Doamna Smaranda Enache, ce drepturi au românii în ţara lor? Ce drepturi mai au? Trebuie să ne cerem voie de la Dvs. să ne plângem idolii, eroii sau neamul? Sau de la cine? Doamna Enache, românii au doar dreptul obligatoriu de a-i respecta pe minoritarii din România? Românii trebuie să tremure când un minoritar începe să se plângă, dar nu mai are voie bietul român nici măcar să plângă? Spuneţi-mi doamna Enache, pot să mă mai rog la Dumnezeu în limba română în ţara asta? Daţi-ne o listă, să ştim şi noi, să nu cumva să vă supărăm sau să supărăm pe cineva! Că ar fi păcat…
Asta este reacţia mea după conferinţa de presă de astăzi susţinută de Smaranda Enache, co-preşedintele Ligii Pro Europa, care s-a declarat afectată de faptul că poetul român Adrian Păunescu s-a bucurat la moarte de onoruri militare şi de găzduirea vremelnică a trupului său neînsufleţit la Ateneu. Asta e reacţia mea după ce Smaranda Enache a afirmat că ar fi fost umilitor să se decreteze doliu naţional în cinstea poetului care a dat speranţă de libertate unei generaţii în, probabil, cea mai neagră perioadă a istoriei românilor, dictatura comunistă. Asta e reacţia mea după ce am auzit din vocea unei persoane care pretinde că militează pentru drepturile omului că o întreagă naţiune a avut creierul spălat şi că Adrian Păunescu obliga tineretul să îi aducă osanale lui Nicolae Ceauşescu. Şi după ce am aflat că, în fapt, Smaranda Enache era printre profesorii mureşeni care întocmeau liste cu elevii care aveau dreptul să participe la manifestările culturale unde se cânta cu forţa patriotismului cel mai curat „Dacă ne-nfruntă munţii, cu munţii ne vom bate/ Pentru slujirea ţării şi pentru libertate!”. Da, Smaranda Enache a recunoscut astăzi că primea ordinele de la „antemergătorii Cenaclului” şi făcea selecţia. Dacă e aşa, distinsă doamnă, înseamnă că eraţi unealta Securităţii, nu? Şi îngrădeaţi accesul la spectacole al celor ce puteau să urmeze la o adică poetul de care ajunsese să se teamă însuşi sistemul, nu? Ei bine, eu aşa am înţeles şi am mai înţeles că pentru unii e mai bine ca românii să nu mai aibă repere şi să nu mai simtă româneşte. Să uităm de versurile care vorbeau despre noi, românii care „cu căciulile pe frunte stăm de veacuri ca un munte în curbura arcului Carpaţi” şi să ne transformăm într-o turmă care tace pentru că are, vorba poetului, căluşul în gură?! Nu cred! Mai degrabă cred că trebuie să ne amintim versurile astea la fel ca şi cele din „Domnul Tudor”. Le ştiţi? Iată un fragment, doamna Enache: „Domnul Tudor să trăiască/ Sus cu toţii pui de lei/ Pentru Ţara Românească, pentru drepturile ei”. Vă place, nu-i aşa? Dacă ascultaţi melodia sigur vă va electriza. Veţi simţi poate româneşte şi îmi veţi da dreptate. Pentru că, în parte vă dau şi eu dreptate şi spun clar că fără a ne respecta, ca oameni, e în zadar viaţa şi ştiţi prea bine că, pentru a pretinde respect trebuie mai întâi să respecţi. Iar eu cred că şi românii, poporul ăsta care va trimis ambasador la un moment dat, are dreptul la respect. Pentru că respectă. Aş spune chiar că e „al dracului de respectuos” şi a învăţat să îşi scoată mereu căciula în faţa celor cu care se întâlneşte sau care îi calcă pragul. Uneori este într-atât de prost încât respectă mai mult decât respectul ce îi este întors, dar nu cred că pune la suflet, pentru că aşteaptă de la Dumnezeu ceea ce nu primeşte de la semeni. Probabil, acum, dincolo de viaţă Adrian Păunescu aşteaptă de la Dumnezeu mai mult decât de la cei ce îl hulesc, deşi sunt mult mai mulţi cei ce l-au plâns, mai mulţi decât cei ce au ajuns în sălile lui de spectacole… Şi, aşa cum am spus chiar în conferinţa de presă a LPE, doliul naţional ar trebui instituit când plânge poporul, când plânge naţiunea nu când vrea preşedintele, premierul, partidele de la guvernare sau o minoritate, fie ea şi etnică sau culturală. Tocmai de aceea am întrebat, doamna Enache, ce drepturi mai are poporul român în ţara lui??? Azi mâine vom afla că mai avem doar dreptul de a pleca, sau, dacă totuşi rămânem, în ţara asta chinuită de foame şi vrăşmăşii, probabil vom mai avea, din nou, doar dreptul de a tăcea. Şi atunci va trebui să-l reinventăm cumva pe Adrian Păunescu pentru ca măcar acolo, într-un spaţiu aproape intim al unui cenaclu, să ne putem revolta. Nu-i aşa?
PS: Am scris de nenumărate ori despre proiecte ale Ligii Pro Europa. Am invitat-o în emisiuni ori de câte ori am vrut pe Smaranda Enache, co-preşedinte al Ligii, în ciuda faptului că nu era bine văzută de „cei de sus”. Sau poate tocmai de aceea. Am vrut să cred că demersurile ei sunt pentru apărarea drepturilor omului şi am căutat explicaţiile cele mai plauzibile gândindu-mă că este un demers normal în apărarea celor fără apărare. Dar acum am simţit că de fapt apărarea asta se clădeşte prin atacul pervers la baza unei naţiuni şi mă doare. Sergiu, Lazăr şi mulţi alţii, aţi avut dreptate, dar ştiţi ceva? Suntem români şi avem un cusur: suntem prea toleranţi şi tocmai pentru că această calitate ne ajută să-i iertăm imediat pe cei ce ne jignesc, suntem jigniţi mereu şi când răbufnim şi noi ni se spune că tocmai asta ne lipseşte, toleranţa. Poate că ar fi trebuit să pună şi românii piciorul în prag şi atunci erau mai respectaţi…
PS2: Acesta este un protest al unui cetăţean care nu a simţit vreodată ură faţă de vreun alt neam de pe acest pământ şi care crede că avem toţi loc sub soare şi putem trăi „ca fraţii”, dar să fim lăsaţi în pace de cei ce vor arginţi sau glorie de pe urma unor cauze aparent înălţătoare.
PS3: Nu vă grăbiţi să mă înjuraţi cei cărora nu vă place Păunescu, mai întâi gândiţi-vă că dincolo de compromisurile făcute de poet sistemului, o generaţie întreagă şi-a găsit libertatea ascultând cântecele sale de revoltă, în timp ce azi vă uitaţi neputincioşi cum, în libertate, aflăm că „suntem urmaşii lui Traian, Traian Băsescu” sau vedem alţi oportunişti cântând doar pentru binele lor personal la porţile puterii.
Smaranda Enache şi dreptul românilor de a fi mândri
Doamna Smaranda Enache, ce drepturi au românii în ţara lor? Ce drepturi mai au? Trebuie să ne cerem voie de la Dvs. să ne plângem idolii, eroii sau neamul? Sau de la cine? Doamna Enache, românii au doar dreptul obligatoriu de a-i respecta pe minoritarii din România? Românii trebuie să tremure când un minoritar începe să se plângă, dar nu mai are voie bietul român nici măcar să plângă? Spuneţi-mi doamna Enache, pot să mă mai rog la Dumnezeu în limba română în ţara asta? Daţi-ne o listă, să ştim şi noi, să nu cumva să vă supărăm sau să supărăm pe cineva! Că ar fi păcat…
Asta este reacţia mea după conferinţa de presă de astăzi susţinută de Smaranda Enache, co-preşedintele Ligii Pro Europa, care s-a declarat afectată de faptul că poetul român Adrian Păunescu s-a bucurat la moarte de onoruri militare şi de găzduirea vremelnică a trupului său neînsufleţit la Ateneu. Asta e reacţia mea după ce Smaranda Enache a afirmat că ar fi fost umilitor să se decreteze doliu naţional în cinstea poetului care a dat speranţă de libertate unei generaţii în, probabil, cea mai neagră perioadă a istoriei românilor, dictatura comunistă. Asta e reacţia mea după ce am auzit din vocea unei persoane care pretinde că militează pentru drepturile omului că o întreagă naţiune a avut creierul spălat şi că Adrian Păunescu obliga tineretul să îi aducă osanale lui Nicolae Ceauşescu. Şi după ce am aflat că, în fapt, Smaranda Enache era printre profesorii mureşeni care întocmeau liste cu elevii care aveau dreptul să participe la manifestările culturale unde se cânta cu forţa patriotismului cel mai curat „Dacă ne-nfruntă munţii, cu munţii ne vom bate/ Pentru slujirea ţării şi pentru libertate!”. Da, Smaranda Enache a recunoscut astăzi că primea ordinele de la „antemergătorii Cenaclului” şi făcea selecţia. Dacă e aşa, distinsă doamnă, înseamnă că eraţi unealta Securităţii, nu? Şi îngrădeaţi accesul la spectacole al celor ce puteau să urmeze la o adică poetul de care ajunsese să se teamă însuşi sistemul, nu? Ei bine, eu aşa am înţeles şi am mai înţeles că pentru unii e mai bine ca românii să nu mai aibă repere şi să nu mai simtă româneşte. Să uităm de versurile care vorbeau despre noi, românii care „cu căciulile pe frunte stăm de veacuri ca un munte în curbura arcului Carpaţi” şi să ne transformăm într-o turmă care tace pentru că are, vorba poetului, căluşul în gură?! Nu cred! Mai degrabă cred că trebuie să ne amintim versurile astea la fel ca şi cele din „Domnul Tudor”. Le ştiţi? Iată un fragment, doamna Enache: „Domnul Tudor să trăiască/ Sus cu toţii pui de lei/ Pentru Ţara Românească, pentru drepturile ei”. Vă place, nu-i aşa? Dacă ascultaţi melodia sigur vă va electriza. Veţi simţi poate româneşte şi îmi veţi da dreptate. Pentru că, în parte vă dau şi eu dreptate şi spun clar că fără a ne respecta, ca oameni, e în zadar viaţa şi ştiţi prea bine că, pentru a pretinde respect trebuie mai întâi să respecţi. Iar eu cred că şi românii, poporul ăsta care va trimis ambasador la un moment dat, are dreptul la respect. Pentru că respectă. Aş spune chiar că e „al dracului de respectuos” şi a învăţat să îşi scoată mereu căciula în faţa celor cu care se întâlneşte sau care îi calcă pragul. Uneori este într-atât de prost încât respectă mai mult decât respectul ce îi este întors, dar nu cred că pune la suflet, pentru că aşteaptă de la Dumnezeu ceea ce nu primeşte de la semeni. Probabil, acum, dincolo de viaţă Adrian Păunescu aşteaptă de la Dumnezeu mai mult decât de la cei ce îl hulesc, deşi sunt mult mai mulţi cei ce l-au plâns, mai mulţi decât cei ce au ajuns în sălile lui de spectacole… Şi, aşa cum am spus chiar în conferinţa de presă a LPE, doliul naţional ar trebui instituit când plânge poporul, când plânge naţiunea nu când vrea preşedintele, premierul, partidele de la guvernare sau o minoritate, fie ea şi etnică sau culturală. Tocmai de aceea am întrebat, doamna Enache, ce drepturi mai are poporul român în ţara lui??? Azi mâine vom afla că mai avem doar dreptul de a pleca, sau, dacă totuşi rămânem, în ţara asta chinuită de foame şi vrăşmăşii, probabil vom mai avea, din nou, doar dreptul de a tăcea. Şi atunci va trebui să-l reinventăm cumva pe Adrian Păunescu pentru ca măcar acolo, într-un spaţiu aproape intim al unui cenaclu, să ne putem revolta. Nu-i aşa?
PS: Am scris de nenumărate ori despre proiecte ale Ligii Pro Europa. Am invitat-o în emisiuni ori de câte ori am vrut pe Smaranda Enache, co-preşedinte al Ligii, în ciuda faptului că nu era bine văzută de „cei de sus”. Sau poate tocmai de aceea. Am vrut să cred că demersurile ei sunt pentru apărarea drepturilor omului şi am căutat explicaţiile cele mai plauzibile gândindu-mă că este un demers normal în apărarea celor fără apărare. Dar acum am simţit că de fapt apărarea asta se clădeşte prin atacul pervers la baza unei naţiuni şi mă doare. Sergiu, Lazăr şi mulţi alţii, aţi avut dreptate, dar ştiţi ceva? Suntem români şi avem un cusur: suntem prea toleranţi şi tocmai pentru că această calitate ne ajută să-i iertăm imediat pe cei ce ne jignesc, suntem jigniţi mereu şi când răbufnim şi noi ni se spune că tocmai asta ne lipseşte, toleranţa. Poate că ar fi trebuit să pună şi românii piciorul în prag şi atunci erau mai respectaţi…
PS2: Acesta este un protest al unui cetăţean care nu a simţit vreodată ură faţă de vreun alt neam de pe acest pământ şi care crede că avem toţi loc sub soare şi putem trăi „ca fraţii”, dar să fim lăsaţi în pace de cei ce vor arginţi sau glorie de pe urma unor cauze aparent înălţătoare.
PS3: Nu vă grăbiţi să mă înjuraţi cei cărora nu vă place Păunescu, mai întâi gândiţi-vă că dincolo de compromisurile făcute de poet sistemului, o generaţie întreagă şi-a găsit libertatea ascultând cântecele sale de revoltă, în timp ce azi vă uitaţi neputincioşi cum, în libertate, aflăm că „suntem urmaşii lui Traian, Traian Băsescu” sau vedem alţi oportunişti cântând doar pentru binele lor personal la porţile puterii.
