„Cred că CNA-ul din Elveția nu permite televiziunilor de acolo să dea imagini cu știri politice din România”, spunea în glumă un prieten la o discuție pe care am avut-o în urmă cu câteva zile. Și cam așa e, dacă e să mă gândesc mai bine. Polarizarea pro sau contra cuiva e atât de prăpăstioasă încât s-a ajuns ca niciuna din cele două tabere să nu-și mai pună fireasca întrebare de control: „dar oare chiar așa o fi”?

Domnul Pleșu ne explică aici o parte din slaba percepție a realității din mintea celor care consideră că azi avem de-a face în România cu o dictatură. Sigur, poate n-o fi cea mai obiectivă părere, având în vedere trecutul domniei sale la Cotroceni, dar nici nu puteți ignora soliditatea majorității argumentelor sale. Și o spun eu, cel căruia nu-i place deloc omul politic Traian Băsescu.

„Cel mai slab Guvern de după 1990” e un alt clișeu care circulă nestingherit de vreun puseu de aducere aminte. Sincer, tind să le dau dreptate celor care-l flutură, dar revin mereu la întrebarea de control de care pomeneam la început. Iar atunci încep să-mi aduc aminte de niște domni și doamne foști miniștri precum Hildegard Puwak, Cristian David sau Cristian Adomniței. Lista poate fi completată oricând.

Pe același raționament putem discuta despre orice. Și despre statutul minorităților propus de UDMR, și despre integrarea romilor în societatea și chiar și despre o banală tăiere de copaci de pe strada Bolyai. Dar cu argumente, cu calm, cu tact și veșnic având în cap întrebarea „dar oare chiar așa o fi?”.

Dar oare chiar așa o fi?

„Cred că CNA-ul din Elveția nu permite televiziunilor de acolo să dea imagini cu știri politice din România”, spunea în glumă un prieten la o discuție pe care am avut-o în urmă cu câteva zile. Și cam așa e, dacă e să mă gândesc mai bine. Polarizarea pro sau contra cuiva e atât de prăpăstioasă încât s-a ajuns ca niciuna din cele două tabere să nu-și mai pună fireasca întrebare de control: „dar oare chiar așa o fi”?

Domnul Pleșu ne explică aici o parte din slaba percepție a realității din mintea celor care consideră că azi avem de-a face în România cu o dictatură. Sigur, poate n-o fi cea mai obiectivă părere, având în vedere trecutul domniei sale la Cotroceni, dar nici nu puteți ignora soliditatea majorității argumentelor sale. Și o spun eu, cel căruia nu-i place deloc omul politic Traian Băsescu.

„Cel mai slab Guvern de după 1990” e un alt clișeu care circulă nestingherit de vreun puseu de aducere aminte. Sincer, tind să le dau dreptate celor care-l flutură, dar revin mereu la întrebarea de control de care pomeneam la început. Iar atunci încep să-mi aduc aminte de niște domni și doamne foști miniștri precum Hildegard Puwak, Cristian David sau Cristian Adomniței. Lista poate fi completată oricând.

Pe același raționament putem discuta despre orice. Și despre statutul minorităților propus de UDMR, și despre integrarea romilor în societatea și chiar și despre o banală tăiere de copaci de pe strada Bolyai. Dar cu argumente, cu calm, cu tact și veșnic având în cap întrebarea „dar oare chiar așa o fi?”.

Postat de pe data de 7 mart., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 4,166 ori.

1 Raspuns pentru “Dar oare chiar așa o fi?”

  1. Mircea spune:

    In ceea ce priveşte „banala” taiere a copacilor de pe strada Bolyai, DIN JURUL PARCURILOR, tocmai absenţa argumentelor pentru taierea lor, în centrul poluat al oraşului, dupa ce răul s-a săvârşit, face să nu mai poţi fi nici calm nici posesor de mare tact. Eviscerarea zonei verzi, ca manea administrativă, probabil este trecută la capitolul operaţii (estetice?) reuşite. Pacientul desfigurat râde ştirb, spre mulţumirea votanţilor. Câinii latră, căruţa cu manelişti trece… Şi chiar aşa este! Noi să fim sănătoşi! (de la gazele de eşapament)

Publica un raspuns