E o întrebare care ar putea primi multe răspunsuri şi analizată din multe perspective. Când am scris-o mi-am dat seama că proletcultiştii încercau să avanseze o idee conform căreia românii ar fi fost la baza tuturor marilor descoperiri şi tot românii ar fi fost fondatorii marilor curente care au dus la transformarea şi modernizarea lumii. De acolo şi ideea că, dat fiind faptul că nu ni s-a recunoscut vreun asemenea statut, suntem mereu puşi la colţ şi nedreptăţiţi. Apoi m-am gândit la cele scrise de H. R. Patapievici într-una din cărţile sale în care vedea poporul român sub jeturile diverselor popoare care pur şi simplu urinau peste noi prin istorie. Dar, oare de ce ne vor toţi îngenuncheaţi? Desigur, aici perspectiva unui popor aruncat parcă la întâmplare într-un teritoriu mirific, dar inapt să facă ceva adevărat cu el… Iar întrebarea mea a pornit după minutul 98 al meciului dintre Steaua şi Napoli. Pentru că eu nu sunt stelist şi nici un mare microbist, iar arbitrul a fost polonez… Pentru că la Bucureşti cutremurul din ultima dimineaţă de septembrie a acestui a a fost simţit de populaţie, în timp ce napolitanii stau cu teama în sân zi de zi ca nu cumva vulcanul deasupra căruia e construit oraşul să răbufnească. Şi atunci, de vor toţi să ne îngenuncheze? Poate pentru că suntem văzuţi cam ca ciobanii la oraş. Sau, de ce nu, ca Becali în Parlamentul European…
Dar totuşi, de ce vor toţi să ne îngenuncheze? Pe noi, jurnaliştii care nu vrem să pupăm dosul celor de la putere? Pentru a nu scrie despre casele ce şi le trag ei sau purtătorii lor de trenă? Pentru a nu vorbi despre afacerile din bani publici? Pentru a nu mai arăta cu degetul spre afacerile murdare spălate cu mâna altora? Pentru a nu săpa acolo unde e ascuns gunoiul? Pentru că s-au găsit mereu şi se vor găsi neluţi sau neluţe care să trompeteze în urechile şefilor de redacţii? Probabil. Probabil vor să ne îngenuncheze pentru a se simţi stăpâni. Pentru a se simţi mari. Pentru că mintea lor obtuză nu vrea decât putere. Pentru că se tem de libertatea pe care am câştigat-o în decembrie 1989, libertate care ne dă dreptul să visăm. Şi poate tocmai de aceea nu putem fi îngenuncheaţi prea uşor. Nici noi, jurnaliştii care suntem aşteptaţi la colţ de câinii turbaţi ai găştilor de cartier ce ne conduc şi nici noi ca popor care am scăpat de prea puţină vreme de sub talpa unei dictaturi care a vrut să ne ţină cu ochelari de cai…
Aşadar, vedem cum ei vor să ne îngenuncheze, simţim cum sufla putuors în ceafă, dar mergem mai departe. De ce? Pentru că avem dreptul la libertate şi avem libertatea să le spunem în faţă ceea ce gândim. Deocamdată.
De ce ne vor toţi îngenuncheaţi?
E o întrebare care ar putea primi multe răspunsuri şi analizată din multe perspective. Când am scris-o mi-am dat seama că proletcultiştii încercau să avanseze o idee conform căreia românii ar fi fost la baza tuturor marilor descoperiri şi tot românii ar fi fost fondatorii marilor curente care au dus la transformarea şi modernizarea lumii. De acolo şi ideea că, dat fiind faptul că nu ni s-a recunoscut vreun asemenea statut, suntem mereu puşi la colţ şi nedreptăţiţi. Apoi m-am gândit la cele scrise de H. R. Patapievici într-una din cărţile sale în care vedea poporul român sub jeturile diverselor popoare care pur şi simplu urinau peste noi prin istorie. Dar, oare de ce ne vor toţi îngenuncheaţi? Desigur, aici perspectiva unui popor aruncat parcă la întâmplare într-un teritoriu mirific, dar inapt să facă ceva adevărat cu el… Iar întrebarea mea a pornit după minutul 98 al meciului dintre Steaua şi Napoli. Pentru că eu nu sunt stelist şi nici un mare microbist, iar arbitrul a fost polonez… Pentru că la Bucureşti cutremurul din ultima dimineaţă de septembrie a acestui a a fost simţit de populaţie, în timp ce napolitanii stau cu teama în sân zi de zi ca nu cumva vulcanul deasupra căruia e construit oraşul să răbufnească. Şi atunci, de vor toţi să ne îngenuncheze? Poate pentru că suntem văzuţi cam ca ciobanii la oraş. Sau, de ce nu, ca Becali în Parlamentul European…
Dar totuşi, de ce vor toţi să ne îngenuncheze? Pe noi, jurnaliştii care nu vrem să pupăm dosul celor de la putere? Pentru a nu scrie despre casele ce şi le trag ei sau purtătorii lor de trenă? Pentru a nu vorbi despre afacerile din bani publici? Pentru a nu mai arăta cu degetul spre afacerile murdare spălate cu mâna altora? Pentru a nu săpa acolo unde e ascuns gunoiul? Pentru că s-au găsit mereu şi se vor găsi neluţi sau neluţe care să trompeteze în urechile şefilor de redacţii? Probabil. Probabil vor să ne îngenuncheze pentru a se simţi stăpâni. Pentru a se simţi mari. Pentru că mintea lor obtuză nu vrea decât putere. Pentru că se tem de libertatea pe care am câştigat-o în decembrie 1989, libertate care ne dă dreptul să visăm. Şi poate tocmai de aceea nu putem fi îngenuncheaţi prea uşor. Nici noi, jurnaliştii care suntem aşteptaţi la colţ de câinii turbaţi ai găştilor de cartier ce ne conduc şi nici noi ca popor care am scăpat de prea puţină vreme de sub talpa unei dictaturi care a vrut să ne ţină cu ochelari de cai…
Aşadar, vedem cum ei vor să ne îngenuncheze, simţim cum sufla putuors în ceafă, dar mergem mai departe. De ce? Pentru că avem dreptul la libertate şi avem libertatea să le spunem în faţă ceea ce gândim. Deocamdată.
