Da, pe bune. Avocatul maghiar Kincses Elod a făcut nişte calcule şi i-a ieşit că persoanele condamnate şi executate în 1958 de comuniştii care le acuzau că au susţinut revoluţia ungară din 1956 şi pregăteau o mişcare identică pentru România valorează acum, pentru urmaşi, vreo 4,4 milioane de lei. Jumătate banii ar proveni din salariile medii pe economie pe care oamenii le-ar fi încasat dacă ar fi trăit încă 50 de ani, iar jumătate daune morale pentru supravieţuitori… E ciudat, nu?! Ştiu, totul are un preţ şi cineva trebuie să plătească, dar atunci când punem preţ pe piaţa cuiva mă furnică pe şira spinării. E oarecum asemănător cu o execuţie comandată, atât doar că sunt plătiţi urmaşii să nu mai simtă durerea sau să tacă… Nu spun că e mică suma, dar nu spun nici că e mare. Pentru că pentru mine o viaţă de om nu poate fi cumpărată. Nici măcar nu poate fi uitată mai uşor atunci când e acoperită cu bani. Ştiu, trăim vremuri grele şi banii primiţi pentru moartea înaintaşilor ne prind bine. Dar vă întreb: ce vină avem noi, ce de acum de trebuie să plătim, din buzunarul nostru, crimele comuniştilor? Nouă cine ne dă banii ăştia înapoi??? Toţi se îndreaptă împotriva Statului, dar uită că de fapt pornind de la ideea că  „statul suntem noi” bugetul ăla din care se plătesc compensaţiile se construieşte pe spinarea noastră, iar rănile ei nimeni nu le oblojeşte. Nu, să nu înţelegeţi greşit: nu sunt neapărat împotriva despăgubirilor, dar consider că urmaşii acelor oameni, eroi până la urmă, ar trebui să se mulţumească cu recunoştinţa noastră, cu faptul că Statul îşi recunoaşte culpa şi i-a reabilitat. Cât despre bani, poate ar trebui să ceară o rentă lunară, sau o medalie din aur care să îi amintească de tată, mamă, frate sau unchi. Pentru că altfel, e clar că nu memoria doare, ci dorinţa de înavuţire prin vânzarea unor vieţi. Aşa cred eu.

Trecând peste ceea ce cred eu, cred că e important de adăugat că avocatul Kincses Elod a calculat şi cât ar trebui să primească persoanele condamnate la puşcărie în acelaşi dosar: 300.000 de lei. Tot aşa, calculat la salariul mediu al perioadei de detenţie – 150.000 de lei şi daune morale în acelaşi cuantum. Ciudat este însă că, deşi sumele sunt mai mult decât atrăgătoare, urmaşii a circa 30 de condamnaţi sunt de negăsit, iar avocatul de la Târgu-Mureş îi caută. Sunt şi români şi unguri… Oare şi ei au înţeles acelaşi lucru ca şi mine? Că nu este normal să faci comerţ cu viaţa înaintaşilor tăi şi să condamni un popor să plătească pentru ceea ce a făcut la un moment dat un regim criminal? Poate mă înşel…

Cât costă viaţa unui anticomunist? Ştie Kincses Elod…

Da, pe bune. Avocatul maghiar Kincses Elod a făcut nişte calcule şi i-a ieşit că persoanele condamnate şi executate în 1958 de comuniştii care le acuzau că au susţinut revoluţia ungară din 1956 şi pregăteau o mişcare identică pentru România valorează acum, pentru urmaşi, vreo 4,4 milioane de lei. Jumătate banii ar proveni din salariile medii pe economie pe care oamenii le-ar fi încasat dacă ar fi trăit încă 50 de ani, iar jumătate daune morale pentru supravieţuitori… E ciudat, nu?! Ştiu, totul are un preţ şi cineva trebuie să plătească, dar atunci când punem preţ pe piaţa cuiva mă furnică pe şira spinării. E oarecum asemănător cu o execuţie comandată, atât doar că sunt plătiţi urmaşii să nu mai simtă durerea sau să tacă… Nu spun că e mică suma, dar nu spun nici că e mare. Pentru că pentru mine o viaţă de om nu poate fi cumpărată. Nici măcar nu poate fi uitată mai uşor atunci când e acoperită cu bani. Ştiu, trăim vremuri grele şi banii primiţi pentru moartea înaintaşilor ne prind bine. Dar vă întreb: ce vină avem noi, ce de acum de trebuie să plătim, din buzunarul nostru, crimele comuniştilor? Nouă cine ne dă banii ăştia înapoi??? Toţi se îndreaptă împotriva Statului, dar uită că de fapt pornind de la ideea că  „statul suntem noi” bugetul ăla din care se plătesc compensaţiile se construieşte pe spinarea noastră, iar rănile ei nimeni nu le oblojeşte. Nu, să nu înţelegeţi greşit: nu sunt neapărat împotriva despăgubirilor, dar consider că urmaşii acelor oameni, eroi până la urmă, ar trebui să se mulţumească cu recunoştinţa noastră, cu faptul că Statul îşi recunoaşte culpa şi i-a reabilitat. Cât despre bani, poate ar trebui să ceară o rentă lunară, sau o medalie din aur care să îi amintească de tată, mamă, frate sau unchi. Pentru că altfel, e clar că nu memoria doare, ci dorinţa de înavuţire prin vânzarea unor vieţi. Aşa cred eu.

Trecând peste ceea ce cred eu, cred că e important de adăugat că avocatul Kincses Elod a calculat şi cât ar trebui să primească persoanele condamnate la puşcărie în acelaşi dosar: 300.000 de lei. Tot aşa, calculat la salariul mediu al perioadei de detenţie – 150.000 de lei şi daune morale în acelaşi cuantum. Ciudat este însă că, deşi sumele sunt mai mult decât atrăgătoare, urmaşii a circa 30 de condamnaţi sunt de negăsit, iar avocatul de la Târgu-Mureş îi caută. Sunt şi români şi unguri… Oare şi ei au înţeles acelaşi lucru ca şi mine? Că nu este normal să faci comerţ cu viaţa înaintaşilor tăi şi să condamni un popor să plătească pentru ceea ce a făcut la un moment dat un regim criminal? Poate mă înşel…

Postat de pe data de 18 nov., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 783 ori.

Publica un raspuns