Se schimbă vremea. Absolut sigur, dacă ar fi să citez un politician de frunte din Târgu Mureş. Nu, nu m-am uitat pe net şi nici la TV. Dar pot băga mâna în foc că… se schimbă vremea. Nu ştiu exact cum va fi, dar cer e că nu va fi neapărat bine. Am primit astăzi semnalul. De fapt, nu doar eu, ci toţi târgumureşenii. Depinde însă cum l-a decriptat fiecare. Pentru că astăzi, din nou – pentru a câta oară oare?! – aerul în oraş a fost irespirabil pe la orele amiezii. Albicios şi greu respirabil. Dacă am fi locuit la Londra spuneam că e smog, dar suntem la Târgu-Mureş şi sunt convins că era amoniacul de la Azomureş. Iniţial mi-a venit în minte că, la ţară, înainte de 1989 se făcea foarte ieftin şi uşor o prăjitură cu bicarbonat de amoniu. Ţăranii îi spuneau „broză”. Nu era neapărat rea, dar îţi lăsa în gură, dacă nu era bine combinat aluatul cu „broza”, gustul pe care l-aţi simţit astăzi în gură inspirând aerul de la Târgu-Mureş. Imediat mi-am amintit însă că cei de la Azomureş, care neagă, ori de câte ori le atragi atenţia că poluează, că ei ar fi de vină sau că acolo, pe platformele chimice nu s-a petrecut ceva normal, au propria lor explicaţie. Astfel, gazele ieşite pe coşurile de la Azo, spun cei responsabili de acolo, au aceleaşi caracteristici, sunt în parametri normali, doar că… vremea, bat-o vina, e de vină. Cică fronturile atmosferică. Ba frigul. Ba ploaia. Ba căldura. Ba presiunea atmosferică. Azi-mâine va fi de vină curentul musonic, dar eu nu au de ce să fie amendaţi. Probabil cei de la Mediu nici nu s-au sinchisit să le trimită vreo hârtie. Dacă ar fi făcut-o, probabil am fi primit-o şi noi… Aşadar, ceva se schimbă. Şi, dacă nu e aşa cum spuneau până acum cei de la Azo, dacă vreme se menţine pe mai departe frumoasă şi presiunea atmosferică ridicată, probabil de vină e gaura neagră descoperită de cei de la NASA. Şi noi putem înghiţi din nou în sec. Cu gust de „broză”.

Buletin meteo cu gust de „broză”. De la Azomureş

Postat de pe data de 15 nov., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,060 ori.

Publica un raspuns