ONG-urile care se opun defrişării unei porţiuni de pădure de la Platoul Corneşti în favoarea unui drum care să facă legătura între cartierul Tudor Vladimirescu şi cartierul 7 Noiembrie au obţinut cel puţin amânarea proiectului. Asta pentru că, potrivit siteului oficial al ADR Centru, Primăria Târgu-Mureş a cerut retragerea acestui proiect de la finanţare. „Prin adresa nr. 16007/24.08.2010 Primăria Municipiului Tg. Mureş a solicitat retragerea proiectului intitulat „Construire stradă de legătură Spitalul Judeţean Mureş-strada Livezeni” depus cu PIDU, având în vedere riscul necontractării acestui proiect datorită contestaţiilor făcute de o serie de ONG-uri, şi înlocuirea acestuia cu cele două proiecte existente în lista de rezervă care vizează „Modernizarea reţelei stradale din Tg. Mureş  etapa I şi II”. Din documentul citat eu înţeleg o oarecare bucurie a celui care a redactat întreaga informare şi asta deoarece autorul nu dă vina pe ONG-uri, ci aproape le felicită. De ce? Pentru că în textul preluat de pe site-ul ADR Centru scrie că toată această modificare se petrece „datorită” şi nu „din cauza” ONG-urilor. Mă întreb dacă cei de la ADR au citat în informarea lor exact Primăria Târgu-Mureş, iar dacă e aşa… înseamnă că protestul ONG-urilor le pică precum o mănuşă lui Florea şi Maior. De ce? Pentru că subiectul poate fi exploatat la maximum în campania electorală. Cum? Simplu: cei din ONG-uri sunt de regulă maghiari, iar asta dă bine în competiţia cu Borbely care urmează a fi acuzat că întărâtă din umbră organizaţiile cu pricina. Pentru că, nu-i aşa, la Târgu-Mureş doar Laszlo Borbely e de vină…

Interesant este însă că despre solicitarea cu pricina presa nu a fost informată nici de Biroul de PResă al Primăriei Târgu-Mureş, nici de consilierii personali ai primarului sau viceprimarului şi nici de presa-trompetă care ar fi trebuit imediat să sară la gâtul ONG-urilor pentru că, iată, vom mai avea deaşteptat până să avem încă un drum care să degreveze circulaţia prin centru. Am fost anunţaţi chiar de cei care critică proiectul drumului prin pădure care îşi fac un titlu de glorie din pasul înapoi al Primăriei. Este însă, aşa cum spuneam, o bucurie mult pre precoce, iar râmele, melcii şi veveriţele din pădure ştiu asta…

Centura prin pădure sare de la finanţare

Postat de pe data de 16 sept., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 6,716 ori.