Sâmbătă la prânz, împreună cu un apropiat colaborator, ne-am întâlnit cu două doamne venite în România mai dinspre vestul Europei să implementeze un proiect. Acum chiar n-are importanță proiectul în sine – mai multe, la timpul potrivit. La prima vizită a lor aici, nu cunoșteau pe nimeni și nimic. N-aveau contacte, nu cunoșteau în detaliu birocrația, nu aveau parteneri români etc. Cum ar veni, erau cam picate din cer.

Fiind acum la a doua vizită, deja aveau câteva contacte, câteva parteneriate încheiate, proiectul începea să se contureze, dar încă nu era cu totul închegat. Așa că s-au întâlnit și cu noi și ne-am oferit să le ajutăm. Am început rapid să discutăm și despre proiect, puțin și prin afara lui, iar după vreo două ore de cafele, deja aveam schimbate link-uri, e-mailuri, promisiuni etc. Așa că vorbeam ca doi amici români, pe de-o parte, care se întâlnesc la cafea cu doi amici străini, de cealaltă parte. Fiecare avid să afle cât mai repede și cât mai exact cum îi merge celeilalte părți. Eh și discutam despre: șomaj, locuri de muncă și găsirea lor, nivel de trai, criză economică, implicare socială, cvasi-imposibilitatea de a te dedica unei munci prestate în folosul societății cu posibilitatea de a te susține financiar, emigranți și imigranți, condiția romilor, proiecte europene, birocrație, multi-culturalitate etc. toate și la noi și la ele.

Ale dracului străinele, una n-a deschis gura să ne întrebe de columbeni, severini, zăvorani, boci, blagi, wikileakși, fukushime și alte trăznăi. Și m-am simțit foarte bine și răspunzându-le lor, și pus fiind în situația de a schimba altfel de vorbe, și întrebând „dar la voi?” și văzând că diferențele de principii nu sunt de fapt prea mari. Și a fost bine. Am ajuns acasă și am pornit televizorul, un site de știri, un radio etc. și senzația a dispărut de parcă nici n-a fost acolo vreodată. Totuși, ciudat, azi m-am gândit ore-n șir despre ce să scriu și n-am găsit nimic relevant.

O altă perspectivă

Sâmbătă la prânz, împreună cu un apropiat colaborator, ne-am întâlnit cu două doamne venite în România mai dinspre vestul Europei să implementeze un proiect. Acum chiar n-are importanță proiectul în sine – mai multe, la timpul potrivit. La prima vizită a lor aici, nu cunoșteau pe nimeni și nimic. N-aveau contacte, nu cunoșteau în detaliu birocrația, nu aveau parteneri români etc. Cum ar veni, erau cam picate din cer.

Fiind acum la a doua vizită, deja aveau câteva contacte, câteva parteneriate încheiate, proiectul începea să se contureze, dar încă nu era cu totul închegat. Așa că s-au întâlnit și cu noi și ne-am oferit să le ajutăm. Am început rapid să discutăm și despre proiect, puțin și prin afara lui, iar după vreo două ore de cafele, deja aveam schimbate link-uri, e-mailuri, promisiuni etc. Așa că vorbeam ca doi amici români, pe de-o parte, care se întâlnesc la cafea cu doi amici străini, de cealaltă parte. Fiecare avid să afle cât mai repede și cât mai exact cum îi merge celeilalte părți. Eh și discutam despre: șomaj, locuri de muncă și găsirea lor, nivel de trai, criză economică, implicare socială, cvasi-imposibilitatea de a te dedica unei munci prestate în folosul societății cu posibilitatea de a te susține financiar, emigranți și imigranți, condiția romilor, proiecte europene, birocrație, multi-culturalitate etc. toate și la noi și la ele.

Ale dracului străinele, una n-a deschis gura să ne întrebe de columbeni, severini, zăvorani, boci, blagi, wikileakși, fukushime și alte trăznăi. Și m-am simțit foarte bine și răspunzându-le lor, și pus fiind în situația de a schimba altfel de vorbe, și întrebând „dar la voi?” și văzând că diferențele de principii nu sunt de fapt prea mari. Și a fost bine. Am ajuns acasă și am pornit televizorul, un site de știri, un radio etc. și senzația a dispărut de parcă nici n-a fost acolo vreodată. Totuși, ciudat, azi m-am gândit ore-n șir despre ce să scriu și n-am găsit nimic relevant.

Postat de pe data de 11 apr., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 895 ori.

Publica un raspuns