…iar atunci când capra vecinului se va îmbolnăvi de râie, s-ar putea ca și a mea să ia.
Hai că-l facem până la urmă vedetă pe Mircea Muntean. Nu mă pot abține să nu-i dau dreptate în ceea ce spunea în comentariul de la postarea trecută a lui Adrian. Mai exact „politica este o consecință. cauzele sunt altele”. Perfect de acord. De altminteri același lucru îl spunea și Adelin Petrișor aseară la lansarea cărții sale care a avut loc la Teatru 74. I-am dat dreptate și lui și lui Mircea. Așa este!
Nu știu de ce ne mai tot lamentăm de politică, o facem în toate felurile și nu ne uităm la imaginea de ansamblu. La toate categoriile sociale. În fiecare găsim cantități industriale de prostie, de imoralitate, de neprofesionalism de tot ce vreți dumneavoastră. Dar avem pretenția de la politic să fie așa și pe dincolo. Nu, n-are cum. Idem presa. Cum ați vrea dumneavoastră să fie presa liberă, imaculată, pătrunsă de deontologie, când toată societatea e într-o bâjbâială continuă, când scara valorilor e strașnic dezorientată? Tot Adelin vorbea aseară făcând și comparații cu țările occidentale despre ziare cu țâțe, ziare de scandal, presă tabloidizată. E adevărat. Dar există și un BBC, de pildă, ca să contrabalanseze, spunea el. Așadar, acolo mecanismul e reglat, are un oarecare echilibru, cu greutăți de ambele părți.
Revenind. E atât de facil să ne plângem, însă e mai greu să ne schimbăm. De la aruncatul mucului de țigară pe jos, la reacția civică la vederea unei nedreptăți, la renunțarea la televizor dacă e nevoie (apropo de moartea televizată), la un exercițiu al echilibrului în dauna polarizării (apropo de politica românească împărțită acum în pro sau anti Băsescu, pro sau anti Florea, pro sau anti PSD acum șase ani și tot așa), la exercițiul protestului și câte și mai câte. Stăm cu mâinile-n șold și ne întrebăm de ce am ajuns unde am ajuns și de ce ne afundăm pe zi ce trece în văgăuna asta. Întotdeauna găsim vinovați (că nici asta nu-i greu). Necazul e că întotdeauna găsim vinovați în afara propriei persoane. Și e greșit. Societatea merge prost și pentru că Hegheș nu este destul de bun ca membru al ei. Hai să vedem cum aș putea lucra la asta.
Capra vecinului e în aceeași turmă cu a mea…
…iar atunci când capra vecinului se va îmbolnăvi de râie, s-ar putea ca și a mea să ia.
Hai că-l facem până la urmă vedetă pe Mircea Muntean. Nu mă pot abține să nu-i dau dreptate în ceea ce spunea în comentariul de la postarea trecută a lui Adrian. Mai exact „politica este o consecință. cauzele sunt altele”. Perfect de acord. De altminteri același lucru îl spunea și Adelin Petrișor aseară la lansarea cărții sale care a avut loc la Teatru 74. I-am dat dreptate și lui și lui Mircea. Așa este!
Nu știu de ce ne mai tot lamentăm de politică, o facem în toate felurile și nu ne uităm la imaginea de ansamblu. La toate categoriile sociale. În fiecare găsim cantități industriale de prostie, de imoralitate, de neprofesionalism de tot ce vreți dumneavoastră. Dar avem pretenția de la politic să fie așa și pe dincolo. Nu, n-are cum. Idem presa. Cum ați vrea dumneavoastră să fie presa liberă, imaculată, pătrunsă de deontologie, când toată societatea e într-o bâjbâială continuă, când scara valorilor e strașnic dezorientată? Tot Adelin vorbea aseară făcând și comparații cu țările occidentale despre ziare cu țâțe, ziare de scandal, presă tabloidizată. E adevărat. Dar există și un BBC, de pildă, ca să contrabalanseze, spunea el. Așadar, acolo mecanismul e reglat, are un oarecare echilibru, cu greutăți de ambele părți.
Revenind. E atât de facil să ne plângem, însă e mai greu să ne schimbăm. De la aruncatul mucului de țigară pe jos, la reacția civică la vederea unei nedreptăți, la renunțarea la televizor dacă e nevoie (apropo de moartea televizată), la un exercițiu al echilibrului în dauna polarizării (apropo de politica românească împărțită acum în pro sau anti Băsescu, pro sau anti Florea, pro sau anti PSD acum șase ani și tot așa), la exercițiul protestului și câte și mai câte. Stăm cu mâinile-n șold și ne întrebăm de ce am ajuns unde am ajuns și de ce ne afundăm pe zi ce trece în văgăuna asta. Întotdeauna găsim vinovați (că nici asta nu-i greu). Necazul e că întotdeauna găsim vinovați în afara propriei persoane. Și e greșit. Societatea merge prost și pentru că Hegheș nu este destul de bun ca membru al ei. Hai să vedem cum aș putea lucra la asta.
ai dreptate. adu-ti aminte trecerea strazii, in mod organizat pe trecere de pietoni. era ca urmare a faptului ca cei doi copii ai mei au sesizat, in urma educatiei primite de la mine, ca unul dintre prietenii nostri a trecut strada incorect.
astea sunt micile mele fapte. si se refera doar la copii mei. restul e deja in putrefactie. poate si o parte din mine.
exact. a fost unul din exercițiile pe care ar trebui sa le facem mai des.