Mare tămbălău, râuri de lăcrămații și vuiet întreg gazetăresc (am văzut știrea inclusiv pe un portal național) pentru că domnul Florin Vlas a fost exclus din PSD. Și? Unde-i problema? Vi s-a părut vreo secundă că Florin Vlas ar face opoziție în Consiliul Local? Vi s-a părut că nu se folosește de poziția dumnealui de consilier pentru a obține foloase personale, altminteri greu sau imposibil de obținut? Că eu unul… nu. Ba din contră, constat că la majoritatea voturilor importante din CL domnia sa a absentat strategic, a obținut o parcare pentru hotelul domniei sale din centru, s-a războit niște ani de zile cu un inspector al Gărzii de Mediu care și-a permis să-l controleze și l-a acuzat nefondat pentru tot felul de bazaconii (după ce inspectorul îl amendase pentru nerespectarea legislației de mediu), a construit cu autorizație de la Primărie o chestie peste un drum național care astfel nu se mai poate extinde și lista poate continua. Așadar nu înțeleg de unde oțărârea? Și nu mă refer la cea a colegilor și prietenilor politici ai domniei sale, ci a unei părți din presă. Mare pierdere, ce să zic.

L-au exclus pe domnul Vlas. Așa și?

Postat de pe data de 30 mart., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 6,623 ori.