Patinoarul din centru văd că se reface. Tot în Piața Teatrului, ca și anul trecut, în cel mai nefericit mod cu putință pentru Tîrgu-Mureș. Apropo, dacă stați și așteptați un autobuz în aceeași Piață a Teatrului, veți observa peste drum o clădire veche cu acoperișul colorat în toate felurile, pentru că așa s-a gândit proprietarul că e cool. Dacă vă îndreptați spre cetate și o apucați pe strada Mihai Viteazu în sus, veți da pe partea dreaptă peste două clădiri vechi. Una la intersecția cu Kogălniceanu, cealaltă recent re-inaugurata Teo Pizza. Ambele clădiri vechi, una văruită într-un soi de portocalio-roz strident, ailaltă vișinio-violet. Unul din marile proiecte administrative ale domnului Dorin Florea este acoperirea Pocloșului. La fel, un al candidat la alegerile din 2008, domnul Marius Ichim, avea un proiect similar. În Olanda, autoritățile deja încep să descopere canale acoperite în urmă cu zeci sau chiar sute de ani, pentru că și-au dat seama că un curs de apă dă viață unei așezări umane, iar acoperirea lui este o întreprindere total nefirească. În fine, un al exemplu care-mi este la îndemână este izolarea termică a blocurilor. Încă nu am văzut bloc de locuințe izolat „cu cap” în ceea ce privește simțul urbanistic. Fiecare e vopsit în culori stridente, țipătoare, care nu fac decât să „corecteze” un lucru prost (blocurile gri comuniste) într-alt lucru prost.
Avem un arhitect-șef al orașului și avem o comunitate de arhitecți care ar trebui să ia atitudine. Nici una, nici cealaltă premisă nu par să funcționeze. În atare situație, pe cum trece timpul, constatăm că nu numai că nu cultivăm o cultură a urbanismului, ci ne afundăm în atitudinea de a modela orașul la nivelul de târgoveți nepricepuți într-ale civilizației urbane.
Avem totuși un proiect cum e plus-minus Mureș, despre care puteți afla mai multe căutându-l în coloana din dreapta și dând un click, dar care se află la un timid început și care încă nu are greutate în comunitate. O a doua veste bună e că deja în orașele mai mari se crează comunități de ONG-uri și arhitecți care fac presiune tot mai mare pe autorități ca să fie consultate la luarea deciziilor de urbanism (Cluj, București, de pildă, chiar dacă nici aici lucrurile nu sunt tocmai perfect conturate). Avem deci un model de bună practică spre care ne-am putea îndrepta, pentru ca atunci când modelăm orașul să consultăm totuși și specialiști și avem și specialiști aici, la noi acasă.
Un oraș este ca un organism viu, care se află mereu în schimbare, care trăiește zi de zi, se schimbă zi de zi. Dar, la fel ca atunci când ne facem un costum și mergem cu materialul la croitor, la fel ar trebui să învățăm să facem și când ne modelăm orașul – să mergem cu „materialul” la arhitecți. Veți vedea că-n timp vom ajunge să trăim într-un oraș îmbrăcat în straie croite mult mai cu gust.
Orașul de pe Mureș vs. târgul de pe Mureș?
Patinoarul din centru văd că se reface. Tot în Piața Teatrului, ca și anul trecut, în cel mai nefericit mod cu putință pentru Tîrgu-Mureș. Apropo, dacă stați și așteptați un autobuz în aceeași Piață a Teatrului, veți observa peste drum o clădire veche cu acoperișul colorat în toate felurile, pentru că așa s-a gândit proprietarul că e cool. Dacă vă îndreptați spre cetate și o apucați pe strada Mihai Viteazu în sus, veți da pe partea dreaptă peste două clădiri vechi. Una la intersecția cu Kogălniceanu, cealaltă recent re-inaugurata Teo Pizza. Ambele clădiri vechi, una văruită într-un soi de portocalio-roz strident, ailaltă vișinio-violet. Unul din marile proiecte administrative ale domnului Dorin Florea este acoperirea Pocloșului. La fel, un al candidat la alegerile din 2008, domnul Marius Ichim, avea un proiect similar. În Olanda, autoritățile deja încep să descopere canale acoperite în urmă cu zeci sau chiar sute de ani, pentru că și-au dat seama că un curs de apă dă viață unei așezări umane, iar acoperirea lui este o întreprindere total nefirească. În fine, un al exemplu care-mi este la îndemână este izolarea termică a blocurilor. Încă nu am văzut bloc de locuințe izolat „cu cap” în ceea ce privește simțul urbanistic. Fiecare e vopsit în culori stridente, țipătoare, care nu fac decât să „corecteze” un lucru prost (blocurile gri comuniste) într-alt lucru prost.
Avem un arhitect-șef al orașului și avem o comunitate de arhitecți care ar trebui să ia atitudine. Nici una, nici cealaltă premisă nu par să funcționeze. În atare situație, pe cum trece timpul, constatăm că nu numai că nu cultivăm o cultură a urbanismului, ci ne afundăm în atitudinea de a modela orașul la nivelul de târgoveți nepricepuți într-ale civilizației urbane.
Avem totuși un proiect cum e plus-minus Mureș, despre care puteți afla mai multe căutându-l în coloana din dreapta și dând un click, dar care se află la un timid început și care încă nu are greutate în comunitate. O a doua veste bună e că deja în orașele mai mari se crează comunități de ONG-uri și arhitecți care fac presiune tot mai mare pe autorități ca să fie consultate la luarea deciziilor de urbanism (Cluj, București, de pildă, chiar dacă nici aici lucrurile nu sunt tocmai perfect conturate). Avem deci un model de bună practică spre care ne-am putea îndrepta, pentru ca atunci când modelăm orașul să consultăm totuși și specialiști și avem și specialiști aici, la noi acasă.
Un oraș este ca un organism viu, care se află mereu în schimbare, care trăiește zi de zi, se schimbă zi de zi. Dar, la fel ca atunci când ne facem un costum și mergem cu materialul la croitor, la fel ar trebui să învățăm să facem și când ne modelăm orașul – să mergem cu „materialul” la arhitecți. Veți vedea că-n timp vom ajunge să trăim într-un oraș îmbrăcat în straie croite mult mai cu gust.
