Cu aproximativ 14.000 de participanţi, cea de a noua ediţiei a festivalului a înregistrat cea mai puternică zi de deschidere din istoria ei. Programul muzical al Tuborg Green Fest Peninsula a fost deschis de concertul trupei Szászcsávási la Romania – the Carpathian Garden Stage, după care tinerele talente au urcat pe Talent Stage powered by TuborgSound şi seara a adus recitalurile starurilor internaţionale.

Tuborg Main Stage şi-a început activitatea cu trupa de punk Recycle Bin care a compus coloana sonoră pentru reclama TV a festivalului de anul trecut, după care harcore-ul moldovenesc a pus stăpânire pe mii de tineri, la concertul Zdob şi Zdub. Liderul Roman Iagupov a anunţat după concert că an de an acceptă invitaţia de a cânta la festival, fără să stea pe gânduri, iar evenimentul creşte de la o ediţie la alta. Tot un favorit al publicului sunt şi Tankcsapda, care au avut din nou un succes uriaş la public, iar Guano Apes a plusat şi a reuşit să adune peste 10.000 de spectatori în faţa scenei.

La Kiss Terrace cei de la Parno Graszt au făcut o atmosferă extraordinară cu melodiile lor ţigăneşti autentice, iar belgienii de la K’s Choice au vrăjit publicul. În ceea ce priveşte recitalul Foreign Beggars: mii de tineri au fost incapabili să părăsească timp de 2 ore zona fiind captivii ritmului nebun ţimut de DJ Nonames şi de cei doi MC care a cuprins tot, de la hip-hop, la dubstep şi până la rock.

La Talent Stage powered by TuborgSound au cântat Magashegyi Underground şi R.O.A., după tinerele talente, iar la Freedom Music Arena cei de la Stereo Palma şi-au terminat setul dansând în spatele mesei de mixaj. Palotai vs. DJ Vasile au preluat apoi publicul, iar petrecerea a fost dusă până la orele dimineţii de colectivul de DJ români cel mai cunosct pe plan internaţional [a:rpia:r], Rhadoo, Pedro şi  Kozo.

Umbrela Verde, responsabilaă cu atitudinea eco şi păstrarea curăţeniei festivalului, a avut o primă zi încărcată, sute de peninsulari venind cu pahare de plastic sau sticle de plastic goale pentru a-şi primi premiul. Şi nu numai atât: la cortul Umbrela Verde s-au construit statui din materiale reciclabile, s-au lăsat zeci de mesaje eco şi cei mai creativi au pictat tricouri cu mesaje şi simboluri eco pe care le-au primit cadou.

Teatrul s-a mobilizat în adevăratul sens al cuvântului şi a ieşit „în stradă” printre peninsularii pe care i-au învăluit, prin improvizaţie şi deschidere totală, în tainele Comediei dell Arte. Între timp cei prezenţi în Zona Art & Theatre s-au putut bucura de acrobaţii şi programe de circari.

Programul din PORT.ro Dance &Movie Tent a reprezentat o adevărată provocare pentru picioarele peninsularilor, care au dansat până la ore târzii ale nopţii pe ritmuri latino.

Festivalierii au avut ocazia să îşi înceapă ziua cu o cafea bună servită în pub-ul MIÉRT, de asemenea s-au putut bucura de masaje narghilele sau prăjitură. După o dimineaţă de pomină, peninsularii au ales să şi joace o partidă de poker.

14.000 de oameni în prima zi la Tuborg Green Fest Peninsula

Postat de pe data de 29 aug., 2011 in categoria Divertisment. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 2,479 ori.

Publica un raspuns