Consiliul Județean Mureș sărbătorește în această lună 100 de ani de la construirea Palatului Culturii din Tîrgu Mureș. Sub deviza 100 de ANI de CULTURĂ în MUREȘ, Tîrgu Mureșul va fi gazda unei pleiade de manifestări culturale, variind de la concerte de muzică simfonică, rock, până la conferințe susținute de personalități culturale românești și internaționale. Pentru prima dată Festivalul de Film Transilvania va poposi la Tîrgu Mureș. Vine Pascal Bruckner, un scriitor a cărui estetică a verbului nu poate fi contestată nici măcar de către cei care nu-i împărtășesc convingerile. VINE URIAH HEEP!

Să fie lumină

Va fi, fără îndoială, minunat! Tocmai de aceea, amploarea acestui proiect contrastează și mai tare cu tăcerea așternută asupra detaliilor de organizare, cum ar fi buget, promovare și, mai ales… CONTRACTE. Pentru că te-ai aștepta ca o asemenea revărsare de ”vedete” să nu se facă cu înțelegeri verbale și, cu atât mai puțin, pe bază de troc, gen cultură contra hrană. Cu toate acestea, singurul contract care poate fi găsit pe site-ul CJ, legat de Palatul Culturii, este un abscons studiu de fezabilitate privind un așa numit ”iluminat arhitectural”. Studiul a fost întocmit de Universitatea Tehnică din Cluj Napoca contra sumei de aproximativ 22.000 de lei. Modul de obținere a contractului semnat pe 8 aprilie: atribuire directă. Trei zile mai târziu, un proiect de hotărâre votat într-o ședință extraordinară a CJ aloca 709.016 euro pentru realizarea iluminatului Palatului Culturii și a Palatului Administrativ. Suma, care în ochii necunoscătorilor  ar putea să pară determinată aleator, apărea în expunerea de motive ca fiind ”conformă devizului general, anexat, elaborat de Centrul de Ingineria Iluminatului -Universitatea Tehnică Cluj-Napoca”.

Sincer, nu știu ce e mai uluitor: costul ”iluminatului arhitectural” în ziua de azi, sau faptul că inginerii ”ILLUMINATI” de la Cluj l-au determinat cu asemenea precizie în doar două zile. Practic, o zi fără un pic, dacă ne gândim mai bine.

Întunericiții

Nimic nu s-a întâmplat însă, și cum întunericul s-a așternut de atunci peste Palatul Culturii, dimpreună cu o CEAȚĂ GROASĂ peste Palatul Administrativ, ne-am adresat consilierului președintelui CJ, Ciprian Minodor Dobre, domnul Sergiu Zereș, ca să ne explice cât costă această amplă manifestare culturală care va debuta mâine la Tîrgu Mureș.  A fost mai presus de putințele lui Sergiu Zereș care, evident, nu este INGINER și de aceea ne-a pasat secretarului juridic al CJ, Paul Cosma. ”Nu pot să vă spun exact acum, pentru fiecare instituție implicată. Este vorba de un complex de activități de care se ocupă echipa de implementare a proiectului. Fiecare ordonator de credite răspunde de activitățile pe care le desfășoară, cu respectarea prevederilor legale”, a declarat Paul Cosma.

Promovare cu cântec

Și, în definitiv, e de înțeles, atâta timp cât manifestările culturale nu au început încă și, deci, costurile, probabil, nu pot fi determinate cu precizie. Există însă activități legate de proiect care s-au consumat deja, cum ar fi spre exemplu cele de PROMOVARE. Cine a executat spot-urile video, afișele? Cât au costat aceste? Cum a fost desemnat realizatorul lor? ”Este o echipă de creație din Cluj care a elaborat conceptul. În colaborare cu noi, l-am regândit. Alegerea a fost făcută pe bază de cerere de ofertă, propuneri de spot. A fost o licitație cu plafon de sumă. Nu-mi amintesc exact cum se numesc. Apar pe site”, a declarat Sergiu Zereș.

Cum n-am găsit nimic pe site, am ajuns tot la Paul Cosma, întrebând cum de nu apare publicat niciun contract, nici măcar legat de promovarea proiectului. ”Puteți să verificați prevederile legate de postarea pe site și veți vedea că suntem în conformitate cu legile”, a declarat secretarul juridic al CJ.

Veni Vidi Vice

Cum vicepreședintele CJ cu responsabilități culturale este Lokodi Emoke, ne-am adresat domniei sale care însă și-a declinat orice competență, mărturisind că din postura sa nu poate face declarații presei, recomandându-ne să apelăm la președintelui Minodor Dobre.

Ceea ce mi s-a părut cum nu se poate mai straniu, pentru că în perioada în care președinția CJ era deținută de doamna Lokodi, nu-mi amintesc ca vice-președintele Alexandru Frătean să se fi sfiit vreodată să facă declarații. Dimpotrivă, îți tăia macaroana din proprie inițiativă.

Întunericul de după 100 de ani de cultură în Mureș

Postat de pe data de 4 sept., 2013 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 3,539 ori.

Publica un raspuns