Piata aplicatiilor pentru mobile devine aglomerata – Amazon.com ar putea deschide un magazin propriu pentru dezvoltatorii de aplicatii pentru sistemele de operare Android, intrand astfel in concurenta cu Android Market al Google, scrie presa internationala.
Aceasta miscare arata ce rol important vor juca aplicatiile, nu atat ca si vanzari efective cat mai ales ca valoare adaugata pentru terminalele mobile, unul dintre principalele drive-uri ale pietei de smartphone-uri. iPhone App Store al Apple, care a popularizat conceptul, este privit de analisti ca fiind important in special datorita valorii suplimentare ce aduce terminalelor iPhone, iPad si iPod Touch, mai degraba decat din punct de vedere al veniturilor generate pentru compania americana.
Apple a subliniat in trecut ca iTunes, inclusiv App Store, genereaza foarte putin profit net pentru companie.
Dar acest lucru ar putea sa se schimbe. Vanzarile in crestere pentru smartphone-uri, piata ce va atinge 563,8 milioane in 2012, de la 172,4 milioane bucati anul acesta, conform Gartner, va duce, inerent, si la cresterea pietei aplicatiilor. Pe langa acest lucru, gama de aplicatii disponibile se mareste pe zi ce trece, fiind foarte probabil ca in viitor acestea sa genereze mult mai mult venit pentru dezvoltatori – de exemplu din abonamente, pentru aplicatii pentru ziare.
Toni Sacconaghi, analist la Sanford Bernstein, estimeaza ca veniturile nete generate de Apple din App Store vor creste de la 425 mil. $ in anul fiscal 2010 la 2,3 mld. $ in anul fiscal 2015.
Avand in vedere ca Android a depasit Apple, in SUA, ca si cota de piata pe sistemele de operare, perspectivele sunt chiar si mai bune pentru acest sistem.
Avand in vedere ca multe carti si jocuri se vand ca si aplicatii, Amazon.com ar putea sa simta ca nu are de ales si ca va trebui sa lanseze propriul magazin online de aplicatii.

Citeste articolul pe: Daily Business

Piata aplicatiilor mobile se aglomereaza: Amazon.com ar putea lansa propriul magazin de profil

Postat de pe data de 11 oct., 2010 in categoria Business, Evenimente, Noutăți. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 395 ori.

Publica un raspuns