Am văzut (în reluare la TV Cultural) întâlnirea lui ADAM Michnik cu Românii. Avută loc la Ateneul Român în ziua de 14 februarie, considerată evenimentul cultural al lunii, discuţia dintre Adam Michnik şi Andrei Plesu, pe tema „filosofia disidentului şi disidenţa filosofului” a fost organizată de Filarmonica „George Enescu”, Institutul Polonez din Bucureşti şi Institutul Cultural Român.
Construcţia Ateneului Roman a început în 1886, (inaugurat în 1888), având la bază planurile concepute de arhitectul francez Albert Galleron.
În interior, sala de concerte are 600 de locuri la parter, şi 52 de loji (în total aproximativ 794 de locuri). Deasupra lojilor, de jur împrejurul tamburului cupolei, cu excepţia locului unde se află scena, se desfăşoară o frescă lată de 3 metri şi lungă de 70 de metri, operă a pictorului Costin Petrescu. Fresca este alcătuită din 25 de scene reprezentative din istoria României.
Secvenţele din sala plină mi-a relevat 6-7 chipuri cunoscute, din care pot nominaliza doar 4: Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Adrian Cioroianu, şi, cu voia Dumneavoastră, ultimul, Dinu Patriciu. În rest, numai necunoscuţi (pentru mine) Sunt convins, că pentru un bucureştean, imaginile spuneau mult mai mult. Toate generaţiile, de la chipuri de „tocilari” până la generaţia bunicilor noştri, s-au dus să se delecteze cu un dialog inccesibil majorităţii muritorilor. Toate locurile ocupate.
Dizidentul polonez, enciclopedie ambulantă, este familiarizat cu România, viaţa noastră din secolul XX, cu opera lui Eugen Ionesco, printre altele, cu cărţile lui Gabriel Liiceanu şi ale lui Andrei Pleşu.
„Când politica intră în tribunal, justiţia iese pe uşa din spate” sau „denazificarea s-a făcut numai sub ocupaţie străină (americană sau engleză)” sunt câteva din axiomele care trebuie să ne facă să înţelegem o parte a răului pe care îl trăim. Până la urmă, dacă nu ai un diagnostic corect, nu poţi vindeca boala…
Ce este important de subliniat este că în sală nu am văzut NICI UN POLITICIAN (activ).
Sunt convins că nivelul intelectual al celor prezenţi era MULT, MULT peste cel al clasei politice actuale ale României, şi din „n” motive, papagalii nu s-au prezentat. Simţul măsurii? Nici pe departe! Frica de HUOOOO? Nu s-ar fi întâmplat aşa ceva, cei prezenţi nu se puteau coborî până acolo şi le-ar fi fost suficientă satisfacţia să îi ştie total „impermeabili” la fluviul de cultură emanat de pe scenă. Concluzia ar fi : cum să te prezinţi la ora de „limbă stăină”-avansaţi, când tu nu ai luat parte la cursul de iniţiere?
Plecaţi fraţilor în Congo, nenorociţi-i şi pe ăia ! (tocmai pentru că în Republica Democrată Congo, cei 59,3 milioane de locuitori, cu un trecut de 52 de ani sub ocupaţie belgiană, s-ar putea să aibă cunoştinţe serioase cu privire la îndatoririle administraţiei ). În 2006, balanţa de cont curent a Republicii Congo era de +195,6 milioane de dolari (locul 52), iar a României (locul 137) de -9,541 MILIARDE de dolari !
Şi totuşi, România mai are o şansă…
Am văzut (în reluare la TV Cultural) întâlnirea lui ADAM Michnik cu Românii. Avută loc la Ateneul Român în ziua de 14 februarie, considerată evenimentul cultural al lunii, discuţia dintre Adam Michnik şi Andrei Plesu, pe tema „filosofia disidentului şi disidenţa filosofului” a fost organizată de Filarmonica „George Enescu”, Institutul Polonez din Bucureşti şi Institutul Cultural Român.
Construcţia Ateneului Roman a început în 1886, (inaugurat în 1888), având la bază planurile concepute de arhitectul francez Albert Galleron.
În interior, sala de concerte are 600 de locuri la parter, şi 52 de loji (în total aproximativ 794 de locuri). Deasupra lojilor, de jur împrejurul tamburului cupolei, cu excepţia locului unde se află scena, se desfăşoară o frescă lată de 3 metri şi lungă de 70 de metri, operă a pictorului Costin Petrescu. Fresca este alcătuită din 25 de scene reprezentative din istoria României.
Secvenţele din sala plină mi-a relevat 6-7 chipuri cunoscute, din care pot nominaliza doar 4: Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Adrian Cioroianu, şi, cu voia Dumneavoastră, ultimul, Dinu Patriciu. În rest, numai necunoscuţi (pentru mine) Sunt convins, că pentru un bucureştean, imaginile spuneau mult mai mult. Toate generaţiile, de la chipuri de „tocilari” până la generaţia bunicilor noştri, s-au dus să se delecteze cu un dialog inccesibil majorităţii muritorilor. Toate locurile ocupate.
Dizidentul polonez, enciclopedie ambulantă, este familiarizat cu România, viaţa noastră din secolul XX, cu opera lui Eugen Ionesco, printre altele, cu cărţile lui Gabriel Liiceanu şi ale lui Andrei Pleşu.
„Când politica intră în tribunal, justiţia iese pe uşa din spate” sau „denazificarea s-a făcut numai sub ocupaţie străină (americană sau engleză)” sunt câteva din axiomele care trebuie să ne facă să înţelegem o parte a răului pe care îl trăim. Până la urmă, dacă nu ai un diagnostic corect, nu poţi vindeca boala…
Ce este important de subliniat este că în sală nu am văzut NICI UN POLITICIAN (activ).
Sunt convins că nivelul intelectual al celor prezenţi era MULT, MULT peste cel al clasei politice actuale ale României, şi din „n” motive, papagalii nu s-au prezentat. Simţul măsurii? Nici pe departe! Frica de HUOOOO? Nu s-ar fi întâmplat aşa ceva, cei prezenţi nu se puteau coborî până acolo şi le-ar fi fost suficientă satisfacţia să îi ştie total „impermeabili” la fluviul de cultură emanat de pe scenă. Concluzia ar fi : cum să te prezinţi la ora de „limbă stăină”-avansaţi, când tu nu ai luat parte la cursul de iniţiere?
Plecaţi fraţilor în Congo, nenorociţi-i şi pe ăia ! (tocmai pentru că în Republica Democrată Congo, cei 59,3 milioane de locuitori, cu un trecut de 52 de ani sub ocupaţie belgiană, s-ar putea să aibă cunoştinţe serioase cu privire la îndatoririle administraţiei ). În 2006, balanţa de cont curent a Republicii Congo era de +195,6 milioane de dolari (locul 52), iar a României (locul 137) de -9,541 MILIARDE de dolari !
