NICIODATĂ

de Adrian Păunescu

Un cîntec nu-i nimic în lumea asta
Mai bine să-l zdrobeşti şi apoi să taci
Cînd el cu o iluzie nu umple
Ghiozdanele copiilor săraci.
Destul cu-atîtea găşti aristocrate
Ce caută şi-n cîntece cîştig
Un cîntec nu-i nimic dacă nu face
Mai cald în casele în care-i frig.

Niciodată, niciodată
Să nu uităm de cei mai trişti ca noi.

Dezmoşteniţii-şi caută o cale
Nenorociţii trec cu paşii grei
Nu ne putem închide-n cabinete

Făcînd uşor abstracţie de ei.
Mizeria există pînă-n oase
Popoare mor şi indivizi decad
Nu-i cîntec pe pămînt să nu miroasă
A foc, a năduşeală şi a iad.

Şi dacă toate cîntecele noastre
Nimic nu sînt şi chiar nimic nu pot
Noi pentru cei săraci şi fără şanse
Sîntem mereu datori să facem tot.
Măcar atît din toate să rămînă
Din tot ce-am pătimit la focul mic
Un vers, o spovedanie, un cîntec
De partea celor care n-au nimïc

Recurs la memorie şi omenie

NICIODATĂ

de Adrian Păunescu

Un cîntec nu-i nimic în lumea asta
Mai bine să-l zdrobeşti şi apoi să taci
Cînd el cu o iluzie nu umple
Ghiozdanele copiilor săraci.
Destul cu-atîtea găşti aristocrate
Ce caută şi-n cîntece cîştig
Un cîntec nu-i nimic dacă nu face
Mai cald în casele în care-i frig.

Niciodată, niciodată
Să nu uităm de cei mai trişti ca noi.

Dezmoşteniţii-şi caută o cale
Nenorociţii trec cu paşii grei
Nu ne putem închide-n cabinete

Făcînd uşor abstracţie de ei.
Mizeria există pînă-n oase
Popoare mor şi indivizi decad
Nu-i cîntec pe pămînt să nu miroasă
A foc, a năduşeală şi a iad.

Şi dacă toate cîntecele noastre
Nimic nu sînt şi chiar nimic nu pot
Noi pentru cei săraci şi fără şanse
Sîntem mereu datori să facem tot.
Măcar atît din toate să rămînă
Din tot ce-am pătimit la focul mic
Un vers, o spovedanie, un cîntec
De partea celor care n-au nimïc

Postat de pe data de 5 nov., 2010 in categoria Civism, Cultură, Opinii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 21,559 ori.

4 Raspunsuri pentru “Recurs la memorie şi omenie”

  1. maria spune:

    din memorie: ,,țară de veci, nepământean de caldă,
    copiii noștri dacă în pământ se scaldă
    și morții noștri în pământ se scaldă…,, autorul a plecat să se scalde. în eternitatea calda a pământului românesc

  2. BB spune:

    Multumim Maestre…

    • Carmen spune:

      oare se referea la sine cand spunea de gastile aristocrate care cauta si-n castece castig? se pare ca a castigat foarte bine de pe urma cantecelor , nu stiu cate case si milioane de euro

  3. PRustea spune:

    Vă mulţumesc
    „Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
    Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
    Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
    Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.

    Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
    Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
    Efectul formidabil al unui trăznet viu
    Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.

    Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
    Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
    V-au dat strălimpezime durerile de jos
    Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.

    Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
    Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
    Dar oamenii suportă necazul mai uşor
    Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.

    Acest popor doreşte întregul adevăr
    Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme
    Nevoie e de oameni, «nu de justificări»,
    Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.

    Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
    Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
    Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
    Ca-n ‘72, ţin minte: «Acum ori niciodată!»

    De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
    Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
    Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
    Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.

    Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
    Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
    Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
    Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.

    Ce radicalitate în felul omenesc
    De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,
    Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc,
    De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.

    În vremurile grele pe care le trăim
    Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,
    Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
    Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.

    Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem,
    Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte
    Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem
    Care prin sine însuşi falsifică şi minte.

    Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,
    Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,
    Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,
    Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.

    Să vină primăvara conştiinţei româneşti,
    Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,
    Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti:
    Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.

    Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou,
    Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,
    Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
    Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,

    Să vină Adevărul, să vină Primăvara.
    Adrian Păunescu 7-8 februarie 1986“

Publica un raspuns