Alexandru Hâncu are o postare pe blogary.ro de toata frumusetea. Extrag doar ultima parte a ei si va invit sa o cititi integral ca merita, inclusiv mare parte din comentarii, iar lectia invatata de la Alexandru Hâncu este una simpla : dictatura vina doar de la stanga. Iar noi prin zona noastra avem mici dictaturi ale unor gasti.

http://www.blogary.ro/2011/07/prietenilor-mei-de-dreapta-care-sint-de-stinga-2/

Conservatorismul e “politica libertăţii individuale şi a responsabilităţii individuale”. Cu accent şi pe libertate, şi pe responsabilitate. Individuale. Reguli clare, nu foarte multe, fără relativism moral şi fără hiperreglementare. O tradiţie a bunei convieţuiri, transmisă din generaţie în generaţie, ca într-o “comunitate a sufletelor”: cei care au fost, cei care sînt şi cei care vor fi. Egalitate în faţa legii, adică egalitate de şanse, nu de rezultate, cum vrea, aberant, stînga. Stat minimal, care apără drepturile naturale ale omului: la viaţă, libertate, proprietate. Ne naştem cu ele, nu le primim de la stat. Democraţie descentralizată, cît mai puţină putere la centru. “Dacă nici unul dintre noi nu e capabil de autoguvernare, cine dintre noi e capabil să-i guverneze pe alţii?” Impozite suficiente cît să susţină statul minimal: există o limită dincolo de care impozitele nu mai sînt contribuţie la binele comun, ci confiscare. Capitalism, tot mai multă prosperitate creată prin diviziunea muncii, piaţă liberă, libertatea individului de a-şi urmări propriul interes. Mereu, sub acuzaţia de “egoism” repetată, obsesiv, de stînga. E egoism “în măsura în care a respira e un gest egoist. Respiri în propriul interes, dar asta nu înseamnă că vrei să tragi aerul din plamînii celorlalti”.

Politica de stînga înseamnă lipsă totală de încredere în oameni, în dreptul lor de-a fi liberi şi în capacitatea lor de-a fi responsabili. De pildă, profesorii sau medicii nu-şi pot face datoria faţă de popor decît la stat. Lăsaţi de capul lor, numai la privat, şi-ar bate joc de săraci şi ar lucra numai pentru bogaţi. Ce cumplită insultă, ce aroganţă înfiorătoare, ce nesfîrşit dispreţ, ce divorţ de realitate. Si ce minciună abjectă: educaţia şi sănătatea, cai de bătaie ai stîngii, sînt “sectoare neproductive”. Fals, produc educaţie şi sănătate, în masă, la cel mai înalt nivel – dar numai pe o piaţă liberă, privată, nu pe una controlată şi mutilată de stat.

Totuşi, mai bine să fie la stat. Căci particularul nu poate fi raţional şi omenos, este? Nu îşi adaptează oferta în funcţie de cerere, pe piaţa liberă. Nici vorbă. Iar capitalistul nu poate judeca non-profit. Nu ridică şi subvenţionează spitale, şcoli, universităţi, muzee, teatre, reviste, edituri, biblioteci, stadioane etc. Şi profitul nu poate fi decît rău. Bunaoară, nu creează niciodată noi locuri de muncă, în ideea că un salariu e cea mai bună protecţie socială. Omenos, raţional şi caritabil poate fi doar statul. “Să iei din buzunarul propriu ca să-ţi ajuţi semenii e magnific. S-o faci luînd din buzunarul altuia, e furt”. Iar “o politică de stat prin care Peter e jefuit în folosul lui Paul poate conta pe sprijinul lui Paul”. Gen, redistribuirea avuţiei prin taxe şi impozite. Bun, să tragem linie. În condiţiile în care conservatorismul (liberalismul) e politica libertăţii, cum vă sună “Dictatura libertăţii?” Conceptul de “libertate prin dictatură”? Chiar credeţi că se poate? Că are cum să existe? Dar sincer. Cînd dreapta nu mai e conservatoare (liberală), devine stînga. Cînd stînga renunţă la etatism, sub presiunea conservatoare (liberală), nu mai e stînga. Etatismul are în el samînţa dictaturii. Ce culoare are dictatura? Ziceţi.

Celor de stinga, care se dau de dreapta

Alexandru Hâncu are o postare pe blogary.ro de toata frumusetea. Extrag doar ultima parte a ei si va invit sa o cititi integral ca merita, inclusiv mare parte din comentarii, iar lectia invatata de la Alexandru Hâncu este una simpla : dictatura vina doar de la stanga. Iar noi prin zona noastra avem mici dictaturi ale unor gasti.

http://www.blogary.ro/2011/07/prietenilor-mei-de-dreapta-care-sint-de-stinga-2/

Conservatorismul e “politica libertăţii individuale şi a responsabilităţii individuale”. Cu accent şi pe libertate, şi pe responsabilitate. Individuale. Reguli clare, nu foarte multe, fără relativism moral şi fără hiperreglementare. O tradiţie a bunei convieţuiri, transmisă din generaţie în generaţie, ca într-o “comunitate a sufletelor”: cei care au fost, cei care sînt şi cei care vor fi. Egalitate în faţa legii, adică egalitate de şanse, nu de rezultate, cum vrea, aberant, stînga. Stat minimal, care apără drepturile naturale ale omului: la viaţă, libertate, proprietate. Ne naştem cu ele, nu le primim de la stat. Democraţie descentralizată, cît mai puţină putere la centru. “Dacă nici unul dintre noi nu e capabil de autoguvernare, cine dintre noi e capabil să-i guverneze pe alţii?” Impozite suficiente cît să susţină statul minimal: există o limită dincolo de care impozitele nu mai sînt contribuţie la binele comun, ci confiscare. Capitalism, tot mai multă prosperitate creată prin diviziunea muncii, piaţă liberă, libertatea individului de a-şi urmări propriul interes. Mereu, sub acuzaţia de “egoism” repetată, obsesiv, de stînga. E egoism “în măsura în care a respira e un gest egoist. Respiri în propriul interes, dar asta nu înseamnă că vrei să tragi aerul din plamînii celorlalti”.

Politica de stînga înseamnă lipsă totală de încredere în oameni, în dreptul lor de-a fi liberi şi în capacitatea lor de-a fi responsabili. De pildă, profesorii sau medicii nu-şi pot face datoria faţă de popor decît la stat. Lăsaţi de capul lor, numai la privat, şi-ar bate joc de săraci şi ar lucra numai pentru bogaţi. Ce cumplită insultă, ce aroganţă înfiorătoare, ce nesfîrşit dispreţ, ce divorţ de realitate. Si ce minciună abjectă: educaţia şi sănătatea, cai de bătaie ai stîngii, sînt “sectoare neproductive”. Fals, produc educaţie şi sănătate, în masă, la cel mai înalt nivel – dar numai pe o piaţă liberă, privată, nu pe una controlată şi mutilată de stat.

Totuşi, mai bine să fie la stat. Căci particularul nu poate fi raţional şi omenos, este? Nu îşi adaptează oferta în funcţie de cerere, pe piaţa liberă. Nici vorbă. Iar capitalistul nu poate judeca non-profit. Nu ridică şi subvenţionează spitale, şcoli, universităţi, muzee, teatre, reviste, edituri, biblioteci, stadioane etc. Şi profitul nu poate fi decît rău. Bunaoară, nu creează niciodată noi locuri de muncă, în ideea că un salariu e cea mai bună protecţie socială. Omenos, raţional şi caritabil poate fi doar statul. “Să iei din buzunarul propriu ca să-ţi ajuţi semenii e magnific. S-o faci luînd din buzunarul altuia, e furt”. Iar “o politică de stat prin care Peter e jefuit în folosul lui Paul poate conta pe sprijinul lui Paul”. Gen, redistribuirea avuţiei prin taxe şi impozite. Bun, să tragem linie. În condiţiile în care conservatorismul (liberalismul) e politica libertăţii, cum vă sună “Dictatura libertăţii?” Conceptul de “libertate prin dictatură”? Chiar credeţi că se poate? Că are cum să existe? Dar sincer. Cînd dreapta nu mai e conservatoare (liberală), devine stînga. Cînd stînga renunţă la etatism, sub presiunea conservatoare (liberală), nu mai e stînga. Etatismul are în el samînţa dictaturii. Ce culoare are dictatura? Ziceţi.

Postat de pe data de 21 iul., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,004 ori.

Publica un raspuns