„Proiect: Condiţia jurnalistului într-o presă instituţionalizată şi înregimentată politic”, Episodul 9: Maşina, pompierii şi mafioţii

Din vremuri în care autoritatea, mai puţin conştientă de puterea sa, recurgea la mijloace mai grosolane pentru intimidarea jurnaliştilor, vine relatarea ce urmează. Între timp, mijloacele de control a libertăţii de exprimare s-au rafinat, devenind cu atât mai letale. Unii dintre actorii prezenţi însă atunci pe scena publică se află şi acum în activitate, şi […]

„Proiect: Condiţia jurnalistului într-o presă instituţionalizată şi înregimentată politic”, Ep. 8: Nicuşor Nonea – Televiziunea Tîrgu Mureş, partea a II-a

Ca să n-o lungim, e vorba din nou despre Nicuşor, una bucată cameraman care, cu toată pregătirea sa de fost practicant de lupte libere, a rămas cu „măseaua umflată” în urma unei confruntări cu una bucată ţopârlan d’ la sate – aparent cam sărac cu duhul, dacă e să mă întrebaţi pe mine – taman […]

„Proiect: Condiţia jurnalistului într-o presă instituţionalizată şi înregimentată politic”, Episodul 7: Nicuşor Nonea – Televiziunea Tîrgu Mureş, partea I

Cazul cameramanului Nicuşor Nonea apare de acum ca unul clasic, fiind întâlnit deja în mai multe rânduri de-a lungul micului nostru proiect. E vorba de slujbaşul de presă care, achitându-se cu conştiinciozitate de atribuţiile de serviciu, chiar până la punerea în pericol a integrităţii sale fizice, se trezeşte în situaţia de a fi dat afară […]

„Proiect: Condiţia jurnalistului într-o presă instituţionalizată şi înregimentată politic”, Ep. 6: Ela Giurgea – 24 Ore Mureşene

Despre Petru Başa, de curând nominalizat drept căpitanul senatorilor racordaţi la conducta prin care este „sifonat” banul public, având în vedere cele 666…, pardon, 617 contracte încheiate cu statul, obţinute prin încredinţare directă, ai spune că e în stare să plătească o mână de jurnalişti în conformitate cu prevederile Codului Muncii, ale Contractului Colectiv de […]

„Condiţia jurnalistului într-o presă instituţionalizată şi înregimentată politic”, Ep. 5: Adrian Giurgea – Realitatea TV

Cum se face că la cârma filialei unui post național de televiziune cu o politică editorială vădit critică la adresa autorității de stat instituite, ajunge un acolit al respectivei autorități? Episodul Ionel Albu – Realitatea Tv a avut efectul unui cutremur care s-a resimțit până la nivelul managementului, șase luni mai târziu. Sergiu Zereș a […]

„Condiţia jurnalistului într-o presă instituţionalizată şi înregimentată politic”, Episodu 4: Adrian Giurgea – Radio Tîrgu Mureş

„Radioul Public nu face politică”. „Niciodată un corespondent al Radio Tîrgu Mureş nu a fost dat afară pe considerente politice, ori ca urmare a materialelor jurnalistice publicate”. Acestea sunt declaraţii ale redactorului şef al Radio Tîrgu Mureş, Mirela Moldovan, care vor fi reproduse într-un episod viitor al proiectului „Condiţia jurnalistului într-o presă instituţionalizată şi înregimentată […]

„Condiţia jurnalistului într-o presă instituţionalizată şi înregimentată politic” Ep. 3: Adrian Giurgea – Monitorul de Cluj

Presa e probabil unicul domeniu economic în care îndeplinirea atribuțiilor de servici se soldează cu măsuri punitive. Este unica activitate lucrativă în care performanța este amendată. Și asta pentru că factori de putere în domeniul economic ori politic sunt gata să plătească pentru aplicarea acestor măsuri în condițiile descrise mai sus. Fenomenul poartă numele de […]

„Condiția jurnalistului…” Episodul 2: Ionel Albu – Televiziunea Tîrgu Mureș

Într-o presă subfinanțată, întreţinută într-o proporție importantă de către bugetul public, și constituind în principal o sursă de venit pentru câțiva patroni care se strecoară abil prin viață, dezvoltându-și o rețea de relații deopotrivă în mediul politic și economic care să le întrețină afacerea în schimbul aservirii informației intereselor de grup, condiția jurnalistului e cea […]

Proiect: Condiția jurnalistului într-o presă instituționalizată și înregimentată politic

”Condiția jurnalistului într-o presă instituționalizată și înregimentată politic” s-a născut din dorința de a dezvălui acea parte a jurnalismului care în mod obișnuit stă ferită de ochii publicului. E un demers jurnalistic despre jurnalism, despre ceea ce se ascunde în spatele muncii unor oameni care, în realitate, se confruntă în interiorul sistemului media cu aceleași […]