“Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea” ..
Aşa a spus poetul şi filosoful libanez de geniu Khalil Gibran (1883-1931), într-un articol în care îi susţinea pe patrioţii libanezi să lupte împotriva dominaţiei Imperiului Otoman.
Ştiu.. Toţi o să spuneţi că Kennedy a spus-o.. Aşa e. Şi el a spus-o, plagiind, cu sau fără voia lui.
Eu m-am cam săturat de citatul de mai sus.
Într-un timp în care statul român îmi ia mai mult decât îmi dă, într-un timp în care statul român nu ştie nimic despre mine dar vrea să ştiu totul despre el, într-un timp în care statul român mă umple de noroi dar el ar vrea să îl respect și să îl umplu de onoare, eu m-am cam săturat.
Și nu pot să fac nimic. În timp ce el poate.
Nu pot să îi iau 25% din pâinea de pe masă. În timp ce el poate.
Nu pot să îl trimit să îngheţe prin spitale şi să pupe în fund orice purtător de halat de pe acolo, în timp ce el poate.
Nu pot să îi iau toţi banii şi să îi dau celor ce stau la coadă să mă fure, dar el poate.
Nu pot să am tot ce ar trebui să aibe un om normal pentru a duce o viaţă normală, dar el are.. Şi încă mult mai multe.
Mi se cere să respect legi şi ordonanţe şi hotărâri date de el, dar el nu o face.
E ca şi cum eu i-aş spune lui că are voie să iasă din groapa plină de rahat în care s-a afundat, doar că în loc să-i arunc o sfoară sau o scară, îi arunc mai mult rahat.
Am atât de multe în cap. Mult mai multe decât el. În fiecare zi îmi dovedeşte că e din ce în ce mai prost.
Îmi pare rău că sunt român. Și de aici vin celelalte păreri de rău.
Îmi pare rău că peste tot pe unde mergem în Europa lumea ne spune ţigani.
Îmi pare rău că avem cele mai scumpe preţuri la orice dar avem cele mai mici salarii de peste tot.
Îmi pare rău că bătrânii, în loc să se bucure de bătrâneţe trebuie să îşi vândă tot ca să îşi mai ia o pastilă.
Îmi pare rău că cele mai importante persoane de pe micul ecran şi de prin ziare au devenit curvele, fotbaliştii îngrăşaţi aiurea cu ”importanţă” sau ultima generaţie de politicieni 2.0 axaţi pe elementele de bază ale statului de drept, Furtul, Minciuna şi Indiferenţa. Un FMI politic al zilelor noastre.
Îmi pare rău că reclamele de la tv îmi arată, în majoritatea lor, produse pe care mi le pot achiziţiona doar cu jumătăţi de salariu plasate la bănci în vreo 30 de ani.
Îmi pare rău că autorităţile pun semne cu ”Atenţie gropi” în loc să le repare.
Îmi pare rău că statul încă ne cere să acceptăm starea de austeritate sau criza sau faptul că o ducem greu în timp ce oamenii care sunt la conducere nu o fac, ci o duc din ce in ce mai bine.
Îmi pare rău că viaţa majorităţii e din ce în ce mai grea în timp ce a minorităţii care ne conduce e din ce în ce mai bună.
Îmi pare rău că a ajuns să îmi pară rău de motivele de mai jos.
Îmi pare rău că muncesc în ţara asta pe un salariu pe care un cetăţean din altă ţară l-ar primi chiar şi dacă ar sta cu mâna întinsă într-un parc. Nu că ar face-o vreodată. Sunt prea muncitori sau prea mândri ca să o facă.
Ce să-i faci? Asta înseamnă să fi român în ziua de azi. O grămadă de păreri de rău şi de complexe.
Nu te întreba de ce nu poţi face tu ceva pentru ţara ta.
E pentru că ţara ta nu face nimic pentru tine.
Gândurile unui „blogger” (preluare)
“Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea” ..
Aşa a spus poetul şi filosoful libanez de geniu Khalil Gibran (1883-1931), într-un articol în care îi susţinea pe patrioţii libanezi să lupte împotriva dominaţiei Imperiului Otoman.
Ştiu.. Toţi o să spuneţi că Kennedy a spus-o.. Aşa e. Şi el a spus-o, plagiind, cu sau fără voia lui.
Eu m-am cam săturat de citatul de mai sus.
Într-un timp în care statul român îmi ia mai mult decât îmi dă, într-un timp în care statul român nu ştie nimic despre mine dar vrea să ştiu totul despre el, într-un timp în care statul român mă umple de noroi dar el ar vrea să îl respect și să îl umplu de onoare, eu m-am cam săturat.
Și nu pot să fac nimic. În timp ce el poate.
Nu pot să îi iau 25% din pâinea de pe masă. În timp ce el poate.
Nu pot să îl trimit să îngheţe prin spitale şi să pupe în fund orice purtător de halat de pe acolo, în timp ce el poate.
Nu pot să îi iau toţi banii şi să îi dau celor ce stau la coadă să mă fure, dar el poate.
Nu pot să am tot ce ar trebui să aibe un om normal pentru a duce o viaţă normală, dar el are.. Şi încă mult mai multe.
Mi se cere să respect legi şi ordonanţe şi hotărâri date de el, dar el nu o face.
E ca şi cum eu i-aş spune lui că are voie să iasă din groapa plină de rahat în care s-a afundat, doar că în loc să-i arunc o sfoară sau o scară, îi arunc mai mult rahat.
Am atât de multe în cap. Mult mai multe decât el. În fiecare zi îmi dovedeşte că e din ce în ce mai prost.
Îmi pare rău că sunt român. Și de aici vin celelalte păreri de rău.
Îmi pare rău că peste tot pe unde mergem în Europa lumea ne spune ţigani.
Îmi pare rău că avem cele mai scumpe preţuri la orice dar avem cele mai mici salarii de peste tot.
Îmi pare rău că bătrânii, în loc să se bucure de bătrâneţe trebuie să îşi vândă tot ca să îşi mai ia o pastilă.
Îmi pare rău că cele mai importante persoane de pe micul ecran şi de prin ziare au devenit curvele, fotbaliştii îngrăşaţi aiurea cu ”importanţă” sau ultima generaţie de politicieni 2.0 axaţi pe elementele de bază ale statului de drept, Furtul, Minciuna şi Indiferenţa. Un FMI politic al zilelor noastre.
Îmi pare rău că reclamele de la tv îmi arată, în majoritatea lor, produse pe care mi le pot achiziţiona doar cu jumătăţi de salariu plasate la bănci în vreo 30 de ani.
Îmi pare rău că autorităţile pun semne cu ”Atenţie gropi” în loc să le repare.
Îmi pare rău că statul încă ne cere să acceptăm starea de austeritate sau criza sau faptul că o ducem greu în timp ce oamenii care sunt la conducere nu o fac, ci o duc din ce in ce mai bine.
Îmi pare rău că viaţa majorităţii e din ce în ce mai grea în timp ce a minorităţii care ne conduce e din ce în ce mai bună.
Îmi pare rău că a ajuns să îmi pară rău de motivele de mai jos.
Îmi pare rău că muncesc în ţara asta pe un salariu pe care un cetăţean din altă ţară l-ar primi chiar şi dacă ar sta cu mâna întinsă într-un parc. Nu că ar face-o vreodată. Sunt prea muncitori sau prea mândri ca să o facă.
Ce să-i faci? Asta înseamnă să fi român în ziua de azi. O grămadă de păreri de rău şi de complexe.
Nu te întreba de ce nu poţi face tu ceva pentru ţara ta.
E pentru că ţara ta nu face nimic pentru tine.
