Hai să vă spun „una” drăguță de mijloc de săptămână. Mă întâlnesc ieri cu o prietenă care a fost la Festivalul Sarmalelor, ce s-a întâmplat acum vreo câteva săptămâni la Praid. Ea iubitoare de sarmale. Eu, de asemenea, îndrăgostit de felul acesta de mâncare. Așa că ciulesc rapid urechile.
Ajung, zice, la Praid la festival și văd toată derularea de sarmale în fața ochilor, așa că începe să-mi plouă în gură. Sarmale cu carne de porc, sarmale cu carne de pasăre, sarmale în foi de varză murată, varză proaspătă, sarmale cu afumătură, tot tacâmul. Unele mai apetisante decât celelalte. Dau să mă înfrupt dintr-unele și aflu că nu-s de vânzare, sunt numai expuse. Mă duc la altele, la fel. Toate bunătățile expuse erau doar exponate, nu se puteau cumpăra și deci degusta. La Festivalul Sarmalelor se vindeau sarmale într-un singur loc, unde s-a și făcut coadă, de a trebuit să stea amica mea vreun ceas până să ajungă la rând să cumpere niște sarmale de doi bani, „cele mai proaste sarmale pe care le-am mâncat în viața mea”, zicea ea.
Cam așa au înțeles praidenii să-și promoveze cele mai alese bucate. Ți le arăt, ți le trec pe la nas, îți povestesc eventual și cât sunt de gustoase, te las ca să salivezi până te ofilești, după care îți dau niște sarmale de doi bani.
P.S. N-ați auzit niciodată de acest mic amănunt legat de festival pentru că din sarmalele respective probabil se înfruptă autoritățile, presa și restul invitaților de vază de la festival. Romania, land of choice. My choice. 🙂
Festival sarmaladiv
Hai să vă spun „una” drăguță de mijloc de săptămână. Mă întâlnesc ieri cu o prietenă care a fost la Festivalul Sarmalelor, ce s-a întâmplat acum vreo câteva săptămâni la Praid. Ea iubitoare de sarmale. Eu, de asemenea, îndrăgostit de felul acesta de mâncare. Așa că ciulesc rapid urechile.
Ajung, zice, la Praid la festival și văd toată derularea de sarmale în fața ochilor, așa că începe să-mi plouă în gură. Sarmale cu carne de porc, sarmale cu carne de pasăre, sarmale în foi de varză murată, varză proaspătă, sarmale cu afumătură, tot tacâmul. Unele mai apetisante decât celelalte. Dau să mă înfrupt dintr-unele și aflu că nu-s de vânzare, sunt numai expuse. Mă duc la altele, la fel. Toate bunătățile expuse erau doar exponate, nu se puteau cumpăra și deci degusta. La Festivalul Sarmalelor se vindeau sarmale într-un singur loc, unde s-a și făcut coadă, de a trebuit să stea amica mea vreun ceas până să ajungă la rând să cumpere niște sarmale de doi bani, „cele mai proaste sarmale pe care le-am mâncat în viața mea”, zicea ea.
Cam așa au înțeles praidenii să-și promoveze cele mai alese bucate. Ți le arăt, ți le trec pe la nas, îți povestesc eventual și cât sunt de gustoase, te las ca să salivezi până te ofilești, după care îți dau niște sarmale de doi bani.
P.S. N-ați auzit niciodată de acest mic amănunt legat de festival pentru că din sarmalele respective probabil se înfruptă autoritățile, presa și restul invitaților de vază de la festival. Romania, land of choice. My choice. 🙂
