A fost mai întâi primul mandat. Fericire mare dincolo de Carpaţi. În sfârşit, la Târgu-Mureş, e primar român. Săptămânile trecute, un coleg de partid al primarului spunea, fără a-mi da dreptul să îi dezvălui numele, „numai noi ştim cât am furat atunci, cum le spuneam să se oprească să nu mai fure că nu mai puşcă buletinele cu numărul celor prezenţi la urne”. O fi fost sau nu o fi fost aşa, doar el şi probabil o mică trupă ştiu. Cert este că, la fel cum Nicolae Ceauşescu era purtat cu caleaşca de regina Marii Britanii, aşa şi Dorin Florea era văzut ca salvatorul românismului de la Târgu-Mureş. Un oraş în care până atunci, să fim cinstiţi, nu s-a făcut mai mult decât tărăboiul din martie 1990. Şi a fost primul mandat… Apoi, a venit al doilea. Plin de plângeri pe la diverse parchete, de ameninţări şi de răfuieli. Cu procese pierdute şi cu bani neînapoiaţi nici astăzi oraşului de edilul găsit vinovat de prejudicierea bugetului. Cu injurii şi atacuri la persoană. Cu un Eugen Nicolăescu gata-gata să se pupe pe gură cu primarul pe care l-a arătat atâta cu degetul. Un mandat în care Dorin Florea s-a plâns întruna că nu are noroc de un Consiliu care să îi facă după voie. Care să schimbe oraşul. S-au făcut ce-i drept nişte drumuri, s-a umblat la imagine şi Târgu-Mureşul arată chiar foarte bine. Un oraş european. La suprafaţă. S-a umblat spre final de mandat şi la imaginea lui Dorin Florea, iar aici marele merit a fost al lui Marius Paşcan, care a reuşit să detensioneze atmosfera dintre edil şi mai toată lumea. Au dispărut ca prin minune plângerile şi au apărut plângăcioşii. Florea s-a făcut cu un nou mandat. A jucat rolul victimei, l-a îmblânzit pe Teodor Giurgea care, după ce şi-a cerut scuze public, a ajuns iată director la Ape. Acum, aproape la jumătatea celui de-al treilea mandat, Florea are practic tot ce şi-a dorit: un Consiliu care votează aşa cum îşi doreşte, o presă subjugată economic prin contractele care o ţin pe linia de plutire, doi viceprimari servili. Cu toate acestea, nimic notabil ca realizări edilitare. Vorbe despre mutatul gării, vorbe despre acoperitul Poclosului, vorbe despre extinderea Zoo, vorbe despre drumul prin pădure, vorbe despre un alt pod peste Mureş, vorbe despre revigorarea stadionului… Vorbe. Sau nu, pardon. Este şi o mare realizare: în plină criză financiară amanetează oraşul cu o serie de credite votate desigur de Consiliul Local, nu de el, fără a avea vreo garanţie că acest lucru este cea mai bună soluţie. Dar Consiliul acţionează aşa cum îi cere edilul şi edilul conduce oraşul… Încă doi ani. Între timp se decide ce pas urmează a face. Deocamdată se zvoneşte că vrea judeţul. De ce? Pentru că acolo nivelul de îndatorare este mult prea mic, iar cu un credit ar putea amaneta întreg judeţul.

Cu toate astea, Florea rămâne în mentalul colectiv „stăpânul” şi ia totul. Dovada este articolul despre „bulinele roşii” cu care stă în buzunar în loc să le pună la vedere pe blocurile cu risc seismic. Am observat că este cel mai citit. Şi nu din cauza blocurilor cu risc seismic, blocuri despre care a scris toată presa. Ci pentru că Florea e „stăpânul”. Trezeşte încă interesul multora şi „vinde”. Florea este o marfă bună şi aduce în continuare voturi. El ştie asta, dar probabil încă nu i-a spus nimeni că trebuie să îşi schimbe strategia. Dar nu e prea târziu. Şi, dacă vom trece cu bine de criză, probabil în campania electorală va reuşi să acopere cu alte vorbe vorbele neacoperite în fapte. Pentru că de fapt asta e politica. O continuă vorbărie.

Florea e „stăpânul” şi „ia tot”

A fost mai întâi primul mandat. Fericire mare dincolo de Carpaţi. În sfârşit, la Târgu-Mureş, e primar român. Săptămânile trecute, un coleg de partid al primarului spunea, fără a-mi da dreptul să îi dezvălui numele, „numai noi ştim cât am furat atunci, cum le spuneam să se oprească să nu mai fure că nu mai puşcă buletinele cu numărul celor prezenţi la urne”. O fi fost sau nu o fi fost aşa, doar el şi probabil o mică trupă ştiu. Cert este că, la fel cum Nicolae Ceauşescu era purtat cu caleaşca de regina Marii Britanii, aşa şi Dorin Florea era văzut ca salvatorul românismului de la Târgu-Mureş. Un oraş în care până atunci, să fim cinstiţi, nu s-a făcut mai mult decât tărăboiul din martie 1990. Şi a fost primul mandat… Apoi, a venit al doilea. Plin de plângeri pe la diverse parchete, de ameninţări şi de răfuieli. Cu procese pierdute şi cu bani neînapoiaţi nici astăzi oraşului de edilul găsit vinovat de prejudicierea bugetului. Cu injurii şi atacuri la persoană. Cu un Eugen Nicolăescu gata-gata să se pupe pe gură cu primarul pe care l-a arătat atâta cu degetul. Un mandat în care Dorin Florea s-a plâns întruna că nu are noroc de un Consiliu care să îi facă după voie. Care să schimbe oraşul. S-au făcut ce-i drept nişte drumuri, s-a umblat la imagine şi Târgu-Mureşul arată chiar foarte bine. Un oraş european. La suprafaţă. S-a umblat spre final de mandat şi la imaginea lui Dorin Florea, iar aici marele merit a fost al lui Marius Paşcan, care a reuşit să detensioneze atmosfera dintre edil şi mai toată lumea. Au dispărut ca prin minune plângerile şi au apărut plângăcioşii. Florea s-a făcut cu un nou mandat. A jucat rolul victimei, l-a îmblânzit pe Teodor Giurgea care, după ce şi-a cerut scuze public, a ajuns iată director la Ape. Acum, aproape la jumătatea celui de-al treilea mandat, Florea are practic tot ce şi-a dorit: un Consiliu care votează aşa cum îşi doreşte, o presă subjugată economic prin contractele care o ţin pe linia de plutire, doi viceprimari servili. Cu toate acestea, nimic notabil ca realizări edilitare. Vorbe despre mutatul gării, vorbe despre acoperitul Poclosului, vorbe despre extinderea Zoo, vorbe despre drumul prin pădure, vorbe despre un alt pod peste Mureş, vorbe despre revigorarea stadionului… Vorbe. Sau nu, pardon. Este şi o mare realizare: în plină criză financiară amanetează oraşul cu o serie de credite votate desigur de Consiliul Local, nu de el, fără a avea vreo garanţie că acest lucru este cea mai bună soluţie. Dar Consiliul acţionează aşa cum îi cere edilul şi edilul conduce oraşul… Încă doi ani. Între timp se decide ce pas urmează a face. Deocamdată se zvoneşte că vrea judeţul. De ce? Pentru că acolo nivelul de îndatorare este mult prea mic, iar cu un credit ar putea amaneta întreg judeţul.

Cu toate astea, Florea rămâne în mentalul colectiv „stăpânul” şi ia totul. Dovada este articolul despre „bulinele roşii” cu care stă în buzunar în loc să le pună la vedere pe blocurile cu risc seismic. Am observat că este cel mai citit. Şi nu din cauza blocurilor cu risc seismic, blocuri despre care a scris toată presa. Ci pentru că Florea e „stăpânul”. Trezeşte încă interesul multora şi „vinde”. Florea este o marfă bună şi aduce în continuare voturi. El ştie asta, dar probabil încă nu i-a spus nimeni că trebuie să îşi schimbe strategia. Dar nu e prea târziu. Şi, dacă vom trece cu bine de criză, probabil în campania electorală va reuşi să acopere cu alte vorbe vorbele neacoperite în fapte. Pentru că de fapt asta e politica. O continuă vorbărie.

Postat de pe data de 7 mai, 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 2,118 ori.