Nici nu apăruse bine soarele pe cerul plin de aburii cu amoniac de la Azomureş, că lupii au şi început să urle a pustiu peste Pocloşul plin de zoaiele politicii din oraşul trandafirilor. Iar urletul cel mai de jale a fost al lupului tânăr Mihai Poruţiu care, deşi nu a răspuns întrebărilor mele ridicate în urmă cu câteva zile, deşi s-a dat la fund după ce a stat stingher pe holuri la lansarea platformei lui Baconschi şi după ce şeful său Dorin i-a spus să îl caute dacă vrea să afle că nu are nimeni nimic cu el, a găsit primul lup bătrân ce fuge singur spre cimitirul politicii la beregata căruia să sară şi să-şi savureze apoi victoria. Aşadar, Mihai Poruţiu a scris un text cu veleităţi literare în Zi de Zi de astăzi în care îl umileşte pe fostul şi actualul său coleg de partide şi CJ, Teodor Giurgea după ce acesta şi-a cerut scuze publice de la senatorul Verestoy. Iar Poruţiu spune despre colegul său portocaliu, pentru că da, ca un şacal tânăr şi viguros, Mihai nu fuge din haită deşi pe leşuri mai muşcă şi el în stânga şi în dreapta, spune despre Teodor Giurgea cum că „a crezut că e simplu să fii bărbat. De fapt nici măcar nu voia să se dea bărbat în faţa ta, dar nişte tâlhari l-au provocat. Şi pentru o clipă a uitat unde se află” sau, mai frumos vorbeşte în metafore despre dorinţa de „şefie” a consilierului de la Ape…
Ei bine, dacă toate astea ar fi făcute dezinteresat, de pe margine, ca spectator, poate le-aş digera uşor, dar ştiind că în fond, aşa cum spuneam mai sus, pe leşuri şi Mihai precum orice şacal înfometat mai muşcă şi din confraţi, mi se face silă. Asta cu atât mai mult cu cât Mihai Poruţiu vrea puterea la rândul său. Vrea recunoaşterea umărului ce l-a pus pentru Dorin Florea. Şi nu primeşte nimic. Şi nici nu are curajul să o spună verde-n faţă sau să plece din partidul în care dacă îţi ceri scuze în genunchi în faţa şefului, cu lacrimi în ochi, eşti mângâiat pe creştet şi recompensat cu un oscior din care măduva trebuie să o returnezi înaintea de a o fi savurat.
Poruţiu, şacalii şi dorinţa de putere
Nici nu apăruse bine soarele pe cerul plin de aburii cu amoniac de la Azomureş, că lupii au şi început să urle a pustiu peste Pocloşul plin de zoaiele politicii din oraşul trandafirilor. Iar urletul cel mai de jale a fost al lupului tânăr Mihai Poruţiu care, deşi nu a răspuns întrebărilor mele ridicate în urmă cu câteva zile, deşi s-a dat la fund după ce a stat stingher pe holuri la lansarea platformei lui Baconschi şi după ce şeful său Dorin i-a spus să îl caute dacă vrea să afle că nu are nimeni nimic cu el, a găsit primul lup bătrân ce fuge singur spre cimitirul politicii la beregata căruia să sară şi să-şi savureze apoi victoria. Aşadar, Mihai Poruţiu a scris un text cu veleităţi literare în Zi de Zi de astăzi în care îl umileşte pe fostul şi actualul său coleg de partide şi CJ, Teodor Giurgea după ce acesta şi-a cerut scuze publice de la senatorul Verestoy. Iar Poruţiu spune despre colegul său portocaliu, pentru că da, ca un şacal tânăr şi viguros, Mihai nu fuge din haită deşi pe leşuri mai muşcă şi el în stânga şi în dreapta, spune despre Teodor Giurgea cum că „a crezut că e simplu să fii bărbat. De fapt nici măcar nu voia să se dea bărbat în faţa ta, dar nişte tâlhari l-au provocat. Şi pentru o clipă a uitat unde se află” sau, mai frumos vorbeşte în metafore despre dorinţa de „şefie” a consilierului de la Ape…
Ei bine, dacă toate astea ar fi făcute dezinteresat, de pe margine, ca spectator, poate le-aş digera uşor, dar ştiind că în fond, aşa cum spuneam mai sus, pe leşuri şi Mihai precum orice şacal înfometat mai muşcă şi din confraţi, mi se face silă. Asta cu atât mai mult cu cât Mihai Poruţiu vrea puterea la rândul său. Vrea recunoaşterea umărului ce l-a pus pentru Dorin Florea. Şi nu primeşte nimic. Şi nici nu are curajul să o spună verde-n faţă sau să plece din partidul în care dacă îţi ceri scuze în genunchi în faţa şefului, cu lacrimi în ochi, eşti mângâiat pe creştet şi recompensat cu un oscior din care măduva trebuie să o returnezi înaintea de a o fi savurat.
