dupa ce stirea nu imi intra sub incidenta copyright-ului si fura unii ca in codru, dand copy-paste, acum asta a ajuns si argument ca sa platesc aiurea-n tramvai chestii de care nu beneficiez si de care legi organice, repet LEGI ORGANICE (cei care au facut drept constitutional stiu ca pe astea nu le bate nicio ordonanta), spun ca sunt scutit. Dragut, ce sa zic, bravo.

Publica un raspuns