Dupa ce şi-a tras stadion să vorbească în faţa tribunelor pline, plictisit de întâlnirile de cartier cu sonorizarea asigurată de Neluţu Chiorean (el spune că nu, eu scriu ce vorbeşte gura târgului) sau de alţi oameni platiţi din bani publici, pregătind scoaterea din circuit a sălii de spectacole de la Casa Tineretului care, dacă jocurile curg liniştit cum vor, va deveni probabil cel mai mare cazino din oraş, Dorin Florea este gata să intre şi în lumea filmului. Iar filmul său preferat, „Gaşca nebună” sau „Maneliştii PD-L” va rula la „Arta”, singurul cinematograf din Târgu-Mureş unde încă mai rulează filme. Pentru că, dacă informaţiile primite acum de la doamna Eva Şuteu, cea care administrează cinematograful „ARTA” se confirmă, la 12.30, administraţia locală de la Târgu-Mureş va prelua cinematrograful în administrare şi îi va deschide astfel calea principalului ales al urbei spre preamărire. Lui şi celor din jurul său. Asta pentru că, nu-i aşa, era nevoie în centru de o sală în care Florea et Co. să se poată manifesta atunci când plouă,iar echipa de curling cu aplaudacii ei cu tot şi jurnaliştii cumpăraţi cu bani publici să-i poată minţi frumos. Aşadar, atenţie: se taie. Iar prima tăiere ar putea fi resimţită de târgumureşeni din 3 septembrie, adică din momentul în care ar trebui să vină noile filme. Pentru că România Film nu va mai trimite filme pe gratis la Târgu-Mureş. Adică nu va accepta ca Primăria Târgu-Mureş să încaseze banii din vânzări, iar ei să trimită peliculele gratis. Municipalitatea nu a prezentat încă nici un proiect concret, nu a vorbit nimeni despre acest subiect, aşa că „bomba” va exploda abia după preluarea cinematografului. Atunci vom afla probabil şi dacă viitorul film de campanie al celor pe care îi pomeneam mai sus va rula 3D, dar şi cine va pune muzica filmelor de la „Arta”.
Cert este că, cel puţin pentru început, administraţia locală ar trebui să păstreze şi angajaţii de la cinematograf, iar asta ar da peste cap calculele guvernamentale privitoare la reducerea de personal din administraţia locală. Deci, până la urmă, despre ce vorbim domnule Boc? Cred că nici Vlădescu nu ştie, darămite Claudiu Maior. Totuşi, l-am sunat. „Sper ca maxim într-un an de zile să putem vedea şi noi filme în 3D aşa cum e la Cluj”, a fost reacţia promptă a viceprimarului, care pare totuşi să ştie mai multe decât cei de la Bucureşti şi care a confirmat că la 12.30 preiau cinematograful. Parcă e din filmele cu războiul. Unii preiau controlul, alţii plâng. Apoi, Claudiu Maior a continuat cu explicaţiile. „Vom găsi fondurile necesare pentru reabilitare, din surse proprii”, iar, cât priveşte angajaţii, „dacă s-a angajat Consiliul Local să îi preia, atunci îi preluăm, că banii în buget au fost prevăzuţi şi pentru ei”.
Aşadar, e criză, dar numai pentru noi. Pentru că altfel nu-mi explic cum firmele private care şi-au planificat pe la cele două mall-uri să deschidă cinematografe au renunţat la idee, din raţiuni financiare, iar bugetul oraşului stă doldora de bani numai buni pentru o asemenea investiţie. Poate până la urmă vom avea şi o explicaţie. Probabil după alegerile din 2012…