Da, bineînțeles, doar trăim într-o democrație. Pot să spun că pentru mine poetul național nu reprezintă nimic, ba din contră? Sigur că pot, dar o să fiu împroșcat cu rahat că n-am înțeles, că n-am cum să știu, că n-am trăit, că n-am văzut, ascultat etc. deși eu nu i-am acuzat de nimic pe cei care l-au adorat. Am spus doar atât: pentru mine nu e așa, ci e exact pe dos. Pot?
Pot să declar că sunt pentru legalizarea prostituției și a consumului de droguri ușoare? Da, pot, dar de ce aș face asta când știu că trăiesc într-o societate cu convingeri religioase profunde, care garantează dreptul la religie și cel la opinie așa, doar de fațadă. Că doar la Ungheni biserica ortodoxă se construiește peste cea greco-catolică (deci unde-i libertatea religioasă?), iar singura instituție religioasă care iese cu boxa-n geam la slujbele de duminica este, da!, exact!, nu cred că a fost greu să ghiciți, biserica ortodoxă. Deci, musai să fiu cu băgare de seamă când trec pe lângă ea, instituția religioasă a majoritarului, chiar dacă-s protestant, catolic, ateu, agnostic sau ce-oi mai putea fi. Pot și să pledez pentru prostituție și consum de droguri ușoare, dar un domn cu funcție de preafericit se va scandaliza, va arăta cu degetul spre mine și din secunda următoare o armată de domni cu barbă vor vorbi în instituția cu cel mai mare grad de încredere din România despre diavolul din mine. Opinia mea va fi amendată și se va induce în gândul omului că eu lucrez împotriva unei divinități. Deci, am dreptul la opinie, dar ferească Dumnezeu să mi-l folosesc după pofta inimii, că voi fi ostracizat.
De ce? Pentru că n-am înțeles că dreptul la liberă exprimare nu e doar al meu, ci și al celui de lângă mine. Că la fel cum eu pot spune orice trăznaie, poate spune și cel de lângă mine. Nu facem diferența dintre a accepta o idee și a accepta că cineva are o altă idee. Ș-atunci iese ce iese.
Pot să am o opinie?
Da, bineînțeles, doar trăim într-o democrație. Pot să spun că pentru mine poetul național nu reprezintă nimic, ba din contră? Sigur că pot, dar o să fiu împroșcat cu rahat că n-am înțeles, că n-am cum să știu, că n-am trăit, că n-am văzut, ascultat etc. deși eu nu i-am acuzat de nimic pe cei care l-au adorat. Am spus doar atât: pentru mine nu e așa, ci e exact pe dos. Pot?
Pot să declar că sunt pentru legalizarea prostituției și a consumului de droguri ușoare? Da, pot, dar de ce aș face asta când știu că trăiesc într-o societate cu convingeri religioase profunde, care garantează dreptul la religie și cel la opinie așa, doar de fațadă. Că doar la Ungheni biserica ortodoxă se construiește peste cea greco-catolică (deci unde-i libertatea religioasă?), iar singura instituție religioasă care iese cu boxa-n geam la slujbele de duminica este, da!, exact!, nu cred că a fost greu să ghiciți, biserica ortodoxă. Deci, musai să fiu cu băgare de seamă când trec pe lângă ea, instituția religioasă a majoritarului, chiar dacă-s protestant, catolic, ateu, agnostic sau ce-oi mai putea fi. Pot și să pledez pentru prostituție și consum de droguri ușoare, dar un domn cu funcție de preafericit se va scandaliza, va arăta cu degetul spre mine și din secunda următoare o armată de domni cu barbă vor vorbi în instituția cu cel mai mare grad de încredere din România despre diavolul din mine. Opinia mea va fi amendată și se va induce în gândul omului că eu lucrez împotriva unei divinități. Deci, am dreptul la opinie, dar ferească Dumnezeu să mi-l folosesc după pofta inimii, că voi fi ostracizat.
De ce? Pentru că n-am înțeles că dreptul la liberă exprimare nu e doar al meu, ci și al celui de lângă mine. Că la fel cum eu pot spune orice trăznaie, poate spune și cel de lângă mine. Nu facem diferența dintre a accepta o idee și a accepta că cineva are o altă idee. Ș-atunci iese ce iese.
