Mă cam enervează o chestie. Mă întâlnesc tot mereu cu apropiați, amici, prieteni care sunt aproape convinși că ultima scăpare a societății o reprezintă o forță externă, străină, care să vină să ne facă ordine în țărișoară. După modelul migrației negustorilor greci în sud, după modelul aducerii unei case regale străine sau, cel mai recent model, după cel al Uniunii Europene, cu toate motorașele ei birocratice de funcționare pe care ne străduim acum să le importăm. Avem carevasăzică nevoie periodic de o infuzie de ADN la nivel de societate, infuzie care să vină din exterior, altminteri nu putem funcționa.
O fi adevărat într-o bună măsură, nu zic nu. De altminteri s-a dovedit în istorie că după aceste infuzii, societatea luată în ansamblu a cunoscut o evoluție. Ce mă enervează este în schimb fatalismul cu care e prezentat raționamentul. Asta e, avem nevoie de străini. Suntem condamnați să fim așa, Balcanii sunt prea aproape, occidentul prea departe și marile puteri prea dure cu noi. Bine, dar la nivel micro, tu ca individ ce faci? Și am mai scris despre acest „tu ce faci?”, iar într-o oarecare măsură mă repet. Și am pus astăzi din nou această întrebare, puțin sub o altă formă. În regulă, societatea este așa abjectă cum este, scara valorilor parțial sau cu totul răsturnată și tot așa. Dar tu ca individ de ce nu încerci să schimbi sau să motivezi pe altul de lângă tine să facă un pas înainte? Renunță la schimbarea lumii, a societății românești sau a orașului în care trăiești, încearcă să schimbi doar cercul social în care te învârți, transformă-l de așa natură încât tu să te simți bine în el. Fă măcar asta. N-are rost? Chiar crezi că nu are rost?
Despre fatalismul românesc
Mă cam enervează o chestie. Mă întâlnesc tot mereu cu apropiați, amici, prieteni care sunt aproape convinși că ultima scăpare a societății o reprezintă o forță externă, străină, care să vină să ne facă ordine în țărișoară. După modelul migrației negustorilor greci în sud, după modelul aducerii unei case regale străine sau, cel mai recent model, după cel al Uniunii Europene, cu toate motorașele ei birocratice de funcționare pe care ne străduim acum să le importăm. Avem carevasăzică nevoie periodic de o infuzie de ADN la nivel de societate, infuzie care să vină din exterior, altminteri nu putem funcționa.
O fi adevărat într-o bună măsură, nu zic nu. De altminteri s-a dovedit în istorie că după aceste infuzii, societatea luată în ansamblu a cunoscut o evoluție. Ce mă enervează este în schimb fatalismul cu care e prezentat raționamentul. Asta e, avem nevoie de străini. Suntem condamnați să fim așa, Balcanii sunt prea aproape, occidentul prea departe și marile puteri prea dure cu noi. Bine, dar la nivel micro, tu ca individ ce faci? Și am mai scris despre acest „tu ce faci?”, iar într-o oarecare măsură mă repet. Și am pus astăzi din nou această întrebare, puțin sub o altă formă. În regulă, societatea este așa abjectă cum este, scara valorilor parțial sau cu totul răsturnată și tot așa. Dar tu ca individ de ce nu încerci să schimbi sau să motivezi pe altul de lângă tine să facă un pas înainte? Renunță la schimbarea lumii, a societății românești sau a orașului în care trăiești, încearcă să schimbi doar cercul social în care te învârți, transformă-l de așa natură încât tu să te simți bine în el. Fă măcar asta. N-are rost? Chiar crezi că nu are rost?
