Am preluat parte din articolul aparut pe blogul cu orientare de dreapta : http://inliniedreapta.net

„În etapa de la Strasbourg, Statul italian a fost sprijinit, ca parte terţă, de Armenia, Bulgaria, Cipru, Fed. Rusă, Grecia, Lituania, Malta, Monaco, România şi San Marino, cărora li s-au alăturat mai târziu Albania, Austria, Croaţia, Ungaria, R. Moldova, Norvegia, Polonia, Serbia, Slovacia şi Ucraina. Cel care a prezentat, pro bono, poziţia părţii terţe a fost Profesorul Joseph Weiler, de la Universitatea din New York.

Solicitarea de eliminare a crucilor a fost motivată cu argumentele obişnuite: statul trebuie să asigure atât libertatea religioasă, cât şi posibilitatea de a nu avea nici o religie. Statul trebuie să fie neutru, crucile pot fi percepute ca îndoctrinare, deci nu trebuie să se expună cruci în locuri publice, adică ele trebuie să fie interzise (pe site-ul nostru se pot găsi elaborări ale acestei poziţii şi răspunsurile respective).

Motivaţia profesorului Weiler s-a întemeiat pe recunoaşterea dreptului la libertatea religiei şi la aceea de a nu adera la nici o religie, însă a susţinut că aceste libertăţi nu sunt asigurate printr-o măsura unică, valabilă în toate situaţiile. Weiler a admis că laicitatea unui stat ca cel francez poate să se exprime şi prin interzicerea oricărui simbol religios, însă a subliniat că nici un stat nu este obligat să adopte acest fel de laicitate. De exemplu, în Regatul Unit, al cărui imn naţional este o rugăciune pentru şeful statului şi al Bisericii, nu trebuie să se împiedice expunerea imaginii Reginei în locuri publice. Este evident că simbolurile statale au un loc în spaţiul public şi se întâmplă deseori în Europa ca acestea să fie şi religioase. Crucea este prezentă pe multe steaguri, steme, etc., fiind atât un simbol religios, cât şi unul naţional.

Pe de altă parte, relaţiile dintre Biserică şi Stat sunt foarte diverse în ţările Europei. Fiecare copil, religios sau nu, trebuie să înveţe să devină o parte a moştenirii europene. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului trebuie să respecte diversele opţiuni cu privire la alegerea modului de raportare a statului faţă de laicitate şi religie. Chiar dacă unele state vor decide să devină mai laice decât sunt acum, hotărârea trebuie să aparţină cetăţenilor, nu Curţii de la Strasbourg şi, oricum, Convenţia nu are rolul de a impune astfel de lucruri.

Pe lângă necesitatea păstrării pluralismului în abordarea neutralităţii statului faţă de relgie, Weiler a mai remarcat că, actualmente, clivajul social nu se află între adepţii diverselor religii, ci între adepţii secularismului şi cei ai religiei, precizând că secularismul nu este neutru, nu este o categorie goală de conţinut, ci este o viziune bine structurată a lumii, la fel ca şi religia. Este pentru prima dată când se acceptă aceasta teză la CEDO.

Crucifixul poate fi perceput ca dominaţia unei anumite viziuni, după cum un perete gol poate semnala o atitudine antireligioasă din partea statului. Pentru educaţia tinerilor, va exista totdeauna o legătură între ce se află pe perete şi ce se discută şi învaţă în clasă. Astfel că nu numai ce este expus, ci şi ce se învaţă la şcoală contribuie la formarea elevilor la practica pluralismului. Dată fiind diversitatea Europei, nu se poate stabili o reţetă valabilă pentru toate situaţiile. Trebuie să se găsească soluţii adaptate realităţilor particulare, istoriei, sensibilităţilor părinţilor etc.”

Articolul integral poate fi citit la adresa : http://inliniedreapta.net/cedo-a-admis-prezenta-crucilor-in-scolile-italiene/

Stinga a pierdut la CEDO.Crucile în locurile publice arată toleranţă şi pluralism

Am preluat parte din articolul aparut pe blogul cu orientare de dreapta : http://inliniedreapta.net

„În etapa de la Strasbourg, Statul italian a fost sprijinit, ca parte terţă, de Armenia, Bulgaria, Cipru, Fed. Rusă, Grecia, Lituania, Malta, Monaco, România şi San Marino, cărora li s-au alăturat mai târziu Albania, Austria, Croaţia, Ungaria, R. Moldova, Norvegia, Polonia, Serbia, Slovacia şi Ucraina. Cel care a prezentat, pro bono, poziţia părţii terţe a fost Profesorul Joseph Weiler, de la Universitatea din New York.

Solicitarea de eliminare a crucilor a fost motivată cu argumentele obişnuite: statul trebuie să asigure atât libertatea religioasă, cât şi posibilitatea de a nu avea nici o religie. Statul trebuie să fie neutru, crucile pot fi percepute ca îndoctrinare, deci nu trebuie să se expună cruci în locuri publice, adică ele trebuie să fie interzise (pe site-ul nostru se pot găsi elaborări ale acestei poziţii şi răspunsurile respective).

Motivaţia profesorului Weiler s-a întemeiat pe recunoaşterea dreptului la libertatea religiei şi la aceea de a nu adera la nici o religie, însă a susţinut că aceste libertăţi nu sunt asigurate printr-o măsura unică, valabilă în toate situaţiile. Weiler a admis că laicitatea unui stat ca cel francez poate să se exprime şi prin interzicerea oricărui simbol religios, însă a subliniat că nici un stat nu este obligat să adopte acest fel de laicitate. De exemplu, în Regatul Unit, al cărui imn naţional este o rugăciune pentru şeful statului şi al Bisericii, nu trebuie să se împiedice expunerea imaginii Reginei în locuri publice. Este evident că simbolurile statale au un loc în spaţiul public şi se întâmplă deseori în Europa ca acestea să fie şi religioase. Crucea este prezentă pe multe steaguri, steme, etc., fiind atât un simbol religios, cât şi unul naţional.

Pe de altă parte, relaţiile dintre Biserică şi Stat sunt foarte diverse în ţările Europei. Fiecare copil, religios sau nu, trebuie să înveţe să devină o parte a moştenirii europene. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului trebuie să respecte diversele opţiuni cu privire la alegerea modului de raportare a statului faţă de laicitate şi religie. Chiar dacă unele state vor decide să devină mai laice decât sunt acum, hotărârea trebuie să aparţină cetăţenilor, nu Curţii de la Strasbourg şi, oricum, Convenţia nu are rolul de a impune astfel de lucruri.

Pe lângă necesitatea păstrării pluralismului în abordarea neutralităţii statului faţă de relgie, Weiler a mai remarcat că, actualmente, clivajul social nu se află între adepţii diverselor religii, ci între adepţii secularismului şi cei ai religiei, precizând că secularismul nu este neutru, nu este o categorie goală de conţinut, ci este o viziune bine structurată a lumii, la fel ca şi religia. Este pentru prima dată când se acceptă aceasta teză la CEDO.

Crucifixul poate fi perceput ca dominaţia unei anumite viziuni, după cum un perete gol poate semnala o atitudine antireligioasă din partea statului. Pentru educaţia tinerilor, va exista totdeauna o legătură între ce se află pe perete şi ce se discută şi învaţă în clasă. Astfel că nu numai ce este expus, ci şi ce se învaţă la şcoală contribuie la formarea elevilor la practica pluralismului. Dată fiind diversitatea Europei, nu se poate stabili o reţetă valabilă pentru toate situaţiile. Trebuie să se găsească soluţii adaptate realităţilor particulare, istoriei, sensibilităţilor părinţilor etc.”

Articolul integral poate fi citit la adresa : http://inliniedreapta.net/cedo-a-admis-prezenta-crucilor-in-scolile-italiene/

Postat de pe data de 6 apr., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 813 ori.

Publica un raspuns