Ceea ce se petrece zilele astea în centrul Târgu-Mureşului se poate caracteriza foarte bine prin acest termen: „ţigănie”. Da, să îmi fie scuzată folosirea acestui cuvânt care ar putea să îi facă pe unii concetăţeni ai noştri să se simtă ofensaţi, însă asta este. Nu, nu mă deranjează, aşa cum îi deranjează pe alţii că e închis traficul rutier pe partea cu Teatrul Naţional. Eu l-aş închide total vreo 2-3 ani până aş face o şosea subterană, cu locuri de parcare cu tot şi l-aş redeschide apoi doar pentru pietoni, total redesenat, cu terase şi alei de promenada. Dar asta e altă poveste. Mă deranjează însă altceva. Alăturarea sutienelor de proastă calitate, cu brânza şi caşul mirositoare a oaie sau vacă asezonate cu miros de ulei încins cu aromă de pancove garnisite cu hârtii aruncate pe oriunde şi cu miros acru de transpiraţie urbană dată de nespălarea unora mă fac să spun însă că Piaţa Trandafirilor din Târgu-Mureş este de fapt în aceste zile o adevărată „ţigănie centrală”. Şi, pentru a dovedi că termenul de „ţigănie” nu este prost ales, adaug aici corturile, tarabele înghesuite printre care abia te mişti, dar şi papagalii purtaţi pe cutia cu bileţele cu noroc „scris” cel mai probabil de concetăţeni analfabeţi care stau cu buzunarele gata să şi le umple din portofelul celor care acum, în criză şi căldură, dau un leu pentru a auzi cuvinte frumoase trase de o pasăre nevinovată, cu penele aripilor smulse ca nu cumva să zboare… Nici nu am mai avut curajul să urc în Cetate, unde mirosul de mititei trebuie să fi fost mai presus de sudoarea cotidiană, dar unde, graţie unui târgumureşean am văzut cum ieri una din formaţiile invitate să concerteze cânta în faţa unui teren umed şi a câtorva oameni rătăciţi în zonă… Cu toate astea, delegaţiile oficiale au venit, au fost primite cu voie bună, li s-au dat mape îmbrăcate în piele şi alte suveniruri, au fost cazate şi au mâncat pe banii noştri şi probabil s-au simţit bine. Cinste lor. Şi vouă, cei care aţi alimentat bugetul local pentru o sărbătoare care probabil va adus şi vouă puţină relaxare în suflete acum, înaintea grevelor declanşate sub lozinca „urlă foamea-n noi”…
Cât despre Cetate, ştiu doar că e folosită aşa, o dată sau de două ori pe an, pentru distracţia câtorva sute de oameni şi pentru buzunarele altor câtorva zeci, în loc să fie scoasă într-un circuit turistic, în loc să ofere zilnic potenţialilor vizitatori o ocazie de a-şi lăsa banii aici, fie în restaurante, fie pe obiecte de artizanat tradiţionale sau care să le amintească pur şi simplu că au treacut prin acest târg de pe Mureş… Poate odată se vor trezi şi locuitorii acestei urbe… Oare când?!
„Ţigănie centrală” în Piaţa Trandafirilor
Ceea ce se petrece zilele astea în centrul Târgu-Mureşului se poate caracteriza foarte bine prin acest termen: „ţigănie”. Da, să îmi fie scuzată folosirea acestui cuvânt care ar putea să îi facă pe unii concetăţeni ai noştri să se simtă ofensaţi, însă asta este. Nu, nu mă deranjează, aşa cum îi deranjează pe alţii că e închis traficul rutier pe partea cu Teatrul Naţional. Eu l-aş închide total vreo 2-3 ani până aş face o şosea subterană, cu locuri de parcare cu tot şi l-aş redeschide apoi doar pentru pietoni, total redesenat, cu terase şi alei de promenada. Dar asta e altă poveste. Mă deranjează însă altceva. Alăturarea sutienelor de proastă calitate, cu brânza şi caşul mirositoare a oaie sau vacă asezonate cu miros de ulei încins cu aromă de pancove garnisite cu hârtii aruncate pe oriunde şi cu miros acru de transpiraţie urbană dată de nespălarea unora mă fac să spun însă că Piaţa Trandafirilor din Târgu-Mureş este de fapt în aceste zile o adevărată „ţigănie centrală”. Şi, pentru a dovedi că termenul de „ţigănie” nu este prost ales, adaug aici corturile, tarabele înghesuite printre care abia te mişti, dar şi papagalii purtaţi pe cutia cu bileţele cu noroc „scris” cel mai probabil de concetăţeni analfabeţi care stau cu buzunarele gata să şi le umple din portofelul celor care acum, în criză şi căldură, dau un leu pentru a auzi cuvinte frumoase trase de o pasăre nevinovată, cu penele aripilor smulse ca nu cumva să zboare… Nici nu am mai avut curajul să urc în Cetate, unde mirosul de mititei trebuie să fi fost mai presus de sudoarea cotidiană, dar unde, graţie unui târgumureşean am văzut cum ieri una din formaţiile invitate să concerteze cânta în faţa unui teren umed şi a câtorva oameni rătăciţi în zonă… Cu toate astea, delegaţiile oficiale au venit, au fost primite cu voie bună, li s-au dat mape îmbrăcate în piele şi alte suveniruri, au fost cazate şi au mâncat pe banii noştri şi probabil s-au simţit bine. Cinste lor. Şi vouă, cei care aţi alimentat bugetul local pentru o sărbătoare care probabil va adus şi vouă puţină relaxare în suflete acum, înaintea grevelor declanşate sub lozinca „urlă foamea-n noi”…
Cât despre Cetate, ştiu doar că e folosită aşa, o dată sau de două ori pe an, pentru distracţia câtorva sute de oameni şi pentru buzunarele altor câtorva zeci, în loc să fie scoasă într-un circuit turistic, în loc să ofere zilnic potenţialilor vizitatori o ocazie de a-şi lăsa banii aici, fie în restaurante, fie pe obiecte de artizanat tradiţionale sau care să le amintească pur şi simplu că au treacut prin acest târg de pe Mureş… Poate odată se vor trezi şi locuitorii acestei urbe… Oare când?!
