Ministrul Culturii din România, subliniez din România, Kelemen Hunor, spunea în urmă cu ceva vreme că situaţia de la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş nu poate continua. Promitea măsuri pentru a pune capăt delăsării de aici şi îl acuza pe Vlad Rădescu, managerul interimar, că nu i-a prezentat în opt luni un proiect pentru a putea dirija bani încoace. De atunci am încercat în repetate rânduri să vorbesc cu Kelemen Hunor, să aflu care sunt măsurile promise, dar… în zadar. Dacă cu alţi miniştri poţi vorbi aproape oricând, dacă Emil Boc răspunde el însuşi la telefon, dacă Laszlo Borbely te sună el înapoi cand vede un apel pierdut, Kelemen Hunor lasă impresia că fuge de presă. Cel puţin de presa mureşeană. Iar la telefonul său, indiferent de oră sau zi a săptămânii răspunde o duduie plină de sine care, dacă îi laşi spre rezolvare o problemă o lasă la rându-i exact acolo unde a-i pus-o. Pe de o parte o înţeleg, doar ea are alte treburi, nu să răspundă în locul şefului. Poate doar dacă ea îl consiliază să nu răspundă la telefoanele jurnaliştilor. Perseverent cum mă ştiu, am făcut demersuri şi am ajuns să vorbesc cu un domn deosebit de amabil din Ministerul Culturii, Radu Enache, consilier pe probleme de mass media al ministrului Culturii. Iar prin intermediul său am putut afla de ce se ascunde Kelemen Hunor. „Nu s-a găsit ceva care să genereze măsuri administrative sau de altă natură împotriva actualului manager interimar”, mi-a spus domnul Radu Enache referindu-se la controlul efectuat de Corpul de Control al Ministerului Culturii la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş. Domnia sa a mai adăugat că Ministerul nu se bagă în disputele interne de Naţionalul târgumureşean şi că procedurile privind organizarea unui concurs pentru postul de director sunt foarte avansate. „Noul director care va câştiga concursul trebuie să rezolve toate problemele de la Târgu-Mureş”, a conchis domnul Radu Enache.
Aşadar, în ciuda tuturor reclamaţiilor Vlad Rădescu este curat. Rămâne deocamdată şef la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş şi, probabil, va fi singurul candidat pentru postul ce urmează să fie scos la concurs. Să îi fi fost de folos steagul fluturat în spatele lui Băsescu, sau rolul de Ciprian Porumbescu de pe vremuri? Habar nu am şi nu mă interesează. Am auzit însă că la sfârşitul săptămânii trecute s-a repetat cu public în sala mare… Aşadar, vor fi şi cele două premiere promise. Nu zic decât… la mai mare şi nervi de oţel. Atât pentru Vlad Rădescu cât şi pentru angajaţi. Dar mai ales pentru potenţialii spectatori care încă aşteaptă ca Teatrul Naţional de la Târgu-Mureş să fie iarăşi ceea ce a fost sau mai mult decât atât…