Cine-a pus coaliția-n drum, o va pune din nou

M-am cam săturat de coaliții și uniuni politice. Sau cel puțin acesta e sentimentul meu, când mă uit ce se întâmplă cu ele, când le urmăresc soarta veșnic tragică. A celor care au fost, dar și a celor care există acum. Și să începem cu puterea. Puterea care este exercitată de coaliția formată din PD-L, […]

Familia Grosu se lansează în presă

Senatorul Corneliu Grosu se pregăteşte de alegeri. Cel puţin ăsta e gândul meu imediat ce am aflat astăzi că fiul domniei sale, Adrian Grosu, ar fi preluat 50% din acţiuni la Antena 1 Târgu-Mureş. Informaţia mi-a parvenit pe surse desigur şi aştept confirmarea ei, la fel cum aştept ca, dacă este adevărată tranzacţia, uşor, uşor, […]