Parcă se spunea pe undeva, pe la televizor parcă, direct de la Guvern, că suntem în criză, nu?! Cu toate astea, românul ştie să se distreze. Că ce mai, doar atât i-a mai rămas!? Şi nu ştie până când. Aşa că, ori de câte ori are ocazia, „o pune” de-un chef. Un bal, o chermeză. Iar săptămâna această le pregăteşte mureşenilor avalanşă de variante pentru a se binedispune.

Astfel, vineri, sâmbătă şi duminică, trei evenimente cultural-artistice tradiţionale deja se suprapun şi se concurează unul pe celălalt. Este vorba de Festivalul Văii Gurghiului, Târgul Peştelui de la Zaul de Câmpie şi de Zilele Bandului.

De departe cel mai complex eveniment cultural-artistic al sfârşitului de săptămână din judeţul Mureş se anunţă a fi Festivalul de datini şi obiceiuri al Văii Gurghiului. Asta în primul rând datorită faptului că în organizarea evenimentului care are caracter regional sunt implicate mai multe primării din zonă, grupate în Asociaţia Comunităţilor Văii Gurghiului, dar şi Instituţia Prefectului judeţului Mureş. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc sâmbătă, 21 august 2010, ora 14.00, în Ibăneşti, pe Platoul „Fâncel” unde tot sâmbătă, începând cu ora 9.00, un sobor de preoţi de pe Valea Gurghiului împreună cu IPS Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia vor sfinţi biserica ridicată în satul alegoric.
„La această ediţie a festivalului, accentul va fi pus pe promovarea soliştilor şi trupelor locale, cea mare parte a programului fiind susţinut de către aceştia”, a declarat Cristina Manoilă, purtător de cuvânt al Prefecturii Mureş, care vrea să sublinieze parcă faptul că, fiind criză, nu se aruncă cu banii pe fereastră pentru a aduce fel de fel de celebrităţi internaţionale sau naţionale pe Valea Gurghiului. Totuşi, la ediţia din acest an a Festivalului Văii Gurghiului nu vor lipsi însă invitaţi speciali cum ar fi Dumitru Fărcaş, Aurel Tămaş, Irina Loghin, Benone Sinulescu sau trupele Talisman şi Compact.
Chiar dacă au caracter local, Târgul Peştelui de la Zau de Câmpie şi Zilele Bandului vor rivaliza cu Festivalul Văii Gurghiului.

La Zau de Câmpie vizitatorii sunt aşteptaţi ca în fiecare an în pădurea Bârsana pentru un peşte la proţap, dar şi pentru alte surprize pregătite de autorităţile locale care au îmbrăcat deja haina de sărbătoare după ce au asfaltat de la un capăt la altul drumul principal din sat.

Cât priveşte Zilele Bandului, primarul Mircea Rusu spune că la Band vor veni personalităţi importante cum ar fi Ion Caramitru sau Maia Morgenstein. „Ne-am gândit ca aceste trei zile să fie în fapt o sărbătoare a sufletului în care să se regăsească toţi locuitorii comunei”, spune Mircea Rusu, potrivit căruia la Band festivităţile se vor încheia cu un foc de artificii.

Aşadar, e criză, dar e loc şi de distracţie. Suntem deja la mijlocul săptămânii, aşadar, trebuie să vă hotărâţi încotro o apucaţi. Sau, de ce nu, puteţi prinde câte un pic de peste tot. Merită. Ce va fi de luni încolo, vom vedea, că doar nu vine încă sfârşitul, nu-i aşa?!

Voia bună rivala crizei în Mureş

Postat de pe data de 18 aug., 2010 in categoria Civism, Cultură, Evenimente. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 5,261 ori.