O analiză la rece susținută de Energomur & Primăria Tîrgu-Mureș.
Proaspăt ieșit de la dușul rece mulțumită (sau din cauza, că pe căldurile astea…) susnumitelor instituții, nu mai ai nici o scuză ca să nu privești lucrurile la rece. Dar nu mă opresc la subiectul Energomur, că de el văd că s-a ocupat Dan.
De când mi-am cumpărat laptop și nu mai depind aproape de nimic în a-mi potoli setea de informații, nici eu nu mai am vreo scuză ca să mă mai uit la televizor. Și nici n-o mai fac, decât accidental. Iar dacă aveți răbdarea și putința să renunțați măcar vreo câteva zile la viciu, la reconectare veți avea mari surprize. Și nu m-aș apleca atât de mult la posturile comerciale, întrucât acolo de mult nu mai am ce privi. Afară de Top Gear, care mi se pare emisiunea supremă în materie de mașini, iar dacă se mai străduiesc puțin, poate și de umor.
Știri, informare, jurnalism, că acolo vreau să ajung. Deci televiziuni de știri, că de, lucrez în presă, deci musai să fiu la curent cu tot ce mișcă-n țărișoară. Ei, la reconectarea-mi la televiziunea de știri, fie c-o cheamă Realitatea sau Antena 3, am avut impresia stranie că, într-un fel misterios și obscur, ei s-au prins de treaba asta, îi deranjează și vor cumva să mă enerveze, să mă irite, să-mi inducă o stare de nervozitate. Așa se face că jurnalismul adevărat, mă refer aici la esența lui, aceea de a prezenta niște evenimente, fapte, întâmplări, numite generic știri, pierde teren în fața unui soi de coridă-coloseum în care sunt aruncate tot felul de personaje. Ele, personajele, sunt mai apoi zgândărite, ca un câine pe care-l împungi prin gard c-un băț, în așa fel încât sunt aduse într-o stare soră cu demența. Ajunși acolo, cutăreștii și cutăresele încep să debiteze tot felul de porcării, să se certe cu comesenii din platou, să facă glume de birt, să folosească tot felul de figuri de stil care mai de care mai sprințare, ori să ajungă chiar la starea în care sunt roșii de furie, aproape spumegând la gură, în care dacă îi mai împungi o dată cu bățul prin gard sunt în stare să-l sară și să te prindă de nădragi. Cel mai celebru caz a fost la B1 TV când duduia parlamentar cu nenea parlamentar și-au făcut schimb de apă din pahar nemainimerind paharele, ci hainele pe care, în mod nefericit, le purtau. Norocul e că reprizele încinse vin în porții mici, rupte de pauze de publicitate, în care habar nu am cum fac de se mai răcoresc într-atât încât să fie apți la reluare.
Moderatorii, mai nou, mi-i imaginez ca fiind niște stăpâni ai arenei, care posedă un arsenal întreg de obiecte contondente, mascate în întrebări perfect îndreptățite întru, firește, corecta informare a privitorului avid de sânge mediatic. Privitorul are și el destule motive de a fi avid de sânge, fiind de ajuns o scurtă privire de ansamblu asupra bunului mers al societății. Așadar, avem niște privitori năuciți de o sete de hardcore mediatic, niște arene imaginare care de fapt se găsesc în fiecare casă de năucit, mai avem niște animale mereu sângerânde (doar la suprafață, desigur) cu o privire fie de oameni tâmpi, fie de posedați de diavol, care cât e ziulica de lungă, vezi Doamne, dezbat marile probleme ale patriei. Dis de dimineață și până seara târziu. Firește că respectivii mai trebuie să mănânce, să mai dea pe la munci, să mai bea o cafea, să mai cheltuie bani… mă rog, ce fac ei de obicei, așa că s-au organizat. Există categoria de animale de dimineață, una de prânz, una de după-amiază spre seară, iar cei mai vrednici dintre cei vrednici ajung la dobitolkshow-urile de după orele 21-22. C-așa le-aș numi eu: dobitalkshow-uri.
Singura alternativă în calea tăvălugului ar fi TVR Info, dar acolo s-a căzut în cealaltă extremă: riști să adormi. Și ar mai fi televiziunile locale, care încă n-au prins atât de tare microbul, dar par că se îndreaptă tot într-acolo. Ce nu înțeleg ei, e că presa nu se rezumă la înverșunarea asta continuă și nebunească. Mai avem slavă Domnului câte-un ziar mai serios, câte-un post de radio, câte-un site de internet etc. în care să evadăm. Că un om cu scaun la cap nu mai poate fi ombilical legat de ei. Că nu toți suntem prinși de rabie seară de seară, că mai suntem capabili, măcar în anumite momente, să gândim cu capul nostru, pentru noi.
Dar, din nefericire, gândirea, rațiunea, pragmatismul în perioada nefericită prin care trecem e o marfă tot mai rară. Ș-atunci nu toți se prind, motiv pentru care se uită la televizor, să se relaxeze la un Acces Direct înainte de jurnalele serii. Ceea ce nu v-aș prea recomanda.
Dobitalk-show
O analiză la rece susținută de Energomur & Primăria Tîrgu-Mureș.
Proaspăt ieșit de la dușul rece mulțumită (sau din cauza, că pe căldurile astea…) susnumitelor instituții, nu mai ai nici o scuză ca să nu privești lucrurile la rece. Dar nu mă opresc la subiectul Energomur, că de el văd că s-a ocupat Dan.
De când mi-am cumpărat laptop și nu mai depind aproape de nimic în a-mi potoli setea de informații, nici eu nu mai am vreo scuză ca să mă mai uit la televizor. Și nici n-o mai fac, decât accidental. Iar dacă aveți răbdarea și putința să renunțați măcar vreo câteva zile la viciu, la reconectare veți avea mari surprize. Și nu m-aș apleca atât de mult la posturile comerciale, întrucât acolo de mult nu mai am ce privi. Afară de Top Gear, care mi se pare emisiunea supremă în materie de mașini, iar dacă se mai străduiesc puțin, poate și de umor.
Știri, informare, jurnalism, că acolo vreau să ajung. Deci televiziuni de știri, că de, lucrez în presă, deci musai să fiu la curent cu tot ce mișcă-n țărișoară. Ei, la reconectarea-mi la televiziunea de știri, fie c-o cheamă Realitatea sau Antena 3, am avut impresia stranie că, într-un fel misterios și obscur, ei s-au prins de treaba asta, îi deranjează și vor cumva să mă enerveze, să mă irite, să-mi inducă o stare de nervozitate. Așa se face că jurnalismul adevărat, mă refer aici la esența lui, aceea de a prezenta niște evenimente, fapte, întâmplări, numite generic știri, pierde teren în fața unui soi de coridă-coloseum în care sunt aruncate tot felul de personaje. Ele, personajele, sunt mai apoi zgândărite, ca un câine pe care-l împungi prin gard c-un băț, în așa fel încât sunt aduse într-o stare soră cu demența. Ajunși acolo, cutăreștii și cutăresele încep să debiteze tot felul de porcării, să se certe cu comesenii din platou, să facă glume de birt, să folosească tot felul de figuri de stil care mai de care mai sprințare, ori să ajungă chiar la starea în care sunt roșii de furie, aproape spumegând la gură, în care dacă îi mai împungi o dată cu bățul prin gard sunt în stare să-l sară și să te prindă de nădragi. Cel mai celebru caz a fost la B1 TV când duduia parlamentar cu nenea parlamentar și-au făcut schimb de apă din pahar nemainimerind paharele, ci hainele pe care, în mod nefericit, le purtau. Norocul e că reprizele încinse vin în porții mici, rupte de pauze de publicitate, în care habar nu am cum fac de se mai răcoresc într-atât încât să fie apți la reluare.
Moderatorii, mai nou, mi-i imaginez ca fiind niște stăpâni ai arenei, care posedă un arsenal întreg de obiecte contondente, mascate în întrebări perfect îndreptățite întru, firește, corecta informare a privitorului avid de sânge mediatic. Privitorul are și el destule motive de a fi avid de sânge, fiind de ajuns o scurtă privire de ansamblu asupra bunului mers al societății. Așadar, avem niște privitori năuciți de o sete de hardcore mediatic, niște arene imaginare care de fapt se găsesc în fiecare casă de năucit, mai avem niște animale mereu sângerânde (doar la suprafață, desigur) cu o privire fie de oameni tâmpi, fie de posedați de diavol, care cât e ziulica de lungă, vezi Doamne, dezbat marile probleme ale patriei. Dis de dimineață și până seara târziu. Firește că respectivii mai trebuie să mănânce, să mai dea pe la munci, să mai bea o cafea, să mai cheltuie bani… mă rog, ce fac ei de obicei, așa că s-au organizat. Există categoria de animale de dimineață, una de prânz, una de după-amiază spre seară, iar cei mai vrednici dintre cei vrednici ajung la dobitolkshow-urile de după orele 21-22. C-așa le-aș numi eu: dobitalkshow-uri.
Singura alternativă în calea tăvălugului ar fi TVR Info, dar acolo s-a căzut în cealaltă extremă: riști să adormi. Și ar mai fi televiziunile locale, care încă n-au prins atât de tare microbul, dar par că se îndreaptă tot într-acolo. Ce nu înțeleg ei, e că presa nu se rezumă la înverșunarea asta continuă și nebunească. Mai avem slavă Domnului câte-un ziar mai serios, câte-un post de radio, câte-un site de internet etc. în care să evadăm. Că un om cu scaun la cap nu mai poate fi ombilical legat de ei. Că nu toți suntem prinși de rabie seară de seară, că mai suntem capabili, măcar în anumite momente, să gândim cu capul nostru, pentru noi.
Dar, din nefericire, gândirea, rațiunea, pragmatismul în perioada nefericită prin care trecem e o marfă tot mai rară. Ș-atunci nu toți se prind, motiv pentru care se uită la televizor, să se relaxeze la un Acces Direct înainte de jurnalele serii. Ceea ce nu v-aș prea recomanda.
