Spuneam zilele trecute că în vremuri de criză spiritul se dezlănţuie mai violent. Că, în ciuda faptului că banii sunt mai puţini, oamenii care vor să împărtăşească gândurile şi trăirile lor celor din jur găsesc calea de a publica. Găsesc bani. Alţii au deja. Credeam că a fost cazul lui Emil Marius Paşcan, prefectul. Am aflat însă după ce am scris că parte din poeziile lui Paşcan vin din vremuri mai vechi. Dar că el abia acum a avut curajul să le adune într-un volum. Nimic rău. Am simţit doar nevoia să fac o completare pe acest subiect. Şi, totodată, să leg de acest eveniment, acum când PD-L, partidul ce îl susţine pe postul de prefect stă să se rupă, zvâcnirile din PD-L Mureş. Unde cele două axe, Florea-Maior-Filimon, pe de o parte şi Oprişcan-Paşcan-Poruţiu, pe de altă parte, scot scântei la fiecare atingere. Iar una din aceste atingeri a avut strânsă legătură cu cultura. Pentru că, spun surse credibile din PD-L Mureş, Mihai Poruţiu, din „axa prioritară II a PD-L”, posibil candidat la fotoliul de primar al oraşului, s-a supărat rău pe cei din „axa prioritară I” şi pe susţinătorii ei. Astfel se facă că, prezent la un moment dat în mijlocul acestora se pare că ar fi avut nevoie urgentă de un instrument de scris. Şi l-a cerut. „Să îmi dea şi mie unul care ştie să scrie pe aici sun pix”, ar fi spus Poruţiu, care nu cred că se referea la primarul Toşa, despre care spun liberalii că nu prea bungheşte literele. Iar asta probabil explică plecarea lui Claudiu Maior, imediat după ce luminile s-au stins şi au început să curgă poeziile lui Paşcan în urechile audienţei venită din toate deconcentratele să ia „Uncia de vise”… Sau nu? E cert un lucru însă: şi despre Arghezi se spune că îşi dicta poeziile… Şi până la urmă „din bube, mucegaiuri şi noroi” a rămas în memoria multora ca o frumoasă poezie despre urât. Şi, ştiţi ceva?! Mie mi s-a cam urât să ne lăsăm conduşi de analfabeţi. Şi nu înţeleg totuşi de ce se complac intelectualii în a le mânca totuşi din palmă „celor fără cuvinte”. Doar pentru bani? Şi conştiinţa ce zice? Probabil tace şi suspină pentru o fleică şi un pahar de cognac. Sau pentru o diplomă şi o insignă…
De la poezia lui Paşcan la analfabeţii din PDL Mureş
Spuneam zilele trecute că în vremuri de criză spiritul se dezlănţuie mai violent. Că, în ciuda faptului că banii sunt mai puţini, oamenii care vor să împărtăşească gândurile şi trăirile lor celor din jur găsesc calea de a publica. Găsesc bani. Alţii au deja. Credeam că a fost cazul lui Emil Marius Paşcan, prefectul. Am aflat însă după ce am scris că parte din poeziile lui Paşcan vin din vremuri mai vechi. Dar că el abia acum a avut curajul să le adune într-un volum. Nimic rău. Am simţit doar nevoia să fac o completare pe acest subiect. Şi, totodată, să leg de acest eveniment, acum când PD-L, partidul ce îl susţine pe postul de prefect stă să se rupă, zvâcnirile din PD-L Mureş. Unde cele două axe, Florea-Maior-Filimon, pe de o parte şi Oprişcan-Paşcan-Poruţiu, pe de altă parte, scot scântei la fiecare atingere. Iar una din aceste atingeri a avut strânsă legătură cu cultura. Pentru că, spun surse credibile din PD-L Mureş, Mihai Poruţiu, din „axa prioritară II a PD-L”, posibil candidat la fotoliul de primar al oraşului, s-a supărat rău pe cei din „axa prioritară I” şi pe susţinătorii ei. Astfel se facă că, prezent la un moment dat în mijlocul acestora se pare că ar fi avut nevoie urgentă de un instrument de scris. Şi l-a cerut. „Să îmi dea şi mie unul care ştie să scrie pe aici sun pix”, ar fi spus Poruţiu, care nu cred că se referea la primarul Toşa, despre care spun liberalii că nu prea bungheşte literele. Iar asta probabil explică plecarea lui Claudiu Maior, imediat după ce luminile s-au stins şi au început să curgă poeziile lui Paşcan în urechile audienţei venită din toate deconcentratele să ia „Uncia de vise”… Sau nu? E cert un lucru însă: şi despre Arghezi se spune că îşi dicta poeziile… Şi până la urmă „din bube, mucegaiuri şi noroi” a rămas în memoria multora ca o frumoasă poezie despre urât. Şi, ştiţi ceva?! Mie mi s-a cam urât să ne lăsăm conduşi de analfabeţi. Şi nu înţeleg totuşi de ce se complac intelectualii în a le mânca totuşi din palmă „celor fără cuvinte”. Doar pentru bani? Şi conştiinţa ce zice? Probabil tace şi suspină pentru o fleică şi un pahar de cognac. Sau pentru o diplomă şi o insignă…
