Vorbeam zilele trecute cu cineva despre presă. De fapt el deschisese discuția și, curios ca să aud un feedback de la cineva complet neimplicat în media, politică sau afaceri locale, am stat ș-am ascultat fără să-l întrerup. Principala lui nemulțumire nu era legată de informația în sine, de calitatea acesteia, de independență sau subordonare editorială, ci de modul de prezentare. Și am fost tentat să-i spun că de fapt esența e tocmai la calitatea informației. Și încă am această convingere. Dar avea și el mare dreptate când spunea că nu mai poate urmări nimic în presa locală pentru că totul este scris (și se referea nu doar la ziare) absolut deplorabil, de necitit.
Și, repet, are partea lui destul de consistentă de dreptate. Dacă stau bine să mă gândesc, nici eu nu mai pot parcurge cine știe ce cantitate de informație, tocmai din cauza asta: modul de abordare. Nu mai suport încrâncenarea și patima care răzbat printre rânduri. Fie că vorbim despre presă scrisă, televiziune, bloguri sau chiar platforma on-line aici de față. Mi-e din ce în ce mai greu să înghit ironii, mișto-uri, atacuri și răspunsuri la atacuri. În dauna la relatări, critici și dezbateri bazate strict pe argumente și contra-argumente. Mi se pare că de cele mai multe ori informația (chiar și cea de calitate) este îmbrăcată într-o haină din ce în ce mai groasă de subiectivitate, de militantism chiar, de accente inutile, de păreri și de o apăsare personală a autorului, care uneori o cocoșează de-a dreptul. Indiferent că-i ziar, revistă, televiziune sau mediu online.
Din când în când îmi place să urmăresc un grupaj de știri al Euronews, iar de fiecare dată când o fac (sunt destul de rare ocaziile) mi se pare că ceea ce fac și facem noi în presa locală este din ce în ce mai departe de acel standard. Acolo totul este limpede, informația este transparentă, iar consumatorul este lăsat să gândească, să digere singur. Pe când aici totul este învăluit ori în mister, ori în mișto. Suntem tot mai pătimași, tot mai „didactici”, tot mai atot-știutori, tot mai departe de unde ar trebui să fim. Și chiar dacă venim cu informații bune, le prezentăm prost. Ș-atunci mi se pare că alterăm chiar informația în sine, pentru că în loc de critică facem analiza ironică a unui eveniment. Ne avântăm mai mult decât ar trebui. Iar dacă doriți să mă combateți, fie că sunteți colegi de breaslă sau consumatori de presă, vă rog să plecați de la observația că m-am inclus și pe mine în aceste tendințe.
De ce nu se poate altfel?
Vorbeam zilele trecute cu cineva despre presă. De fapt el deschisese discuția și, curios ca să aud un feedback de la cineva complet neimplicat în media, politică sau afaceri locale, am stat ș-am ascultat fără să-l întrerup. Principala lui nemulțumire nu era legată de informația în sine, de calitatea acesteia, de independență sau subordonare editorială, ci de modul de prezentare. Și am fost tentat să-i spun că de fapt esența e tocmai la calitatea informației. Și încă am această convingere. Dar avea și el mare dreptate când spunea că nu mai poate urmări nimic în presa locală pentru că totul este scris (și se referea nu doar la ziare) absolut deplorabil, de necitit.
Și, repet, are partea lui destul de consistentă de dreptate. Dacă stau bine să mă gândesc, nici eu nu mai pot parcurge cine știe ce cantitate de informație, tocmai din cauza asta: modul de abordare. Nu mai suport încrâncenarea și patima care răzbat printre rânduri. Fie că vorbim despre presă scrisă, televiziune, bloguri sau chiar platforma on-line aici de față. Mi-e din ce în ce mai greu să înghit ironii, mișto-uri, atacuri și răspunsuri la atacuri. În dauna la relatări, critici și dezbateri bazate strict pe argumente și contra-argumente. Mi se pare că de cele mai multe ori informația (chiar și cea de calitate) este îmbrăcată într-o haină din ce în ce mai groasă de subiectivitate, de militantism chiar, de accente inutile, de păreri și de o apăsare personală a autorului, care uneori o cocoșează de-a dreptul. Indiferent că-i ziar, revistă, televiziune sau mediu online.
Din când în când îmi place să urmăresc un grupaj de știri al Euronews, iar de fiecare dată când o fac (sunt destul de rare ocaziile) mi se pare că ceea ce fac și facem noi în presa locală este din ce în ce mai departe de acel standard. Acolo totul este limpede, informația este transparentă, iar consumatorul este lăsat să gândească, să digere singur. Pe când aici totul este învăluit ori în mister, ori în mișto. Suntem tot mai pătimași, tot mai „didactici”, tot mai atot-știutori, tot mai departe de unde ar trebui să fim. Și chiar dacă venim cu informații bune, le prezentăm prost. Ș-atunci mi se pare că alterăm chiar informația în sine, pentru că în loc de critică facem analiza ironică a unui eveniment. Ne avântăm mai mult decât ar trebui. Iar dacă doriți să mă combateți, fie că sunteți colegi de breaslă sau consumatori de presă, vă rog să plecați de la observația că m-am inclus și pe mine în aceste tendințe.
