În anul 2009, s-au înscris la Examenul de Rezidenţiat peste 5.000 de candidaţi, dintre care 1.780 au obţinut punctaje sub limita notei de promovare. Doar noua candidaţi au obţinut peste 900 de puncte (în contextul în care scorul maxim este 950). Aceste date reflectă dificultatea pe care studenţii Facultăţii de Medicină Generală o au în pregătirea Examenului de Rezidenţiat, de care depinde intrarea lor în specialităţile dorite şi deci viitorul carierei lor.
Pornind de la aceste date, Societatea Studenţească de Chirurgie din România (SSCR) organizează Simulări de Rezidenţiat prin care îi ajută pe studenţi să îşi pregătească din timp materia, dar şi să se autoevalueze în mod realist. Participarea la „Simularea Naţională a Examenului de Rezidenţiat” poate să îmbunătăţească studenţilor atât pregătirea medicală generală, cât şi şansele de a obţine un punctaj mare la Examenul Naţional de Rezidenţiat.
SSCR va organiza Simularea Naţională a Examenului de Rezidenţiat în data 16 octombrie 2010, după susţinerea examenului de licenţa de către studenţii din anul VI ai UMF-urilor. Simularea Naţională este deschisă studenţilor din întreaga ţară, având loc în toate cele 12 centre universitare. Examenul cuprinde 200 de subiecte grilă: 50 tip complement simplu şi 150 tip complement multiplu, realizate având drept bază grilele originale.
Taxa de participare este de 20 RON şi va acoperi cea mai mare parte din costurile logistice ale examenului, ale materialelor informative, protocol şi alte surprize. Înscrierile au loc până joi, 7 octombrie 2010. Pentru detalii vizitează site-ul: http://rezidentiat.sscr.ro
Societatea Studenţească de Chirurgie din România este un ONG care are ca prim scop promovarea informaţiei medicale, printre studenţii interesaţi de medicina intervenţională, încercând să faciliteze acumularea de cunoştinţe şi de experienţă practică. SSCR se adresează de asemenea tinerilor medici dar şi a celor cu experienţă prin iniţierea şi dezvoltarea unor programe de cercetare comune în domeniul chirurgiei.
Coordonator Tîrgu-Mureş: Maria Eliza Nedu
Telefon: 0726 261 863
E-mail: [email protected]
P.S. Am publicat materialul de față tocmai pentru că studenții nu prea se înghesuie la aceste simulări, din motive care mie îmi cam scapă. Dacă aveți altă opinie, vă invit să comentați.